Polisemie (din πολυσημεα greacă -. «Ambiguitatea") -, cu mai multe variante multiple, care este, prezența cuvântului (unitatea de limbă, termenul) a două sau mai multe valori, condiționate istoric sau legate în sensul și originea.
În lingvistica modernă se disting polisemii gramaticale și lexicale. Deci, forma de unitate de 2 persoane. h. Verbul rus poate fi folosit nu numai în sensul personal-personal, dar și în sensul general-personal. Miercuri - Păi, strigăte! "Și" Nu exagerați ". În acest caz, ar trebui să vorbim de polisemie gramaticală.
De multe ori, atunci când vorbim despre polisemia, au în vedere în primul rând sensul multiple de cuvinte ca și unitățile lingvistice. Lexical polisemia - capacitatea unui cuvânt folosit pentru a se referi la diferite obiecte și fenomene ale realității, asociate între ele și formează o unitate semantică complexă. Prezența unui element semantic comun distinge polisemantismului omonimie și omofonie: de exemplu, numărul „trei“ și „trei“ - o formă de imperativul verbul „a freca“, semantically legate și sunt omoformami (omonime gramaticale).
Pe de altă parte, jeton „drama“ are un număr de valori, unite printr-un semn se face referire la lucrările dramatice, și poate avea o valoare de „arta dramatica ca atare“, „teoria și arta de a construi și a scris drame“, „o colecție de opere dramatice ale scriitorilor individuale, țară, națiune , epoca „și, în cele din urmă, sensul metaforic de“ complot clădire, baze compozițională de performanță, film, muzică. " Cu toate acestea, diferențierea omonime și polisemii în unele cazuri, foarte greu, de exemplu, cuvântul „câmpul“ poate însemna fie „structură algebrică cu proprietăți definite“ și „teren pe care se cultivă ceva“ - determinarea atributului semantic totală , legând direct aceste valori, este problematică.
Polisemia (de la poli polimeri, sema - semn) înseamnă capacitatea unui cuvânt de a avea mai multe semnificații simultan. Fenomenul de polisemie, sau polisemie, este una dintre cele mai importante probleme ale semasiologiei și este în mod constant în centrul atenției lingvistului.
Lexicologia modernă vede în polisemia cuvintelor capacitatea lor de variație semantică, adică modificați valoarea în funcție de context. De exemplu, cuvântul ia durează până la 50 de valori, dar în afara contextului nu le-am perceput. Din legătură cu alte cuvinte, verbul este perceput doar cu unul, principala semnificație fiind "apuca". Folosirea acestui cuvânt în vorbire dezvăluie toată bogăția semnificațiilor sale.
De exemplu, A.S. Apucarea lui Pușkin se găsește în astfel de sensuri:
- apucați de mână, luați în mână ... Și toată lumea și-a luat arma;
- a lua ceva pentru utilizarea ta - În recompensă de orice vei lua un cal;
- mergi undeva, ia-te cu tine - ia-ți fiica cu tine;
- împrumuta, extrage din ceva - ... inscripții preluate din Coran;
- să profite de ceva, să ia ceva - "Voi lua totul", a spus damașcul;
- arestați Shvabrin! Foarte fericit! Husarii! ia-o!
- să luați la serviciu, să lucrați - Chiar dacă vă duceți pe secretarul dvs. în mod inteligent, luați un secretar și așa mai departe.
Studiul polisemiei vă permite să identificați în cuvinte cu multe valori valorile de bază sau primare care se caracterizează prin frecvența cea mai mare și dependența minimă de context; și non-primare, secundare, mai puțin frecvente și întotdeauna condiționate de context. Pe de altă parte, polisemia se realizează prin apariția unor cuvinte cu valoare mai mare, împreună cu semnificația directă a acestora, a semnificațiilor figurative, figurative. Valorile portabile sunt întotdeauna secundare, totuși "nu toate valorile non-core pot fi calificate ca portabile, deoarece nici una dintre ele nu se bazează pe o asociere de asemănare care creează efectul imaginilor".
Cuvinte diferite valori semantice formează o unitate complexă care lingviștii numesc cuvinte de structură semantice. Dezvoltarea într-un cuvânt de sensuri portabile, ca regulă, este legată de asemănarea unui fenomen cu altul; nume bazate pe subiectele transferate de asemănare (forma lor, culoare, etc.), bazate pe impresiile făcute de ei sau prin natura mișcării lor. În astfel de cazuri, sursa de polisemie poate fi metafore, metonimie, synecdoche. Înrădăcinat în limba de sensuri figurative ale cuvintelor își pierd adesea imagini (cârcei de viță de vie, clopotei, cot de țeavă, spatele scaunului), dar ele pot salva, de asemenea, de culoare metaforică, expresivă (vârtej de evenimente, furtuna de pasiune, o scânteie sentimente de un zâmbet, vocea rațiunii, zbura spre , mintea strălucitoare, voința fierului). Metaforele limbii generale sunt o varietate de semnificații ale cuvântului, fixate de dicționare explicative.
De exemplu, în Dicționarul explicativ al limbii ruse, ed. DN Ushakova: Whirlwind -
1. Mișcarea vântului circulară intermitentă. Vântura de zăpadă. Cu viteza vortexului.
2. Peren. Miscarea rapida, cursul evenimentelor, ciclul vietii (cartea).
Studiul polisemiei vocabularului este deosebit de important pentru stilistica. Prezența diferitelor semnificații pentru același cuvânt explică caracteristicile utilizării sale în vorbire, afectează colorarea sa stilistică. Deci, diferite semnificații ale unui cuvânt se pot dispersa stilistic. De exemplu, dați un cuvânt neutru din punct de vedere stilistic în combinații pentru a da o carte, a da un loc de muncă, a da sfaturi, a da un concert etc. care achiziționează culoare de conversație într-un strigăt, de asteptare pentru punerea în aplicare a ceva sau care conțin amenințări (Bear, deschis clavecin, jucându-le cu un singur deget ... - tanti, am polegonku - băiatul a spus -. Am acele doamne polegonku imp -. strigat Mavra Kuzminichna, mișcându-și mîna la el.) Cu valoarea „grevă“, verbul este folosit în limbajul comun [- Uite, - a spus Huntsman, - aceasta este Ursul (cerb) stă lângă mine, capul aplecat, cu ochii plini de sânge, și o să-mi dea (Prishv.)]. Verbul este folosit pentru a da și expresii care au culoare profesionale (cai Dove pinteni, colonelul cu esaul s-au grabit la zona de galop -. NO).
Un cuvânt polisemic poate avea o compatibilitate lexicală diferită. De exemplu, cuvântul cel mai mic, în sensul său de bază „mici în înălțime, situat pe o înălțime mică de la sol, de la orice nivel“, are o marjă largă de compatibilitate lexicale (scăzut om, de creștere, deal, țărm, copaci, padure, casa, gard, coloană, masă, scaun, mobilier, dulap, călcâi), dar, vorbind într-un valori „rele“ sau „josnic, inuman,“ merge mult mai departe toate aceste cuvinte, care se potrivește în sensul (nu spun „sănătate precară“, " cunoștințe scăzute "," răspuns redus "sau" student scăzut ").
În structura cuvintelor multi-valoroase, există aceia care dezvoltă sensuri opuse, care se exclud reciproc. De exemplu, retragerea poate însemna "intrarea în starea obișnuită, simțind mai bine", dar același cuvânt poate însemna "mor" (reveniți la veșnicie). Dezvoltarea sensurilor opuse într-un singur cuvânt se numește antonimie intralowal (antonimie a semnificațiilor) sau enantiosemie.
Cuvintele cu mai multe valori sunt utilizate cel mai frecvent, au semnificații suficient de generalizate; cuvintele cu o singură valoare diferă fie prin concretența extremă a semanticii (ca nume proprii), fie printr-un sens strict îngust (binocluri, bandaje). Cu toate acestea, un cuvânt fără echivoc cu timpul îi poate arăta capacitatea inerentă de polisemie.
Evaluarea polisemiei produce opinii contradictorii între lingviști. Unii cercetători cred că în limba "ideală" cuvântul trebuie să aibă doar un singur sens, iar pentru fiecare valoare trebuie să existe un nume special. În lingvistica internă acest punct de vedere a fost reflectat în monografia colectivă "Limba rusă și societatea sovietică. Vocabularul limbii literare moderne "(Moscova, 1968). Cu toate acestea, acest lucru poate părea convenabil doar la prima vedere, de fapt, "lipsa de ambiguitate" a cuvintelor ar reduce capacitățile limbii, ar lipsi identitatea sa națională. Majoritatea oamenilor de știință văd pe bună dreptate în polisemia cuvintelor manifestarea puterii și nu slăbiciunea limbajului. Potrivit unor lingviști, în limba rusă, 80% din toate cuvintele nu au nici unul, ci mai multe sensuri. Nu există nici o modalitate de a le calcula, și nu pentru că unele cuvinte din aceste valori au prea multe (uneori până la patruzeci), ci pentru că limba este actualizată constant cu noțiuni lexicale noi care nici măcar nu au timp să repare dicționarele.
Multivalența indică posibilitățile nelimitate de limbă, deoarece bogăția vocabularului limbajului nu este numai în numărul de cuvinte, ci și în varietatea semnificațiilor lor, în capacitatea lexemelor de a primi nuanțe noi și noi semantice. Dezvoltarea noilor sensuri ale cuvintelor dă posibilitatea utilizării creatoare a limbilor lexicale.
Trimiteți-le prietenilor: