Un cititor lipsit de experiență poate părea ciudat o astfel de expresie: "cuvânt de valență". Ar fi mai obișnuit să citim despre valența unui atom în lucrări dedicate chimiei. Dar, se pare, cuvinte au unele proprietăți similare cu proprietățile atomului, care lingviști și împrumutate de termenul chimiști pentru astfel de proprietăți - „valență“ (din Valentia latină -. Forța). Primul care a introdus acest concept în lingvistică a fost SD Katznelson (1948).
O atenție deosebită merită în continuare valența verbelor și vom trăi mai mult în ele. Cuvintele care umple valența verbului sunt numite actani. Acest termen aparține francezului lingvist Lucien Tenier. L.Tener a fost primul care a exprimat ideile cele mai comune în lingvistica modernă. În centrul sentinței este o acțiune, de obicei marcată de un verb. Toți ceilalți membri ai propunerii depind direct sau indirect de aceasta. În dependența directă de verb există actani și sirkonstați. Actanții ("actorii") corespund subiectului și adaosurilor din gramatica tradițională, sirkonstanty - împrejurări. De exemplu, seara, Nina la întâlnit pe Tanya cu cuvintele Nina și Tanya - actori, seara - sirkostant. Actanzii umple cele două valențe ale verbului, sirkostantul seara nu umple valența: o expresie a acestui sens nu este necesară pentru un anumit verb.
Dacă nu cunoașteți valența cuvântului, nu îl puteți folosi în mod corespunzător. Prin urmare, informațiile despre valențe sunt foarte importante în studiul limbii, trebuie să fie în mod necesar prezente într-un dicționar bun *.
(1) Scoala rezolva problema.
(2) Problema este rezolvată de elevul școlar.
(3) Decizia elevului.
În toate cele trei cazuri, este descrisă aceeași situație. Semantica principală a rezolvat (rezolvat, rezolvat) două valențe semantice: obiect și obiect. Dar ele sunt exprimate în moduri diferite. valențele sintactice sunt diferite: în structura activă (1), sub rezerva propoziției este subiectul, are un caz nominativ forma, iar obiectul este un supliment direct este exprimat sub formă de acuzativ. În construcția pasivă (2), subiectul este exprimat sub forma cazului instrumental, iar obiectul devine obiectul. Când noun verbal cu o valoare a acțiunii (3) sub rezerva caz instrumental, iar obiectul - în genitiv. Interesant, în cazul în care substantivul verbal este exprimat doar o valență semantică (fie subiectul sau obiectul), folosim genitiv: răspunsul studentului (subiect), lucrări de inspecție (obiect). Din acest motiv, poate fi ambiguu: Tiger urmăririi penale (tigru tigru urmărește să urmărească), critica a scriitorului (sau scriitor critică scriitor criticat).
Relația dintre valențele semantice și sintactice se numește modelul de management. Conceptul de model de control a fost propus de IA Melchuk și Yu D. Apresyan. În cazul standard al fiecărei valențe semantice, corespunde o anumită formă de expresie, adică valența sintactică. Deci, pentru verbul (deja menționat), modelul de control poate arăta astfel:
în cazul instrumental;
peste + instrumental;
y + caz genitiv
Verbele cu valoarea de sosire (pentru a veni, zbura, pentru a primi, a pus, a pus, și multe altele) au o valență acțiuni punct final și verbele cu îndepărtarea sensului (părăsi, plecați, ieșiți pentru a curăța și elimina) - valență punctul de plecare al acțiunii. Aici situația este aceeași ca și cu verbele locației. Verbele cere indicarea obligatorie a punctului final sau de plecare, dar forma pot fi diferite: pentru a pune o cutie (unde?) - în dulap, dulap, în spatele dulap, sub cabinet, cabinetul ...
Multe verbe au o valență nu se opune, la fel ca în cele trei exemple pe care le mai înțelegem, ci pe întreaga situație, de exemplu: să insiste pe nimic (în călătoria spre sat), se bucură în orice (alte parohii), pentru a convinge ceva (prin faptul că este necesar să intre în universitate). Ca regulă, astfel de valențe au mai multe moduri de exprimare. Să le considerăm folosirea verbului ca o speranță. Iată două valențe semantice: obiectul și obiectul-situație. A doua formă este exprimată pe valență + acuzativ, substantivul nu apare la o anumită valoare, precum și desemnarea situației sub forma de acuzativ. Acesta poate fi un substantiv verbal: Fratele meu speră să intre în universitate. Poate fi o clauză subordonată: Fratele meu speră că (el) va merge la universitate. În cazul unei clauze subordonate poate omite prepoziția cu un pronume demonstrativ: Fratele meu speră să meargă la universitate. În limba rusă, poate fi folosit și un infinitiv: Fratele meu speră să intre în universitate.
Deci, dacă un verb are o valență a situației, moduri de a exprima mult mai mult decât este cazul cu valența subiect. Chiar și atunci când folosim denumirea aparent obiectiv: Fratele meu așteaptă altul - aparent, și aici se referă la orice situație care ar trebui să fie clar din context: fratele meu așteaptă cu nerăbdare să o acțiune alta, de exemplu, la faptul că un prieten va ajuta sau va face ceea ce a promis.
Astfel, am văzut că aceeași valență semantică poate avea diferite moduri de exprimare, adică poate corespunde diferitelor valențe sintactice.
Există, de asemenea, cazuri mai complexe atunci când un nou mod de exprimare a unei valențe este legat de schimbarea modului de exprimare a unei alte valențe: cereți unui prieten pentru ajutor - cereți ajutorul unui prieten, împrăștiați untul pe pâine - întindeți untul pe pâine.
Și acum, să ne întoarcem la cazuri foarte neobișnuite. Se întâmplă ca o valență semantică să se împartă în două cele sintactice. Astfel, verbul are un pat, există valențe semantice ale subiectului și obiectului. Lasă subiectul să fie mama și obiectul umărului fiicei. Cum putem să exprimăm acest lucru într-o propoziție? De obicei, mama a mângâiat umărul fiicei sale. Sau: umăr la fiică. (?) Adică, la nivel sintactic, am obținut trei valențe de la două. Separarea valenței semantice obiective. Un alt exemplu de împărțire: verbul admiră două valențe semantice, care pot, ca de obicei, să corespundă celor două sintactice: Curajul lui Petru îl enerva pe Mary. Cu toate acestea, prima valență semantică poate fi împărțită în două cele sintactice și vom spune: Peter admiră Maria cu îndrăzneala ei.
Este invers? Deci cele două valențe semantice se îmbină într-o singură semantică? Se pare că poate fi așa.
Există o mulțime de verbe similare: pentru a rescrie propoziția de pe tablă la notebook (în situația în care există două acte semantice: propoziția de pe tablă și propoziția din notebook, iar forma care exprimă aceste două valori este una); pentru a lega o haină (au desființat o jachetă, legată altul și au desemnat una și cealaltă cu o singură formă); schimbați robinetul în baie (robinetul vechi a fost scos, cel nou a fost pus, iar forma pentru ambele din nou este aceeași!).
Câmpul fenomenelor asociate cu valența este foarte extins și interesant. Și departe de tot în acest domeniu a fost studiat în detaliu de către lingviști. Deci, înainte de tinerii cititori interesați de acest subiect, se deschid o gamă largă de activități științifice viitoare.
* Deci, în Dicționarul explicativ al SI. Ozhegova găsește informații, de exemplu, în articolul din verbul Dreaming: "Despre cine și cu neopr. Să se predea viselor de ceva. M. despre călătoria. A visat să ajungă acasă. (- Ed.)
Articole similare
-
Folosirea lui la sfârșitul cuvintelor în limba rusă în secolul al XVIII-lea
-
Complexitatea cognitivă - înțelesul complexității cuvântului cognitiv în dicționarul limbii ruse
Trimiteți-le prietenilor: