MARIANA ALKAFORADO - SHEVALLE DE SHAMILI
... Pot fi vreodată eliberat de suferință până nu te văd? Între timp le suport fără resentimente, pentru că vin de la tine. Ce anume? Nu este aceasta răsplata pe care mi-o dai că te îndrăgosesc atât de mult cu tine? Dar, indiferent ce se întâmplă, m-am hotărât să vă ador în toată viața și să nu văd niciodată pe nimeni și vă asigur că veți face bine dacă nu iubiți pe nimeni. Ați putea fi mulțumit de pasiunea mai puțin arzătoare decât a mea? Veți găsi, probabil, un iubit mai frumos (între timp mi-ați spus odată că sunt destul de frumos), dar nu veți găsi niciodată o astfel de dragoste și, la urma urmei, totul altceva nu este nimic. Nu completați mai multe dintre scrisorile voastre cu lucruri inutile și nu-mi scrieți mai mult ca să-mi amintesc despre voi. Nu te pot uita ...
Te rog să-mi spui de ce ai fost atât de dornică să mă enervezi, așa cum ai făcut, de când ai știut că trebuie să mă părăsești? Și de ce ești atât de amar să vrei să mă faci nefericită? De ce nu m-ai lăsat singur în mănăstirea mea? Te-am jignit cu ceva? Dar îți cer iertarea; Nu vă învinovățesc: nu mă pot gândi la răzbunare și eu învinovățesc doar gravitatea soarta mea. Cred că prin separarea noastră ne-a făcut tot răul de care ne-am putea teme; ea nu ne poate despărți inima; iubirea care este mai puternică decât a ei le-a unit pentru tot restul vieții noastre. Dacă această dragoste nu este deloc indiferentă față de dvs., scrieți-mi frecvent. Merit cu adevărat că vă pasă puțin de informarea cu privire la starea inimii voastre și afacerile voastre.
Femeia care a scris, probabil, nu a existat niciodată, deși autenticitatea scrisorilor ei au crezut generații de cititori timp de trei secole. Meticulos literară a stabilit recent că într-adevăr, în secolul al XVII-lea într-o mănăstire portugheza există o anumită Maria Anna Alkaforado, dar nu și scrisori de dragoste scrise de ea și jumătate uitat scriitor, diplomat, Gabriel de Guilleragues Wit.
... De când te-ai retras, nu am fost într-o singură clipă sănătoasă și singura mea plăcere a fost să-ți pronunți numele de o mie de ori pe zi; unele dintre călugărițe, cunoscând starea deplorabilă în care sunt scufundată de voi, spuneți-mi foarte des despre voi; Încerc să-mi părăsesc celula cât de rar posibil, unde te-am văzut atât de des și mă uit mereu la portretul tău, care este de o mie de ori mai prețios pentru viață, îmi dă o mică bucurie; dar, de asemenea, îmi dă o mulțime de durere atunci când cred că niciodată nu mă vei mai putea vedea din nou. M-ai abandonat cu adevărat pentru totdeauna?
Nu această dragoste, această dorință, această sensibilitate și nevoia de înțelegere. Și în fața noastră este o farsă literară talentată, o glumă?
Vă scriu pentru ultima oară și sper să vă las să simțiți diferența de expresie și chiar spiritul acestei scrisori că în final m-ați convins că m-ați oprit din iubire și că, așadar, nu mai trebuie să te mai iubesc. Deci, vă voi trimite la prima ocazie tot ce am încă de la dumneavoastră. Nu vă temeți că vă voi scrie; Nici nu-ți voi scrie numele pe parcelă ...
Ai scris un mesaj lung de mângâiere prietenului tău, deși despre adversitatea lui, dar despre propria ta. În detaliu, amintindu-le de intenția de ai mângâia pe un prieten, ne-ai întărit și mai mult dorința. Dacă vrei să-ți vindeci durerea, ți-ai provocat noi răni și ai șters răni vechi. Vă implor, vindecați această boală cauzată de voi înșivă, deoarece vă ușurați deja durerea rănilor provocate de alții. Ai acționat ca un prieten și însoțitor și ai dat o datorie prieteniei și părtășiei.
O favorita mea! Toți știm cât de mult am pierdut în tine.
... Ai două calități care ar putea atrage orice femeie, și anume - talentele poetului și cântăreței. Din câte știm, alți filozofi nu aveau aceste calități.
Ca și cum în glumă, într-un moment de odihnă din studiile filosofice, ai scris și a lăsat multe poezii de dragoste formă frumoasă, iar ei au fost atât de plăcut și cuvintele, și tonurile care sunt adesea repetate de toate, și numele tău a sunat fără încetare pe buzele tuturor; dulceața melodiilor tale nu ți-a permis să uiți nici măcar oameni nevadiți. Aceasta este ceea ce voi ati inspirat cel mai mult femeilor pentru a oftat cu dragoste pentru voi. Și, din moment ce cele mai multe dintre aceste cântece sunt cântate, dragostea noastră, și în curând am devenit cunoscut în multe domenii, și ia deschis invidia multor femei. Ce frumoase calități spirituale și corporale nu ți-au împodobit tinerețea! Ce femeie, dacă ea a fost invidios pe timpul meu, ghinionul meu nu ma încurajat să regret, lishivshuyusya o astfel de bucurie? Cine dintre bărbați sau femei, chiar dacă ar fi fost vrăjmașii mei înainte, nu se va liniști de milă pentru mine?
Autenticitatea acestei scrisori este indiscutabilă: era Eloise, o femeie minunată, Abelard era un filosof - libertate și era dragostea lor.
... Sufletul meu nu era cu mine, ci cu tine! Chiar și acum, dacă nu este cu tine, atunci nu este nicăieri: cu adevărat, fără tine, sufletul meu nu poate exista în nici un fel.
Dar, te implor, fa-o ca să fie bine cu tine. Și ea va fi bine cu tine, dacă te va găsi susținută, dacă îți vei răsplăti dragostea pentru dragoste și vei lăsa câteva recompense pentru multe, chiar și cu cuvinte pentru fapte. Oh, dacă draga mea, afecțiunea ta pentru mine nu era încrezătoare în oțel, ți-ar păsa mai mult despre mine! Și acum, cu cât sunteți mai încrezători în mine, ca rezultat al eforturilor mele, cu atât mai mult trebuie să-ți tolerez lipsa de atenție față de mine.
Pe marginea unuia din copiile scrisorii, Eloie Petrarch a adăugat: "Ești tu peste tot, Eloise, să vorbești sincer și cu sinceritate".
Ce pot să sper dacă te pierd?
La ce mă pot aștepta dacă te-am pierdut, și că încă mă va ține în acest pelerinaj pământesc, în cazul în care nu am nici o consolare, altele decât tine, iar acest confort - doar în faptul că ești în viață, pentru că toate celelalte plăceri nu sunteți la dispoziția mea ...
Începutul pelerinajului pământesc al ei la începutul secolului al XII-lea: un an, fie în 1100, sau 1101 - este incert. Și este exact noi nu știm nimic despre părinții lui și copilăria lui a ajuns doar numele manastirii, unde a studiat latina și înțelepciunea clasicilor vechi - Argenteuil, și numele unchiului său, să o adopte - Fulber. Dar, în cazul în care primii șaptesprezece ani ai ei dizolvat în amurg de zori, detaliile care au urmat uimitoare decenii, începând cu ora când casa Paris Canon Fulbera stabilit Maestrul Abelard, care a dorit să educe tânăra nepoata Heloise canon a filozofiei de aproape un mileniu rănit inimile oamenilor. Abelard însuși avea atunci patruzeci de ani; el a fost inteligent, educat, neînfricat și arde, ca nimeni în Franța; disputele sale cu Biserica Romano-ortodoxă amintit ca discuțiile cincisprezece secole mai devreme în Atena Socrates, Abelard este foarte apreciat; pentru a învăța de la maestru incomparabil arta gândirii dialectice, tineri, lăsând acasă, familia, cei dragi, târât la Paris la marginea cea mai îndepărtată a Europei ...
Abelard Pierre (1079-1142) - filozof, teolog și poet francez. Povestea dragostei tragice a lui Abelard și Eloise sa încheiat odinioară până la mănăstire. Corespondența dintre Abelard și Eloise (1132-1135) a fost tradusă din latină în franceză în secolul al XII-lea și a inspirat mulți scriitori.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: