Cartea - borcan de blush - Huxley Aldous - citit online, pagina 1

Scandalul a durat trei sferturi de ora. Sunetele înfundate, înăbușite, pluteau în coridorul din celălalt capăt al apartamentului. Înclinându-se la cusut, Sophie se întrebă, fără prea multă curiozitate, ce este de data asta. Cel mai adesea a auzit vocea gazdelor. Pierdos, furios, indignat, lacrimogen, a turnat curente rampante. Stăpânul avea mai mult control asupra lui, vocea lui era mai adâncă și mai moale și nu prea ușor pătrunsese prin ușile și coridorul încuiat. Din camera ei friguroasă, Sophie percepe scandalul, mai ales ca o serie de monologuri, doamnă, între care era o tăcere ciudată de teribil. Dar, din când în când, domnul părea să-și piardă liniștea, și apoi nu mai exista nicio tăcere între stropi: era un strigăt continuu, ascuțit, iritat. Strigătele puternice ale Madamei se auzeau neîncetat, exact, într-o singură notă: vocea ei, chiar și în furie, nu și-a pierdut monotonia. Și domnul vorbise mai tare, apoi mai liniștit; vocea lui dobândise un patos neașteptat, schimbări de modulații - de la exorții ușoare până la țipete bruște, astfel încât participarea sa la cearta, când era audibilă, era exprimată în explozii separate. Ca și cum câinele latră leneș: "R-gav. Av. Av. Av ».







După o vreme, Sophie nu mai acorda atenție zgomotului. A reparat sutienul pentru Madame, iar lucrarea ia absorbit totul. În timp ce este obosită, tot corpul îi durează. Astăzi a fost o zi grea, iar ieri a fost o zi grea, și cu o zi înainte de ieri a fost o zi grea. În fiecare zi este greu, iar ea nu este foarte tânără: încă doi ani - și cincizeci vor bate. În fiecare zi este greu, din moment ce își amintește ea însăși. Și-a imaginat saci de cartofi, pe care ia târât-o de o fată, în timp ce mai locuia în sat. Încet, încet, uneori, de-a lungul unui drum prăfuit, cu o pungă peste umăr. Trei pași - și sfârșitul: puteți ajunge la ea. Numai nu a existat vreodată un sfârșit: totul a început din nou. Își ridică capul de la cusătură, îl scutură și se uită. Înainte de ochii mei au dansat lumini și puncte colorate - acum acest lucru se întâmplă adesea ei. Un vierme gălbui strălucitor se apleacă întotdeauna în partea dreaptă sus - se mișcă și se strecoară, dar nu se mișcă. Iar stelele roșii, verzi se ridică din întunericul din jurul viermei - ei clipeau și ieșeau, tremurau și ieșiră ... Toate astea se luminează înainte de a fi cusute, arde cu culori strălucitoare chiar și acum, când ochii sunt închise. Ei bine, poate, suficient pentru a vă odihni: doar un minut - și pentru muncă. Madame a cerut să pregătească un sutien mâine dimineață. Dar nimic de văzut în jurul viermei.

La celălalt capăt al coridorului, zgomotul crește brusc. Ușa se deschise, cuvintele se auzeau clar.

- ... bent tort, mon ami, și tu crois que je suis ton esclave. Este ferai ce que este voudrai [1].

- Moi aussi [2]. - Râsul Monsieur nu a bătut bine. Pe coridor s-au auzit pași grei, ceva a fost spulberat pe suportul umbrelei, iar ușa din față sa oprit cu un bang.

Sophie se aplecă din nou peste muncă. Acest vierme, aceste stele, aceste dureri în tot corpul! Petreceți întreaga zi în pat - într-un pat mare, pufos, cald, moale - o zi întreagă a lui Dumnezeu ...

Apelul gazdei îl înspăimânta - acest sunet, ca și bâzâitul unei viespi tulburate, îi făcea întotdeauna să se rătăcească. Sophie sa sculat, a pus cusutul pe masă, și-a netezit șorțul, a îndreptat capacul și a ieșit în coridor. Clopotul se învârti încă o dată violent. Madame, pare, a pierdut complet răbdarea.

- În sfârșit, Sophie. Chiar credeam că nu te vei mai vedea.

Sophie nu a spus nimic - ce pot să spun? Doamna stătea în fața dulapului larg deschis. Își strânse la piept o grămadă de rochii, o altă grămadă de haine diferite se așeză pe pat. "Une beaute a la rubens" [3]. - A auzit despre soțul ei, când era în stare bună. Îi plăceau astfel de femei: luxoase, mari, pline. Ce vei face de la aceste zane fără greutate - numai oase, nimic mai mult. El și-a sunat blând soția "Elena Faurman".

"Într-o zi," a spus Madame prietenilor, "trebuie să mă duc la Luvru și să mă uit la portretul meu". Pensulele lui Rubens, știi tu. Este uimitor: să vă trăiți toată viața în Paris și să nu vizitați niciodată Luvru. Nu-i așa?

În seara asta era minunată. Obrajii au ars, ochii de sub genele lungi au strălucit mai strălucitor decât de obicei, părul scurt de castan roșu împrăștiat pe umeri.







- Mâine, Sophie, spuse ea tragic: - Mâine vom merge la Roma. Dimineata.

Spunând asta, ea a luat o altă rochie de pe cuier și a aruncat-o pe pat. De la mișcarea ascuțită a halatului de baie se deschise, se mișcă lenjerie brodată și un corp luxuriant, alb.

"Trebuie să ne asamblem imediat."

- Mergem mult timp, doamnă?

"Două săptămâni, trei luni, cum știu?" Și care este diferența?

"Principalul lucru este să plecați". După ce mi sa spus, mă voi întoarce în această casă numai dacă mă roagă în genunchi.

- Atunci, doamnă, e mai bine să luați cea mai mare valiză. Mă duc să înțeleg.

Dulapul era înfundat și mirosea de piele prăfuită. Un valiziu mare este strâns în colțul îndepărtat; să-l scoți, trebuie să te apleci și să-l tragi cu toată puterea. Viermele și stelele colorate tremurau în fața ochilor mei și, îndată ce m-am îndreptat, capul meu a început să se simtă amețit.

- Te ajut să-ți iei lucrurile împreună, Sophie, spuse doamna, văzând servitoarei trăgând o valiză grea. Ce fetiță teribilă și obositoare, pe care o are această bătrână! Nu poate sta oameni cu oameni vechi și urâți, dar Sophie e atât de inteligentă, ar fi o prostie să o tragi.

- Nu vă faceți griji, doamnă. - Sophie știa perfect: trebuie doar să-l porniți pe Madame să deschidă cutiile și să arunce lucrurile în jurul valorii de, nu va mai fi sfârșit. Mai bine ai să stai jos. E târziu.

Nu, nu este. Nu poate să doarmă. E atât de supărată. Acești oameni ... Iată un monstru! Ce este ea, un sclav pentru el? Cum îndrăznește să o trateze așa!

Sophie îi împacheta lucrurile. Toată ziua în pat, într-un pat moale, într-un pat mare - într-o cameră ca aceasta, în dormitorul doamnei. Trezește-te, trezește-te pentru o vreme, dă-te din nou ...

"Ultimul său număr," a spus Madame indignat, "nu sunt bani, spun ei." Nu ar trebui să cumpăr atât de multe rochii. Ce absurditate! Ce sunt eu, gol să merg, sau așa ceva. Și-a întins mâinile. "El spune că nu ne putem permite". Bosh ce. Nu putea! E doar un ticălos, un ticălos, un ticălos incredibil. Aș face ceva util pentru o schimbare, în loc să zgâriez poezii idiotice și chiar să le tipăresc pe propria cheltuială, bani ar fi de asemenea găsiți. Ea a pornit în sus și în jos în cameră. - Și bătrânul ăsta, tatăl lui. E ceva, întrebi? - Ar trebui să fii mândru că soțul tău este poet. A spus ultimele cuvinte cu vocea tremurândului bătrân. - Râsete, și numai. "Ce versuri frumoase Ezhezipp vă dedică! Cât de multă pasiune, cât de multă incendiu! "- A mimat bătrânul: fața îi era încrețită, maxilarul îi tremura, genunchii se încovoiară. "Și Ezhezipp, lucru sărac, este chel, ultimele trei fire de păr ... și vopseau!" Se sufocă de râs. Continuă, ușor de respirație: - O pasiune pentru ceva, și un foc - zgomotul despre ei foarte mult în sitionki ... dar de fapt ... Dar Sophie, draga mea, ce e cu tine? De ce împachetezi această rochie veche veche veche?

Sophie și-a scos în tăcere rochia. Ei bine, de ce a încercat astăzi să arate atât de înfiorător? E rău, cred. Fața lui era galbenă și buzele sale erau complet albastre. Doamnă răsuciți: ce oroare. Ar trebui so trimit în pat. Dar plecarea este mai importantă. Ce puteți face aici? La inimă ea a fost mai mult decât oricând urâtă.

"Groaza. Suspiciunea se prăbuși puternic pe marginea patului. Izvoarele drepte au plantat-o ​​de două ori, până s-au liniștit. "Să se căsătorească cu un astfel de bărbat". În curând voi fi bătrân, gras. Și nu am schimbat-o încă. Și el plătește ce? "Sa ridicat și din nou a început să rătăcească fără rost în jurul camerei.

- Nu pot so suport, a izbucnit. Ea îngheța în fața unei oglinzi mari, încântată de splendoarea ei tragică. Privind la ea acum, nimeni nu ar fi spus că avea peste treizeci de ani. Dar, în spatele eroinei tragice din oglindă, puteți vedea cum o femeie bătrână uscată, cu o față galbenă și buze albastre, se prăvălește în jurul unei valize mari alungite. Nu, este prea mult. Sophie arată acum ca acei cerșetori care stau în dimineața rece la jgheaburi. Treci prin, încercând să nu te uiți la ele? Opriți-vă, deschideți o pungă, dați-le o monedă de cupru sau argint sau poate o notă în două franci, dacă nu este nimic? Orice s-ar putea spune, dar totuși, și îți cere scuze pentru faptul că ești cald și confortabil în blănuri. Asta înseamnă să meargă. Ar fi o mașină - din nou un Ezhezipp! - Te poți grăbi înainte, coborând perdelele și nici măcar nu bănuiești că există niște creaturi similare urâte. Se întoarse din oglindă.

"Nu pot să o suport", a spus ea, încercând să nu se gândească la cerșetori, buzele ei albastre și chipurile galbene de pergament, "nu pot rezista". - Sa scufundat într-un scaun.

Imaginați-vă - un astfel de iubit, fără dinți, încrețit, cu buze albastre, curbate într-un zâmbet. Ea și-a închis ochii, tremurând cu un singur gând. Cu sufletul se întoarce. În plus față de voință, se uită din nou: Ochii lui Sophie erau plictisiți, grei, ca plumbul, aproape complet morți. Ce ar trebui să fac? Fata bătrânei era o reproșare, o acuzație, un memento. Se îmbolnăvea de la un astfel de tip. Nu sa simțit niciodată atât de zdrobită.

Sophie încet, cu dificultate dezbrăcată, cu fața încremenită de durere. Încet, se îndrepta spre pieptul de sertare, numără încet șase perechi de ciorapi de mătase. M-am întors la valiza mea. Dumnezeule, este chiar Moartea!

- E teribil, repetă doamna cu convingere. - E teribil. Trebuie să-l trimitem pe Sophie la culcare. Dar fără un slujitor să nu se întâlnească. Și este necesar să mergem prin toate mijloacele. Mâine dimineață. La urma urmei, ia spus lui Ezhezippa că va pleca, dar nu a crezut, a râs. Ar trebui să-i dea o lecție bună. La Roma, Luigino. Un băiat fermecător, de asemenea, un marchiz. Cine știe ... Dar, în fața ochilor lui - numai fața lui Sophie: ochi plini de culoare, buze albăstruie, galben, încrețită.

- Sophie, strigă brusc, încercând să nu păcălească, du-te la masă. Există un borcan de blush - "Dorin", numărul douăzeci și patru. Puneți puțin pe obraji. În cutia de pe dreapta - rujul.

"... crezi că sunt un sclav pentru tine?" Te-ai înșelat, draga mea. Ceea ce vreau, o voi face. (Fr.).







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: