Rimbaud este tânăr, certătoare, este aproape un elev școlar; el vrea să îmblânzească, să-l rupă, să-l facă să lucreze pentru sine. Nimic nu se întâmplă. Nu numai că el a făcut în formă de rușine pentru prozodiei franceză (și încă ne doar imagina că, cu toate acestea făcut în limba rusă), dar, de fapt, în poezia lui o mulțime de ceea ce a fost in mod traditional considerat urat: el hulește, își bate joc de mai presus de toate și mai mult, mai ales peste burghezie, și de a fi femei; el disprețuiește "impulsuri mari"; urăște biserica și slujitorii ei; el este gata să parodizeze aproape toată poeziile anterioare și, mai ales, moderne. El a chinuit complexe adolescent, tirania mamei, provincia și băutură, idioție Boemiei. El este dornic de auto-distrugere, pe care el îl numește "clarviziune".
Amplitudinea poemelor sale este neobișnuit de largă - de la cea mai subtilă, aproape că se estompează, cu respirația neatentă a versurilor, până la nesăbuința rușinii carnale. Aici și cuibăritul este acel cult particular al esteticii urâtului, din care nu puteți scăpa în istoria poeziei din secolul trecut. Versul rusesc este mai degrabă adept la toate astea, iar experiența lui Rimbaud nu este în mod clar străină de el.
Era aproape goala,
Și, după ce i-am dat ramurile nebunești,
Copacii în ferestre până în zori
Au bătut la noi și ne-au bătut.
Stătea într-un scaun,
Nud, la umbra
Ei tremurau, atingând podeaua,
Picioarele, picioarele ei.
Și am pălmuit și eu, fiind gelos,
Urmată ca o rază târzie deasupra ei
Fluttered, ca un sarut,
Apoi buzele ating, apoi sânii.
Am căzut la glezne,
Ea a râs ca un păcat,
Dar prea mult a fost prea mult
Indiscretați acest râs sonor.
Și, ascunzându-și cămașa sub cămașă,
- Dă-te jos! - Sa uitat la mine,
Micul râse puțin râde
Teasing și execuție.
I-am sarutat genele,
Sensind tremurul pe buze,
Încerca să se retragă
Și toate glumele: "Ah!
E mai bine, dar așteaptă. "
Am început să-i sărut sânii -
Și râsul răspunsului ei este atât de mult
Am fost tentat din nou de ispite.
Era aproape goala,
Și, după ce i-am dat ramurile nebunești,
Copacii în ferestre până în zori
Au bătut la noi și ne-au bătut.
Versiunea "Prima seară" a devenit una dintre publicațiile rare ale vieții lui Rimbaud
Charleville, piața Vokzalnaya
Aici este pătratul de gară, acoperit cu grămadă ascuțită
Peluze, totul este decent aici:
Aici, joi, burghezii se grăbesc
Mersul pe jos, carnea de mers pe jos cu forta.
Pentru sunetele lui "Valsul fluierelor" orchestra regimentală
Un cub este turnat, în timp ce pe coaceți
Celebrul dandy local se bate ca un erou,
Și puneți-vă, lăudați, bretele de notar.
Muzicianul falsifică, mângâind urechea rentierului;
În carcasele birocraților lor,
Și în spatele unui pas - însoțitorii lor, aceia,
Cine a schimbat un suflet pentru capace și rufe.
Clubul alimentar găsește totul util,
Orice pensionar este un mastak în ordinea mondială:
Castitatea politicienilor și, așa cum se întâmplă în conturi, este un clic,
Făcând cutia de tutun: "Ei bine, ceea ce am lăsat."
Burghezul satisfăcut stă într-un cerc de spectatori,
Fumul belgian aplatizat fundul carne.
Chubouk lui este bun, miroase tutun:
Dulapuri fără taxe - contrabandă cu contrabandă.
Golgoet golitba, urcând pe gazon;
Un simplu soldat visează la îmbrățișări -
Oh, mirosul de trandafiri și trombon dulce! -
Și să se răzbune cu copiii, ca bunicul să-i poată sparge.
De asemenea, sunt aici - uita-te, ca pe un student,
Pentru un pachet de fete sub verdele de castane.
Este clar pentru ei că da cum; ei, după ce au prins momentul,
Ei râd de mine neechivoc.
Dar am tăcut în schimb, dar eu mă uit din nou -
Iată o buclă, o buclă, aici este un gât de zahăr.
Și încerc să ghicesc spatele minunatului,
Acolo, sub cămăși, din curajul șalului.
Mă uit la pantof, arzând cu durere.
Carnea lor mă atrage cu tot farmecul și articolul.
Dar râsul și șoapta îmi rupe inima în bucăți -
Și un sărut fierbinte de pe buzele lor este gata să mă rupă.
Această satiră anti-burghez (cunoscut aici pentru traducerea minunată a Benedict Livshits) pentru urechea cu experiență atractivă prin faptul că, în poemul multe reminiscențe ale poemele lui Charles Baudelaire și poetul Parnassian Albert Glatini. La traducere, ele rămân în afara parantezelor (sau mai degrabă, în paranteze - dacă ar fi posibil să se traducă aceste mostre). Și puneți-vă, lăudați, bretele de notar. - Burghezul prosper, în stilul timpului, purta lanțuri cheie cu monograme gravate ale proprietarilor lor pe lanțuri de la ceasuri de buzunar. Dulapuri fără taxe - contrabandă cu contrabandă. - Aceasta se referă la tutunul belgian: orașul natal al orașului Rimbo Charleville, în apropiere de granița cu Belgia, a fost locul de vânzare a bunurilor de contrabandă. Oh, mirosul de trandafiri. - Sugestie de miros de țigări ieftine, care erau vândute în pachete de roz. Cât de fierbinte un sărut de pe buzele lor este gata să mă rupă. - Ultimul rând al poeziei a fost schimbat de Rambo la cererea profesorului său, Georges Izambar, care a văzut în versiunea originală o frivolitate. O traducere posibilă: „Dar râsul fetei rupt inima în bucăți - / Și eu sunt gata să le rupe aceste rochii.“
De la o baie care sa predat din timp în milă
Mucegaiul verde, ca un sicriu jumătate putred,
Capul negru a apărut în tăcere -
În părul de ruj, în riduri fruntea îngustă.
Apoi a venit rândul umflaturii,
Lamele umărului au crescut, spatele accidentat,
Strat de grăsime pe sacrum. Deci carnea ei este grasă,
Aparent, apa este strălucitoare, ca sosul.
Toate pete sunt o creastă în formă de roz.
Acum, pentru a finaliza un portret monstruos,
Îmi va lua multă sinceritate.
Și vă va lovi, de îndată ce se scurge apa,
Ca un urât urât cu un tatuaj "Clara Venus"
Coroană anus uimit stele.
În "GREEN KABACHKE", CINCI ORE DE PM
Am petrecut opt zile rătăcind în jur, mi-am șters cizmele,
Și aici în Charleroi sa întors, pe jumătate mort,
În "Green Zucchini", și a ordonat tartinki,
Lasă și cu o răceală și totuși cu o șuncă.
Ședința la masa verde, fericită, ca într-un basm,
Mi-am întins picioarele: sufletul era în armonie
Cu lubokami pe perete. Și în curând, clădirea ochilor
Și tits cu puterea și principalele swinging în mișcare,
Servitorul nu este unul care să fie jenat de! -
Râzând, i-am adus pe tartinki și le-am fixat
Pe o farfurie pictată așezată într-un rând
Bucăți de șuncă, miros de ceapă, licitație,
Și cana este plină, unde în spumă este alb de zăpadă,
Ca și în nor, apusul apus de soare se îneca.
Simbolismul verde ca culoarea absintului, alcoolul ocupă un loc special în poetica lui Rambo. În cazul în care el are o culoare verde, aproape sigur este o aluzie la o sărbătoare beat, care este adesea percepută ca o pace și un simbol al fericirii (de exemplu, „Vocalele“), la fel ca în celebrul poem „Sisters of Mercy“, își amintește absint ca a lui „Green Muse “. Mai târziu, în autobiografică „Confesiuni“ (1895), Paul Verlaine, pentru a menționa absint, el exclamă: „Ce fel de idiotul christened lui magic verde Muse!“
OGLINZIILE NOASTRE FAVORITE
Pulverizarea cu apă de ploaie
Și cu o dorință pentru fața ta
Și tălpile tăiate
E timpul să dansezi, frumusețile mele,
Lăsați tălpile tăiate
E timpul să dansezi, frumusețile mele,
În acest poem Rimbaud mit-maker, ca și în unele din alte produse sale „Love“ ( „Prima noapte“, „Răspunsul la Nina,“ „Muzica“, „Roman“), a continuat
pentru a stăpâni zona urâtă, creând o imagine deliberată redusă a dragostei, în care
incarnat nu numai rudeness adolescenta si cinismul ostentatios, dar reflectat indirect evenimentele din viata si relatiile sale cu altii. Cercetătorii acordă atenție faptului că majoritatea acestor poezii sunt legate de Rambo, cu rolul pe care soarta lui a jucat-o o mamă dură, despotică. Displacerea lui Rambo înconjurător camuflează jocul literar. În acest caz, "Prăjiturile mele iubite" parodiază din nou iubitul său Albert Glatigny, care avea un poem cu exact acel nume.
Ca un înger căzut în mâinile unui frizer,
Stau zile de zile cu o fațetă.
Iar gâtul se înțepenise și buzunarele se înăbușă,
Dar voi distruge țeava cu fumul, fascinată.
Am fost ars cu un vis si am fost futut de fictiune,
Fierbinte, ca nisipul din somn;
Numai inima uneori, scuturand cenusa
Fosta, coroana galben-sângerată.
Visele care mestec, ca o cicatrice sinuoasă,
Și ceștile erau patruzeci și cinci și umpleau intestinul,
Eu ies in curte, impasibil, ca si Creatorul
Iisopul de cedru blând și sumbru,
Și, ținând spre cer, mai înalt, în cele din urmă
Ssu este heliotrop, frenetic și generos.
Când fruntea bebelușului este în piepteni coapte
Învelitul învelit de vise nesănătoase,
Un adolescent vede două surori cu părul de aur
Și perla fragilă a gălbenele lor ascuțite.
Fereastra este deschisă și aerul este treptat
Se toarnă în tuberoza tulburărilor din cameră,
Și degetele sunt sensibile și înfiorătoare, și fericite
Umblați în tufișuri de păr băieți.
El este complet în puterea farmecul respirației cântând,
Dar apoi un oftat umed zboara de pe buzele fetei,
Pentru a pacifica saliva și, probabil, dorința
Doar pe cale să se sărute, luate prin surprindere.
Prin tremurul genelor lor, prin curbura curlului
Degetele lor, curenții minunați ai fluxurilor fără să se estompeze,
El aude ronțăit, frământând în moarte
Șoarecii, care se vărsau între unghiile regale.
Lăpâirea se rătăcește în el, ca hameiul, și, beată,
El este plin de muzică, de vise și visuri,
Și, urmărind mângâierea, cu atât mai mult, cu atât mai precis,
Ea dorește să izbucnească în lacrimi, apoi brusc îi este frică de lacrimi.
Poemul este scris în memoria Rimbaud deja menționată rămâne în toamna anului 1870 in Douai, in apropiere de rude Izambard, surorile Gendreau, pe care a primit după eliberarea sa din închisoare, Mazas, murdar și zavshivevshy. În mod tradițional, se crede că, în ciuda titlului euforic, Rimbaud a încercat să combine un complot scăzut cu interpretarea sa extrem de poetică. Există o vedere că nu a fost fără parodie - un foarte la modă în momentul în care catulle de colectare a mendes „Philomela“ (1863): Într-una din poeziile din această colecție a fost descrisă ca două fete tinere încearcă să seduce un tânăr stând între ei " Și buclele sale negre sunt deja pregătite / amestecate cu parul auriu parfumat. "Și totuși, aceste aluzii ipotetice de parodie rămân în afara limitelor textului. E. Etkind, care a studiat original și traducerea Livshits, a remarcat că „Rimbaud nu a adus într-un poem nu este un bob de parodie: sarcina lui nu era o parodie, iar transformarea prin care a trecut cele mai dificile - nu trec titluri drepte, și rostind cuvintele cele mai prozaice. domnul de încredere. "
Cu mâna lui în mănușă, și-a mângâiat
Sutana, și forțați, fără să lase nimic la întâmplare
Încălzirea inimii și era în stare de sirenă, ca în paradis,
Și credința a venit, salivând cu puterea și principala.
Și apoi a venit ziua în care un Villain
(Cuvântul Lui!), În timp ce el a bontos el Hosanna,
Cursează-l, apucă pe necinstiți, fără a fi agitat
Și cu delicii transpirați, a rupt carul.
Retribution. Pânza este ruptă la cusături,
Și margelele sunt lungi, pentru a se potrivi cu păcatele lui,
Dezintegrat, zguduit. Cât de aprins a fost sfântul!
Se roagă, snorting și huffing părul lui.
Și care este Villainul nostru? A lovit hainele - și salut!
Și aici Sfântul Tartuffe este dezbrăcat chiar în tocuri!
Acest Sonet „liber“ a fost scrisă în dezvoltarea temei Moliere comediei „Tartuffe“. În imaginea lui Tartuffe - cum ar fi cea prezentată de Rambo - puteți vedea un portret de desene animate al lui Napoleon III. Un indiciu de ea citește și repetarea dublă a cuvântului „Revenge“ (în titlu și în textul sonetului), se referă la a doua carte a satirele de Victor Hugo (1853), îndreptat împotriva lui Napoleon III. Cu mâna lui îmbrăcată în mană, el și-a mângâiat Sutana. - În original, este scris că el a fost torturat si scuturare chiar sub sutana „ardere inima“, dar oamenii de știință de Rimbaud să acorde o atenție la faptul că cuvântul „inimă“ în literatura erotică franceză are adesea un sens sexual. Din contextul sonetului, este evident că Rimbaud joacă acest al doilea înțeles. Și aici Sfântul Tartuffe este dezbrăcat chiar în tocuri! - Aluzia la o servitoare remarcă Doreen cu care se confruntă Tartuffe (actul III, fenomen 2): „Da, dacă dezbrăcat acum sunteți în jos la picioare / Toate farmecele nu mă ispiti“ (a se vedea, de asemenea, al optulea rând al sonetului: „Și cu transpirat el încântă. rupt cusca ").
Atâta timp cât cuțitul nu este tăiat
Craniul în care nu există
Braine, nu minte, ci complet
Un gunoi și ravii
(Ar fi mai bine să aibă un compartiment
Și nasul, buza și urechea,
Mi-am jefuit brațele și picioarele,
Dar înainte - ar deschide burta!),
Atâta timp cât capul lui
Nu fuma încă într-o gaură,
Și pietrele de pe partea lui
Nu este încă cuie și flacăra
Nu prăjiți curajul - copilul,
Fiara, la toate împiedicările,
Hitry, trădare, glumă,
Răpirea, sufocarea râsetelor,
Și, ca un skunk fetid,
Marchează cartierul cu o pipă.
Dar lăsați-l, Isuse,
Rugați-vă cum moare!
„Rușine“ este oarecum unic printre sugestiv, întuneric, dincolo de interpretarea directă a lucrărilor de Rimbaud, scrise în primăvara și vara anului 1872 și a primit numele de „noi“ sau „ultimele“ poezii. Ele sunt impregnate cu ideea de halucinații, muzicalitate de cuvinte și „vertij curs“, așa cum poetul a scris în celebrul său „Pore în iad.“ Fără îndoială, "Sram" este cel mai abrupt și mai sincer dintre ei; acest lucru a făcut posibilă presupunerea că poezia a fost scrisă "în caz". Aparent, astfel de "cazuri" au fost, totuși, foarte multe: poeziile au o orientare clară anti-Verlennes. „El“ - Verlaine, pe capul care necesită aproape plăgi (decapitare, lapidarea, arderea pe rug). Există o presupunere că există, de asemenea, parodiat lamentări și batjocorește Dna Rimbaud, cu care ea a vorbit urmașilor lui.
Traducere din limba franceză și note de Mikheil Yasnov
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: