Odată ce călăreții au trecut prin sat și au lăsat un cal negru, răniți în picior. Miller Pankrat a vindecat calul și a început să-l ajute. Dar mortarul a fost greu să hrănească calul, așa că, uneori, calul mergea la casele din sat, unde era tratat la cine erau vârfurile, care era pâine și care era și un morcov dulce.
În sat au trăit un baiat pe nume Filka, poreclit "Ei bine, tu", pentru că era expresia lui preferată. Într-o zi, calul a venit la casa lui Filka, sperând că băiatul îi va da ceva de mâncare. Filka a ieșit din poartă și a aruncat pâinea în zăpadă, strigând blesteme. Acest lucru a jignit foarte mult calul, a stat pe picioarele din spate si, in acelasi timp, a inceput o vijelie violenta. Filka abia a găsit o cale către ușa casei.
O bunica acasă, plângând, i-au spus că acum ei se confruntă cu foametea, deoarece râul care se rotește roata de moară înghețat, iar acum va fi imposibil să se facă făină din cereale, pentru a coace pâine. Și stocurile de făină din tot satul au rămas timp de 2-3 zile. O altă bunică le-a spus lui Filka povestea că asemănările fuseseră deja în satul lor cu aproximativ 100 de ani în urmă. Apoi, un om lacom pocăit de pâine pentru un soldat cu handicap și l-au aruncat o crusta mucegăită a pământului, cu toate că soldatul a fost greu să se aplece - el a avut un picior de lemn.
Filka era înspăimântată, dar bunica a spus că milanul Pankrat știe să corecteze greșeala unui om lacom. Pe timp de noapte, Filka a alergat spre mortarul Pankrat și ia spus cum a jignit calul. Pankrat a spus că o greșeală ar putea fi corectată și ia dat lui Filka o oră și 15 minute să vină cu cum să salveze satul de frig. Soroka, care a locuit cu Pankrat, a auzit totul, apoi a ieșit din casă și a zburat spre sud.
Filka se gândi să-i ceară pe toți băieții din sat să-l ajute să continue gheața pe râu cu lopate și lopate. În dimineața următoare, întregul sat a ieșit să lupte cu elementele. Focurile de foc s-au aprins, au străpuns gheața cu lopate, axe și lopeți. Pentru cina din sud, a fost tras un vânt cald sudic. Și spre seară, băieții au spart gheața, iar râul sa turnat în moară, rotind roata și moara. Moara a început să mănânce făină, iar femeile i-au umplut cu pungi.
Seara, s-au întors patruzeci de ani și au început să spună tuturor că zboară spre sud și le-a cerut vântului sudic să-i scape pe oameni și să-i ajute să topim gheața. Dar nimeni nu a crezut-o. Femeile din aluat dulce seara frământat și copt pâine caldă proaspătă, tot satul era un miros de pâine, toate vulpea a apărut din vizuini și sa gândit cum ar putea obține cel puțin bucată de pâine caldă.
Și dimineața, Filka a luat o pâine caldă, alți tipi și a mers la moară să cumpere un cal și să-i ceară scuze pentru lăcomia lui. Pankrat și-a eliberat calul, dar la început nu a mâncat pâine de la mâinile lui Filka. Apoi Pankrat a vorbit cu calul și ia cerut să ierte Filka. Calul îl asculta pe stăpânul său și mănâncă toată pâinea caldă de pâine și apoi își așeză capul pe umărul lui Filka. Toți au început imediat să se bucure și să se bucure că pâinea caldă la împăcat pe Phil și pe cal.
Când cavaleria a trecut prin satul Berezhki, o coajă germană a explodat la periferia orașului și rănit la picior de cal negru. Comandantul a lăsat calul rănit în sat, iar echipa a continuat, prăfuire și Jingling pescuit, - stânga, laminate peste copaci, peste dealuri, în cazul în care vântul a zguduit secară coapte.
Calul a fost dus la mortarul Pankrat. Moara nu a funcționat mult timp, dar praful de făină a murit pentru totdeauna în Pankrat. Puse o crustă gri pe sacou și șapcă matlasată. Din sub capac, privirile rapide ale millerului îi priveau pe toți. Pankrat se grăbea să lucreze, un bătrân furios, iar băieții îl considera un vrăjitor.
Pankrat a vindecat calul. Calul a rămas la moară și a purtat răbdător lut, gunoi de grajd și stalpi - a ajutat Pankrat să repare barajul.
Pankrat era dificil să-și hrănească calul, iar calul începu să se plimbe în curți. Ridică-te, pofyrkaet, bat cu fața în poarta, și înainte să știi, se va face o blaturi sfeclă de zahăr sau pâine vechi, sau chiar sa întâmplat, morcovi dulci. În sat s-au spus că calul nu era nimeni sau, mai degrabă, calul public, și toată lumea și-a considerat datoria să-l hrănească. În plus, calul rănit, a suferit de inamic.
În Berezhki a trăit împreună cu bunicul său băiatul Filka, poreclit "Ei bine". Filka era tăcut, necredincios, iar expresia lui favorită era: "Haideți, voi!". A oferit băiatului unui vecin să semene cu piciorușe sau să caute cartușe verzi, Filka a răspuns cu un bas furios: "Haide, te uiți!". Când bătrîna ia mustrat-o pentru că era inconfortabilă, Filka sa întors și a murmurat: "Haide, m-am plictisit!".
Iarna în acest an a fost cald. Fumul era în aer. Zăpada a căzut și sa topit imediat. Corbii umedi s-au așezat pe coșuri ca să se usuce, împinși, crăpați unul pe celălalt. Aproape de tava moară, apa nu îngheța, dar era o culoare neagră și liniștită, iar gheața se învârtea în ea.
Pankrat a reparat moara până la acel moment și era pe punctul de a-și sfărâma pâinea - amanta sa plâns că masa sa terminat, toată lumea a mai rămas două-trei zile și cerealele au rămas neimpresionate.
Într-una din aceste zile calde gri, un cavaler rănit își bate botul pe poarta către bunica lui Finkin. Babka nu era acasă, iar Filka stătea la masă și mesteca o bucată de pâine stropită cu sare.
Filka se ridică cu reticență, ieșea în spatele porții. Calul ieși din picior în picior și se apropie de pâine. "Haide, diavol!" a strigat Filka și a aruncat calul peste buze. Calul se răsuci, scutură din cap, iar Filka aruncă pâinea în zăpadă și strigă:
- Nu te deranjează, pe creștinii! Pâinea ta! Du-te săpat de sub zăpadă! Du-te săpat!
Și apoi striga și răuvoitor Berezhko sa întâmplat în acele lucruri uimitoare, despre ce, și acum spun oamenii, dădeau din cap, pentru că ei nu știu dacă a fost sau nimic și nu a fost.
O lacrimă se rostogoli din ochi. Cal nechezat plângăcios tărăgănat, ondulat coadă, și o dată în copaci goale, garduri vii și în coșuri de fum urlând, piercing fluierat vânt, zbătându zăpadă zaporoshil Filkov gât.
Filka se repezi înapoi în casă, dar nu găsea nici o verandă - deja zugrăvea în jur și se mișca în ochi. Pâra înghețată de pe acoperiș a zburat în vânt, casele de pasăre s-au rupt, obloanele s-au rupt.
Și tot mai sus, coloanele de praf de zăpadă s-au ridicat de pe câmpurile din jur, s-au grabit spre sat, fumând, învârtindu-se, depășind unul pe celălalt.
Filka a sărit în colibă în cele din urmă, a închis ușa și a spus: "Haide!" - și au ascultat. Revelat, nebun, viscol, dar prin zgomotul său, Filka a auzit un fluier subțire și scurt - deci fluierul coastei calului, când un cal furios îi bate în părțile laterale.
Viscolul a început să se calmeze până seara, și abia atunci putea ajunge la casa ei de la bunica vecinului ei, Filkin. Iar spre noapte, cerul deveni verde ca gheața, stelele înghețau în bolta cerească, iar înghețul înghețat trecea prin sat. Nimeni nu l-au văzut, dar toată lumea a auzit scârțâitul cizmelor pe zăpadă solidă, auzit la rece, ozoruya, strângea busteni groase în pereți, și trosni și mi-a venit.
Bunicul, plângând, ia spus lui Filka că fântânile trebuie să fi fost deja înghețate și acum așteaptă o moarte inevitabilă. Nu este apă, făina a mai rămas, iar moara nu poate funcționa acum, pentru că râul a înghețat până la capăt.
De asemenea, Filka a plâns de frică, când șoarecii au început să iasă din subteran și au fost îngropați sub aragazul din paie, unde mai era încă o căldură. - Hai, naibii! - a strigat la soareci, dar șoarecii au urcat din subteran. Filka se urcă pe aragaz, se ascunde cu o haină din piele de oaie, se cutremură și ascultă buzunarul bunicii.
- Cu o sută de ani în urmă, același îngheț sever a căzut pe raionul nostru ", a spus bunica. - Fântâni înghețate, păsări bătut, uscate până la rădăcina pădurii și a grădinilor. Zece ani după aceea, nici copacii, nici iarba nu au înflorit. Semințele din pământ s-au uscat și au dispărut. Naked stătea țara noastră. Fiecare fiară a părăsit-o, frică de deșert.
- De ce a lovit înghețul? Întrebă Filka.
- Din rautate umană ", a răspuns bătrîna. - Un vechi soldat a venit prin satul nostru, a cerut pâine în colibă, iar proprietarul, un țăran rău, somnoros, țipând, ia-l și îi dă numai o crustă scârbă. Apoi nu ia dat în mâini, dar la aruncat pe podea și a spus: "Iată-te! Jui!". "Nu pot ridica pâine de pe podea", spune soldatul, "am o bucată de lemn în loc de picior". - Și unde ți-ai pus piciorul? întrebă omul. "Mi-am pierdut piciorul în munții balcanici în lupta turcă", răspunde soldatul. "Nimic, o dată ce e foame - te vei ridica", râdea tânărul. "Nu ai valet aici." Ostașul a bătuit, a inventat, a luat crusta și a văzut că nu era o pâine, ci o mucegai verde. O otravă! Atunci soldații au ieșit în curte, fluierat - și dintr-o dată a căzut prin viscol, viscol, furtuna whirled acoperiș sat posryvala, și apoi a lovit toiul iernii. Și omul a murit.
- De ce a murit? întrebă Filka răgușit.
- Răcirea inimii - bunica a spus, se opri, și a adăugat: - să cunoască și acum lichidată în om rău Berezhko, infractorul, și a făcut fapta rea. De aceea înghețul.
- Ce trebuie să facem acum, bunica? Filka a întrebat de sub haina de piele de oaie. - Este posibil să mori?
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: