Categorii de integritate

În general, problema relației dintre întreg și părțile sale implică, în mod tradițional, rezolvarea mai multor probleme.

Mai întâi, este întreaga sumă a părților componente ale acesteia sau este o certitudine calitativă particulară?







În al doilea rând, ceea ce este un derivat, partea precede întreaga sau întreaga parte?

În al treilea rând, care este relația dintre întreg și componentele sale și, de asemenea, care este specificitatea legăturii dintre părți, are această legătură o natură cauzală?

În al patrulea rând, întregul prin părțile sau părțile cunoscute este cunoscut doar pe baza cunoașterii întregului?

Până la dezvoltarea unei abordări sistematice, aceste probleme au fost rezolvate fie din punctul de vedere al empirismului, fie din punctul de vedere al raționalismului extrem.

Empirismul a fost condus de mecanica clasică, în care întregul a fost tratat ca o sumă simplă a părților sale componente. Cunoașterea întregului a fost extrapolată în componentele sale. Partea a precedat întregul și întregul a fost înțeles ca cauzal condiționat de părțile sale.

Rationalismul extrem, începând cu Platon, a dat prioritate întregului. Întregul element nu este o sumă simplă de părți, ci o unitate specială care precede părțile și cauzal nu depinde de ele. Pentru a rezolva problema cunoașterii părților, trebuie să aveți cunoștințe despre întreg.

La sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX, sa format o abordare generală a sistemului științific, care a eliminat extremele empirismului și raționalismului, oferind soluția sa la aceste probleme.

În primul rând, ansamblul constă din părți, dar aceasta este o unitate de părți care are o nouă calitate care nu rezultă din constituenții săi. De exemplu, hidrogenul însuși arde și oxigenul sporește acest proces. Dar doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen formează un sistem de calitate opusă - apă.

În al doilea rând, în raportul întregului și al părților sale, întregul acționează ca un fel de cadru pentru părți. Schimbarea oricăror părți individuale nu provoacă automat o schimbare a întregului. Totul demonstrează independența relativă și stabilitatea în comparație cu părțile.

În al treilea rând, părți ale întregului sunt organizate structural. Ele sunt legate de relația de coordonare și de subordonare. Această relație dă întregul caracter al sistemului. Dar, după ce sa format ca sistem, întregul combină subordonarea părților, oferă o relație de coordonare; își găsește certitudinea și condiționalitatea. Prin legăturile de corelație, întregul este prezent în părțile sale material, energetic și informațional.

În al patrulea rând, întregul apar, dezvoltă și dobândește o nouă calitate, în care partea individuală se comportă în conformitate cu esența întregului.







În al șaselea rând, simultaneitatea întregului și a părților elimină problema priorităților epistemologice. Cunoașterea părților nu este în izolarea lor, ci în corelația lor cu întregul. Cu alte cuvinte, obiectul complet al cunoașterii nu este parte, ci parte dintr-un întreg concret. Soluția problemei cunoașterii întregului este realizată numai în concordanță cu întregul cu părțile sale, pentru că fără părți nu există nici un întreg, fără întregul nu există părți.

În conformitate cu integritatea legală înțeleasă în mod obișnuit unitatea părților sale (componente), un anumit fel conectate între ele în conținut sau a unei baze formale, și care, în funcție de natura și caracterul lor de legătura dintre ele este întreaga organizație relativ stabilă.

Institutul de Drept include norme juridice separate cu toate particularitățile lor. Fără această includere, instituirea legii dintr-un mijloc specific de reglementare juridică a relațiilor sociale ar deveni un concept abstract.

Statul de drept, ca regulă de conduită, este o entitate relativ independentă. Dar, în același timp, acționează ca parte a instituției legii. În ambele cazuri, ea trăiește influența întregului, care pătrunde în părțile sale și există în ele. Numai în întreaga (instituția legii) o parte (norme juridice separate) își pot realiza potențialul. Altfel, aforismul devine o realitate: "O mână separată de corp, numai prin numele mâinii".

În același timp, măsura independenței relative a părților legii este unul dintre semnele esențiale ale stabilității dreptului în ansamblu. Depășirea acestei măsuri poate duce la apariția acestei părți din întreg, dar nu înseamnă eliminarea întregului. Numai cu condiția de ieșire a unui număr de părți esențiale ar putea fi urmate de distrugerea unei întregi, din cauza diferitelor probleme juridice, ca parte a unui învățământ juridic ocupă poziția inegală. Unele sunt statice, altele sunt dinamice. Prin urmare, cercetătorul este o sarcină foarte urgentă este nu atât de mult pentru a determina locul și rolul părții juridice a învățământului juridic general, modul în care să urmărească procesul de dezvoltare a acestora, pentru a identifica potențialele oportunități de a stabili perspectivele lor, pentru a descoperi natura interacțiunii între părți și întreg.

Pentru a vă determina atitudinea față de o ființă concretă în lumea cu care o persoană intră în anumite relații, nu este suficient să eliminați informațiile despre el la un nivel de certitudine și condiționalitate.

Din moment ce relația noastră cu acesta fiind concentrat nu numai pe prezent, ci implică și viitorul acestei vieți, există o nevoie de a proiecta în viitor, prezice și construi o nouă stare de certitudine din cauza numerar fiind în lume, dintr-o poziție a țintei (setarea viitorului dorit).

Cunoașterea cauzei obiective este asigurată prin concretizarea întregului și a părților sale, prin studiul mecanismului conexiunilor corelative, prin relația ființei și a datoriei. În cel de-al doilea caz, cercetătorul, ținând cont de direcția obiectivă și de tendințele de dezvoltare a obiectului cognizabil la nivelul întregului real și al părților sale, creează (proiectele) certitudinea dorită, noua certitudine și noua condiționalitate a acestui obiect, noua sa calitate.

Calitatea nouă specificată apare ca o țintă, implementarea căreia este asigurată de transformarea calității vechiului într-un material de construcție de o nouă calitate. Cunoașterea părților la nivelul relației existente și dorite este asamblată în întregul care trebuie să asigure realizarea scopului.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: