Ironia lui Socrate - este de a ajuta adevărul ignorant să vină la adevăr. El nu ar înțelege modul în care el spune sursa, pretinde cauzele Simpleton interlocutorului să aporie (echivalență a două propoziții opuse), care prevede imposibilitatea evidentă vizual în mod substanțial, fără îndoială, și convenționale. Cu alte cuvinte, ironie în acest caz, servește pentru a aduce pupila statului fals de „cunoaștere“ și aporie - un semn de cunoștințe despre ignoranta lor. Această distanță între adevăr (idei) și clar (lumea lucrurilor, umbre și opinii) și nu există ironie, îi ajută să se uite departe de umbrele jocului. Cu toate că acest tip de ironie și diferă de existente în istoria ulterioară a diferitelor sale tipuri, cu toate acestea, ea a intrat prototipul ironiei, ei „tipul ideal.“
Dialectica (antic διαλεκτική grecesc. - Arta certându, raționament plumb) - o metodă de raționament în filozofie, precum și de forma și metoda de gândire teoretică reflectorizant, care are ca obiect conținutul contradicție imaginabilă acestei gândire [1] [2]. Metoda dialectică este una dintre principalele tradiții filosofice europene și indiene. Cuvântul „dialectic“ provine din filozofia greaca veche, și a fost popularizat de Platon „Dialoguri“, în care doi sau mai mulți participanți la dialogul ar putea avea opinii diferite, dar doresc să găsească adevărul prin schimbul de opinii lor. Hachinaya cu Hegel dialektika opus metafizic - o astfel de mod de gândire care tratează obiecte și fenomene fixe și independente una de cealaltă [3].
În istoria filosofiei au fost prezentate diverse interpretări ale dialecticilor:
doctrina devenirii veșnice și a variabilității ființei (Heraclit);
arta dialogului, realizarea adevărului prin opoziție (Socrates);
o metodă de rupere și legare a conceptelor în scopul înțelegerii esenței suprasensibile (ideale) a lucrurilor (Platon);
doctrina coincidenței (unității) contrariilor (Nikolai Kuzansky, Giordano Bruno);
metoda pentru a rupe iluzia mintii umane, care este dintr-o bucată și care tind să cunoașterea absolut inevitabil se încurca în contradicții (Kant);
o metodă universală de înțelegere a contradicțiilor (impulsurilor interne) ale dezvoltării ființei, a spiritului și a istoriei (Hegel);
doctrină și metodă, prezentate ca bază a cunoașterii realității și a transformării ei revoluționare (Marx, Engels, Lenin).>
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: