A) Participatul real servește pentru a indica semnul obiectului pe care acțiunea o efectuează.
B) Suferința, la rândul său, este necesară pentru a desemna obiectul acțiunii, adică obiectul la care este îndreptată această acțiune.
O carte citită de un băiat.
Uneori, comuniunea reală este greu de distins de pasiv numai în sens. În acest caz, trebuie să se acorde atenție caracteristicilor gramaticale și morfemice ale cuvântului. Pentru formarea acestei părți a discursului, se utilizează identificatori suficienți specifici, conform cărora putem judeca cu certitudine dacă vedem comuniunea reală sau participiul pasiv înaintea noastră.
Partida reală este tensionată
Ei își iau baza de la verbele timpului prezent (specii imperfecte) cu adăugarea de sufixe - yush, -yus (pentru conjugare) sau -ash, -al (pentru conjugare II). De exemplu, participle "running" este format din verbul I al conjugării pentru a rula. Imaginea 1: Fata care pregătește supa (gătitul este participatul real al prezentului timp).
Participarea trecută în trecut
Se formează din baza infinitivului verbelor care stau în timpul trecut (tip perfect), cu adăugarea sufixelor -w, -w. De exemplu, comuniunea "adormit" a fost formată din verbul "adormi". Verbele cu un sufix -u sunt oarecum în afara acestei reguli, deoarece în adevăratele participări formate din aceste verbe, sufixul corespunzător dispare. Exemplu: se umezește.
Suferința comunităților
Formate de aceleași reguli, dar diferă de morfemele de identificare reale. Astfel, participările pasive ale prezentului timp, formate din baza infinitivului verbelor tensionate din trecut, se caracterizează prin sufixe precum -nn, -enne, -one, -t. Exemple: spune - a spus (sufix -n), fierbinte - roșu-fierbinte (sufix -one). Prezentele suferințe actuale își iau originea în verbele actuale, la care se adaugă sufixele -em (-s) sau -im, în funcție de conjugare. De exemplu, comuniunea "arsă" corespunde cu verbul I al conjugării "ars" și participitorul "iubit" (nu trebuie confundat cu adjectivul "iubit") - conjugarea verbului II "a iubi". Imaginea 2: Câinele, înjurăturile de către proprietar (înjurături - participiu pasiv prezent). Proprietatea curioasă a verbelor recurente cu postfix-s este că atunci când formează participi, ei păstrează această postfix. De exemplu: uitați - uitate (participiu trecut în trecut). Astfel, nu este deloc dificil să înveți să înțelegi diversitatea participanților. O mică teorie și o practică constantă vor ajuta orice început "lingvist".
Trimiteți-le prietenilor: