O legătură puternică între boală și păcate este afirmată în Evanghelie pe aproape fiecare pagină. Este suficient să reamintiți cuvântul vorbit la Pâine de ovine: Du-te și nu mai păcătuiți, astfel încât ceea ce este mai rău cu voi să nu se întâmple. Sau vindecarea paraliticului, pe care Hristos nu îl face înainte de a ierta un om din păcatele sale (vezi Luca 5, 23). Logica Evangheliei este simplă, ca tot ce vine de la Dumnezeu: dacă am fi fără păcat, vom fi nemuritori; dacă eram nemuritori, nu eram bolnavi.
Creatorul lumii, îmbrăcat în carne umană, și-a manifestat toată omnipotența, iertând păcatele, vindecând bolile, înviindu-i pe cei morți. Toate aceste trei tipuri de activități mesianice sunt legate în mod inextricabil și la fel de necesare, deoarece omenirea este păcătoasă, muritoare și dureroasă.
Dacă Hristos n-ar fi făcut cel puțin un lucru, armonia faptelor Lui ar fi fost în joc, Divinitatea mesagerilor Săi ar fi fost îndoieli. Dacă El ar vindeca numai fără înviere, moartea își va păstra tirania tăcută și oricine poate gândi ar refuza să recunoască adevăratul bine în vindecare, deoarece moartea este încă puternică. Ar fi fost și mai rău dacă Hristos ar fi vindecat, nu un cuvânt, despre păcate. El ar lovi cu piciorul omenirea răsfățată, care este încă gata să spună: "Dă-mi sănătate, dar nu mă întreba despre păcatele tale". Hristos nu a făcut asta. Dragostea lui nu a alunecat la permisivitate. El ne-a învățat să privim imediat durerea fizică și murdăria morală, îmbrățișând unul și altul cu o singură privire.
O persoană nu poate scăpa de suferință, fără ao schimba astfel încât să devină nemuritor. Și nemurirea este posibilă numai pentru o ființă fără păcat. De aceea, Domnul a îndepărtat un om care a păcătuit din pomul vieții, astfel încât omul să nu devină un nemuritor nemuritor. Destul de ciudat, suna, dar pentru un păcătos moartea este un bun obiectiv. Dumnezeu nu dorește să perpetueze o persoană în realitatea lui desecrată, dar vrea să-l corecteze și să-l purifice mai întâi și apoi să-i acorde nemurire.
Acum vom coborî în realitate, după ce am lăsat înălțimea speculațiilor. Suntem bolnavi și vom fi bolnavi până când vom renunța, mai devreme sau mai târziu, la ultima suflare a mâinilor Creatorului. Puternic, suntem iritabili, nerăbdători și lași. Întreaga lume apoi contractează pentru noi la dimensiunea unui dinte pulsatoriu, un cap de despicare, un ficat dureros. Și căutăm eliberarea de suferință.
Această schizofrenie a standardelor duble amenință să se transforme în (sau s-ar fi transformat deja) în urâciunea dobândită, în semnul de naștere al vieții noastre. Învățând adevărul și neputând să îl transpunem în realitate, înmulțim cupa suferinței interne care a fost deja turnată până la limită? Merită să învățați adevărul și, adevărul veșnic, să rămâneți cu minciunile obișnuite? Poate că Solomon a spus acest lucru: "Cine crește cunoștința, înmulțește durerea"? (Eccl. 1, 18)
Rămân la ideea că autonomia medicinei din Evanghelie are avantajele sale. Dar eu însumi trebuie să aduc logica creștină în istoria bolii și recuperării mele. Lăsați doctorul să spună că "vom aștepta"; lasa sora pe drumul spre operatie repeta mantrele incurajatoare. Eu însumi știu perfect că în recuperarea și continuarea vieții sensul este numai atunci când există o intenție de a trăi mai bine și de a deveni mai curat. Depinde mult de arta medicinei și a medicamentelor de calitate. Dar Stăpânul Vieții va decide soarta pacientului chiar din acest punct de vedere, va dori sau nu va dori ca pacientul să facă din moralitate concluzii morale. "Voi trăi?", Întreabă pacientul. "Tu vei trăi, dar cum și pentru ce?" - întreabă, după cum cred eu, Maestrul Vieții. "Dacă, ca și înainte sau chiar mai rău, atunci de ce?"
Legătura dintre boală și moarte pare evidentă. Legătura dintre păcat și moarte ar trebui să fie realizată, datorită Evangheliei și primelor capitole ale cărții Genezei. Când primele două ligamente devin clare, rămâne să aflăm acum legătura inevitabilă dintre boală și păcat. Și, în cele din urmă, cel mai important lucru. Câștigătorul acestei triune, înconjurat de indisolubilitatea bobului șarpelui, se numește Domnul Isus Hristos.
Protopriest Andrei Tkachev
Tag-uri- păcat
- preot
- biserică
- VKontakte
- Colegi de clasă
- Lumea mea
- LiveJournal
- stare de nervozitate
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: