Ridicându-se pe scări, Ben Sayer a deschis ușa de sticlă grea care ducea la biroul șerifului. Trecând pragul, clipea, lăsându-și ochii să se obișnuiască cu amurgul din cameră. Încercarea de a ignora frigul și în același timp, aproape aerul impregnat cu mirosul de fum de țigară stătut și corpurile nespălate, Ben a mers de-a lungul culoar îngust, îndreptându-se spre cea mai îndepărtată masă la care singur a fost un polițist tânăr. Măcinând metodic, a tipărit un raport.
- Ma numesc Ben Sayer, spuse Ben. - Am venit să-l iau pe Toby Seyer.
- Băiatul? - Fără să ridice capul de la mașina de scris, ofițerul dădu din cap. - În prima cameră din stânga.
Ajunși la celulă indicată, Ben intră liniștit prin ușa deschisă. Cuplul care stătea în celulă nu-i dădea atenție. Ben a crezut întotdeauna că, în ceea ce privește abilitatea de a lua înfățișarea funerară a Sfântului Bernard, Barney pur și simplu nu era egal, dar de data aceasta Toby putea da cu ușurință câinelui cu o sută de puncte înainte.
Băiatul stătea lângă fereastră, uitându-se în detrimentul străzii, deși se vedeau prin ferestrele acoperite cu praf, cu excepția clădirii din fața zorii drumului care ducea la parcarea comunală. Barney sa prăbușit pe podea la picioarele stăpânului său, plasând un cap masiv pe poală și aruncând o limbă roz umed afară. În mod inconștient, simțind că erau blocați într-un fel de poveste, un câine uriaș și ciudat se umfla și se umfla puternic.
Ben chicoti pentru sine - cuplu inseparabil privit ca și în cazul în care ambele dat afară din ușa adăpostului de câine, lăsând nici cea mai mică speranță de o oportunitate de a merge înapoi, sau cel puțin să conteste decizia crudă. Scuturindu-si capul, a oftat mult. Toby se cutremura, întorcându-se la sunet. Închinându-și ochii, băiatul făcu un groaz care îi făcea pe Barney să-și ridice capul strâns.
- Ben! - Aruncându-l pe câine, Toby își apucă rucsacul și se repezi în picioare, încercând să nu se întâlnească cu ochii fratelui său mai mare. Lipsită de sprijin sub formă de genunchii gazdei, capul masiv al lui Barney se prăbuși pe podea. - Nu am mers nimic, sincer! M-am uitat în jur, asta-i tot. De unde să știu că Chini ar fi mai devreme acasă? Desigur, își scoase degetele în lâna groasă a Sfântului Bernard, răspândind linoleumul murdar și făcu câțiva pași.
"În primul rând, n-ai avut absolut nici un drept să-ți dai nasul în casa lui Dylan Cheney", a început Ben într-un ton de frate mai mare, formidabil.
- Da, da. Dar de ce nu mi-a spus să plec într-un mod amiabil? De ce a fost necesar să-i chemi pe șerif? Toby ridică din umeri dispreț. - Bastard murdar!
"Să vorbim despre asta în mașină." Ignorând ultimele cuvinte ale fratelui meu mai mic, Ben se îndreptă spre ieșire.
El însuși nu era deloc mai bun decât Dilan Chini. Între el și contractantul de succes din Valea Accer, nu a existat niciodată o afecțiune specială. Un aventurier ieftin, un scumbag tipic, Chini nu a avut nici cea mai mică respect față de pământ și nu a pus în mâinile oamenilor săraci pentru care a construit case. Nu i-ar fi costat nimic, începând cu construcția, la început, pentru a dezrădăcina toți copacii din jurul buldozerului. Și, până la sfârșitul lucrărilor, a rămas singurul punct verde, cu excepția obloanelor nou vopsite acasă.
Ben nu și-a ascuns disprețul față de acest om. Și din moment ce s-au ciocnit din cauza iazului lui Pikerel. Toby este încă foarte norocos că Chini nu a încercat să-l dea în judecată. Deși Sheriff Williams ar fi cel mai probabil să pună capăt acestui lucru.
- Hai, Barney! Ben îi aruncă mîna pe coapse, făcînd semn cu Sf. Bernard. Corpul câinelui uriaș sa cutremurat ușor. Încet, el se ridică în picioare, și-și mișcă coada cu speranță. Ben își degele degetele și St Bernard se rătăci la ușă. El și-a aruncat rucsacul peste umăr și și-a îngropat mâinile adânc în buzunare, urmând Toby.
Era un tip grosolan, lăturat, surprinzător de ciudat, întreg, aparent compus de tip de mâini și picioare. Și totuși, avea suficientă încredere în el pentru o duzină de același lucru. Deci, Ben se prinse deseori invidia involuntara a fratelui sau mai mic. Toby a reușit deja să-și facă o prietena. La vârsta lui, după cum îmi amintesc Ben, el a fost implicat în prinderea mormoloci și broaște țestoase în iaz stiuca, care apoi târât triumfător acasă să se laude cu prada alunecoasă la mama mereu ceva preocupat. Chiar și în ultima clasă, el în secret în casă a adus o duzină de mormoloci mici de broaște și le-a lansat în iaz năpădit se scurge foarte încet, dorind să crească rapid.
- Nu o să-i spui mamei, nu-i așa, Ben?
Nu știu. Și ce, ai nevoie? Ben a deschis ușa de sticlă grea.
- Ei bine, dacă vrei. Toby ridică din umeri. - După aceea, probabil că mă interzice în casă o săptămână. Dar amândoi știm că încă mai găsesc o cale de scăpare dacă am nevoie de ea. Cineva trebuie să salveze iazul, nu?
Ben își închise ochii pentru o clipă. Un sentiment puternic de vinovăție îl copleșea; rușinea a chinuit fără milă sufletul, mușcând în el ca un terrier încăpățânat - într-o șosetă veche. Probabil că nu va uita niciodată ce a devenit fața lui Toby după mărturisirea lui în neputința sa de a salva iazul Pikerel. Era chipul unui om care a învățat pentru prima dată trădarea. Ben epuizat mine încercând să convingă guvernul oraș pentru a cumpăra iaz și o mică bucată de pământ în paragină în jurul ei înainte de Cheney pune peste el picioare și de a construi un complex sportiv, care recent a vorbit cu fiecare colț. Dar un veteran de oraș ar putea concura cu o întreagă preocupare de construcție, chiar dacă vechiul Jeddy Memphrey a promis că îi va lăsa dreptul de a cumpăra în primul rând. Dacă, desigur, Ben are destui bani.
"Pentru a salva un iaz, avem nevoie de bani", a explicat cu răbdare lui Toby, cine știe că Dumnezeu știe ce vremuri. - Mult mai mult decât am. - Justificarea părea destul de patetică, dar totuși era adevărată.
"Dar nici nu ați încercat!" Toby scoase furioasă ușa pickup-ului și se urcă înăuntru. Barney îl urmări calm pe stăpânul său și se așeză lângă el, lăsîndu-și coada pe scaun. Un câine imens a plăcut să meargă în mașină. - Cum poți chiar să spui ceva când ai aruncat steagul alb?
"Uneori e mai bine să te oprești la timp".
- Suna fals, Ben! Mă întreb unde se va întâmpla tipul de care mi sa spus că nu ar putea obține o bursă în colegiu, pentru că nu a jucat pentru o echipă și nu a mers foarte mult la școală? Mama continua să spună asta de dimineață până seara. Am repetat că nu ai renunțat niciodată. Niciodată! Doar de timp, am aplicat pentru o bursă, un împrumut sau cel puțin un împrumut, și deci toți cei patru ani de facultate. Întreruperea discursului său acuzator pentru un moment, Toby se uită la fratele său, dorind să se asigure că cuvintele lui îl impresionau. - Și acum nu-ți pasă. Ești obosit și nu mai vrei să te lupți. Acum, când stați ferm pe propriile picioare, sunteți reticenți în a vă arăta fața!
"Este mai ușor să obții bani pentru colegiu decât pentru a-ți face dubii." Ben stoarse volanul, impotent. "Banii care sunt chemați pentru terenuri sunt o răscoală pentru un grup atât de prosper ca Chini Homes Incorporated". Mai ales acum, când capul lui rasprozvonil în întregul oraș, ce se va clădi pe locul lacului, Dumnezeu știe ce se minunează și transformă acest loc într-un paradis pământesc.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: