"... drumul vostru în mare și calea voastră în apele mari și amprentele voastre sunt necunoscute".
Psalți 76 Psalmi
Domnișoara Helen Lareysi se umfla de-a lungul drumului superior. Căuta liliac, ca să-și pună ramurile peste un strat de pânză albă acasă. Era o căldură, iar soarele strălucitor accentuase fiecare ridă pe fața unei femei bătrâne. Miss LaRacey a cântat din păcate:
Nu mă îngropa în abis,
Nu există nici o strălucire a zilei.
În mare, apa este rece și întunecată,
Razele de soare nu ajung în partea de jos.
Ea poshamkala gura știrbă, ca și cum ar gusta aerul de după-amiază minunată oprit și se extrage de la mâneci verzi cu dungi albe rochie brodată batista. Macelul de pe cap era de asemenea verde, dar în mazărea albastră. Domnișoara Lereysi tubare a suflat nasul, șters cu atenție nasul o rață și apoi umplute o batistă în manșon.
- Unde ești, draga mea?
Sub un cântec de balene singuratic
Pesti saruta gura proasta.
O zbuciumată zbuciumă, domnișoara LaRacey nu mai cânta. "Kysh, plictisit", a fluturat indignat cu un pumn mic. "Sau tu ești zână a liliacului?" Bătrâna femeie șovăia și se mișcă, făcând să-și bâzâie ceva.
Ei spun că zâne precum liliacul foarte mult: se înfrumusețează atât de frumos și în curând se estompează. Domnișoara Lereysi a fost întotdeauna fericit să primească oaspeți de la o altă lume, cu toate că mulți dintre ei se temeau de: Conform legendei, zânele ia sufletele drepte în domeniul viața de apoi. Bătrîna încerca să atragă zânele în casa ei cu toată puterea ei - acolo erau în siguranță.
Încă din copilărie, Helen vorbea cu parfum. Dar într-o noapte rece de toamnă fantomele nu a venit să cheme, și de atunci nu mai sta pe marginea patului, nu a efectuat conversații fără grabă. Au părăsit-o pe Helen la puțin timp după ziua ei de patruzeci și patru de ani, și nu a fost nimeni care să-l mângâie și să-i liniștească pe o singură femeie. Ea a folosit pentru a spune întotdeauna spiritele locuitorilor orașului - nou-născuți și de mult apuse, iar spiritele au ascultat cu interes, pentru că ei neumblate strămoși. Strălucirea aurie îi înconjura trupurile fantomatice. Acest foc a legat de secole sufletele tuturor membrilor familiei. Toată lumea, pe moarte, a contribuit la ea, și în schimb a primit putere peste eternitate.
Ani au trecut, domnișoara Leraysi a văzut multe moarte și nașteri în timpul vieții. Era obișnuită cu faptul că totul are un început și un sfârșit. Dar este mai ușor? Bătrâna era plictisită de parfum. A sărit de fiecare dată când a văzut un scut de lumină pe scări. Deci, am vrut să cred că această lumânare tremură într-o mână invizibilă, că oaspeții mult așteptați au venit. Domnișoara Leraysi a rătăcit și a rătăcit, înăbușindu-se de-a lungul drumului de sus, niște roboți mici rumeniți pe pietricele. Undeva, un copil scânteit cu încântare, în banda lui Khrych Lane, un bătrân legase noul gazon cosit. În stânga, unde se îndrepta nordul, fugeau de pe dealuri spre casele vechi ale Golfului. O astfel de zi minunată, dar pe suflet este încă trist. Fără fantome, lumea era goală - această goliciune a strâns inima.
Deasupra capului, două cântece se frecă, spunând tuturor că domnișoara Laracy se apropia. Bătrâna se uită în cerul albastru strălucitor și încercă să vadă lucrurile. De câte ori va fi croakat? Chet pentru fericire, ciudat pentru necazuri.
Își pune mîna în buzunar și se răsuci pentru biscuiți rotunzi. Astfel de obicei, au luat marinarii înot. Veți rupe dinții, cât de greu sunteți. Domnișoara LaRacey avea grijă de el în cazul în care trebuia să meargă în pădure. Pentru zane. La începutul secolului al XVI-lea, primii coloniști din Anglia și Irlanda au trecut Atlanticul și au navigat în Newfoundland. Toți erau pescarii, iar prăjiturile constituiau majoritatea rezervelor. În acel moment, părea natural să împărțiți pâinea cu zânele, astfel încât creaturile înaripate să nu vă ducă în următoarea împărăție. Ca un copil, domnișoara LaRacey a văzut zânele de două ori și de fiecare dată când îi trata cu un tort, fără să uite să se uite. Cine vrea să fie luat de un mic coleg! Toată lumea știe ce se întâmplă cu copiii care au vizitat zane. Ei se întorc complet diferit, nu ca ei înșiși. Luați cel puțin Tommy Quilt, un vecin de pe stradă. Când sa întors acasă, nimeni nu l-ar putea recunoaște. Dar de atunci a devenit clarvăzător.
Domnișoara LaRacey se opri și privi spre casă cu un acoperiș de sticlă ascuțit. Stătea departe de drum, o cale către el. Casa a fost înconjurată de o aură purpurie purpurie. În apropierea pridvorului, două bușteni de liliac zdruncinați traseau ramurile încurcate în casă. - Deci se ascunde unde este. Un artist, murmură domnișoara Laracy. - Cel pe care copilul la pierdut. Vai, vai. - Ea clătină din cap, cu adevărat îmi pare rău pentru amanta casei. "Iată pentru a ataca."
Domnișoara LaRacey continuă, privindu-se pentru afinele din tufișurile de pe marginea drumului. Un fluture a zburat. Aripi maro, margine neagră. Domnișoara LaRacey se opri să admire și își aduce aminte imediat cum obișnuia să prindă fluturi în copilărie și să o pună sub o stâncă. Se credea că a doua zi sub piatră va fi o monedă.
Și aici este casa vechiului Critch. Pe traseul din fața pridvorului se află o mașină mică albastră. Trunchiul este deschis. Probabil, noii rezidenți de vară. Desigur, este deja vara. Aici liliacul este dens, înălțat. Și ce miros! Deja capul se rotește. Este clar de ce spiritele iubesc atât de mult liliacul. Nimic mai frumos în lume nu poate găsi. Miss Laracy ridică mâna și mângâi polenul purpuriu între degete. Un bărbat a ieșit din ușa pe jumătate deschisă. Se uită la picioarele lui și, cînd observă bătrîna, aproape că se împiedică.
Miss LaRacey a fluturat și a strigat:
- Ce mai faci, fiule?
- Tot drumul, răspunse el, uimit.
- Ai putea să iei două lănțișoare de liliac?
- Da, pentru sănătate, se apropie mai mult. "Luați cât vrei."
- Ma numesc Helen LaRacey. - Ea zâmbi furios, apoi își aplecă ramura la pământ și începu să cânte. Bush se agită. - Cine ești tu?
- Joseph Blackwood. Își întinse mâna. Domnișoara Laracy a strâns-o cu prudență și a aruncat-o pe dacha de la cap până în picioare. Nu prea înalt, dar nu mic, mâini puternice, palme calde, ferme. Puteți vedea prin haine - din oraș. Cămașă roșie, blugi, sandale noi și capace, deși acum sunt toate purtate. Fața este aproape frumoasă, părul este blond, fruntea este înaltă, deja cu patch-urile chel. Ochii albastru, clar, amabili, direct în sufletul peep. Și el zâmbește cu sinceritate, deși nu s-au mai văzut vreodată înainte. Dar cu familia lui, cred că el este mai riguros. Dar, cel mai important, ceață în jurul ei este albastru în centru și albastru în jurul margini. La fel de anxietate și calm.
"Aici este un Blackwood." Doug Blackwood. Tu, în ceasul acela, nu-ți pasă?
- Uite, tu, și nu am auzit că are rude.
Suntem de la St. John's.
- Oh, așa e, răspunse suspectă domnișoara LaRacey. - Oraș și e.
- Ei bine, da, Joseph scoase cu voce veselă. - Sunt un străin teribil din oraș. Mai bine mergi în camera ta. Nu a făcut nimic.
"Și nu visezi, așa că nu vei scăpa", a rânjet, tânărul care începuse să-i placă. "Nu poți găsi hârtie cu un creion?"
O mică fetiță ieșea din casă, blondă, cu ochii mari, cu pistrui, și îngheța pe prag, ca niște adidași la urne. Arăta în jur de șapte sau opt ani, nu mai mult. Într-o mână a ținut un notebook, într-un alt creion. Domnișoara LaRacey se uită cu atenție la fata, apoi privi privirea spre casa vecinului. - Ceva se va lega aici, se gândi bătrîna. Se opri și, în final, spuse:
Fata nu a răspuns.
- Salut, șopti Joseph.
- Bună, zise fată încet.
- Acesta este Tari, explică Joseph.
"Ce vreme, Tari!" Uită-te. Domnișoara LaRacey ia luat mâna.
"Și nu spune!" - Iosif se ridică, și se uită că bătrânul îi sparge ramurile. - Pot să vă dau foarfecele? Da, ai cerut un creion.
"De ce am nevoie de foarfece?" - Criza-criza-criza. În curând, chipul bătrânii înțelept a dispărut aproape în întregime în spatele unui liliac de liliac. "Dar o bucată de hârtie este o altă problemă."
- Hârtia e în mașina mea. - Iosif a mers la usa dreapta, si-a dat mana in fereastra deschisa si a inceput sa se scurga in torpedou.
"Urăsc telefoanele mobile", a spus el.
- Atunci ce ai cumpărat? Domnișoara LaRacey se duse la Tari, se uită în notebook-ul ei și cere să vadă desenul.
Tari a pus un creion în spatele urechii și a ridicat creatia la Miss Lary.
Navigare rapidă înapoi: Ctrl + ←, înainte Ctrl + →
Textul cărții este prezentat doar în scop informativ.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: