Poti fi avertizată biograful lui Edward Bagritsky că ei vor trebui să sorbi o mulțime de durere, sau, cum se spune, „să știe cât de mult o liră în jos și afară“, deoarece Bagritsky biografia este dificil să se stabilească.
Bagritsky a spus atât de multe despre bătăliile sale uimitoare, încât în cele din urmă a devenit atât de puternic cu viața sa încât uneori este imposibil să recunoaștem unde este adevărul și unde este legenda. Este imposibil să restabilești adevărul, "doar adevărul și nimic altceva decât adevărul".
În plus, nu sunt sigur dacă merită să faci această muncă nerecunoscătoare. Fables Bagritsky a fost o parte caracteristică a biografiei sale. El însuși a crezut cu sinceritate în ele.
Fără ei, acest poet nu poate fi imaginat cu ochi cenușii, de râs și cu o voce sufocată, dar cântând.
Pe coasta Mării Egee trăiește un trib pitoresc de "levați" - oameni veseli și activi. Acest trib uneste reprezentanți ai diferitelor popoare - greci și turci, arabi și evrei, sirieni și italieni.
Noi în Uniunea Sovietică avem propriile "Levantine". Acest „Chernomorets“ - aceiași oameni din diferite națiuni, dar la fel de vesel, batjocoritoare, îndrăzneț și -vlyublennye inconștient în lucrarea sa la Marea Neagră, în soare uscat, durata de viață a portului, în „Odessa-Mama“, în caise și Kavun în Coasta de fierbere pestriță viață.
Edward Bagritsky a aparținut acestui trib.
Arăta ca marinarul leneș de la Herson Oaks, Odessa "copil" -ptitselova, soldatul din echipa zabubennogo Kotovskogo, The Till Eulenspiegel.
Din aceste caracteristici ca incompatibile, dacă adăugăm să le altruismul de poezie și o mare erudiție poetic, termenul caracterul solid și fermecător al acestui om.
Pentru prima dată l-am întâlnit pe Bagritsky la o dig de la portul Odesa. El a scris doar "O poezie despre un pepene verde" - o senzație uluitoare de suculență și cuvinte, de parcă ar fi spulberată de un val furtunoasă al Mării Negre.
Ne-am prins pe corzi lungi - samolov, aruncati in mare, vieri si o mullet rosu. Trecutul nostru a trecut pe pânze patrate negru de stejar din Ochakov cu munți de pepeni verzi. Sufletul a explodat și stejarii s-au învârtit și s-au așezat în părțile laterale, aruncând spumă în jurul lor.
Fata găsește pe țărm un pepene galben aruncat de surf cu o inimă vopsită - aparent din schoonerul pierdut.
Și nu este nimeni aici să o învețe,
Ce mi-a luat inima pe mine!
A citit de bunăvoie la memoria poeziei oricărui poet. Memoria lui era fenomenală. În lectura sa, chiar și în versurile familiare, apare în mod neașteptat o nouă melodie melodică. Nici înainte de Bagritsky, nici după el nu am auzit o asemenea lectură.
Toate calitatea sunetului a fiecărui cuvânt și verset a crescut până la expresia lui plină, agonizantă dureau. A fost Berna, cu piesa despre John Barleycorn, Blok „Donna Anna“ sau a lui Pușkin „Pentru țărmurile patriei Distant ...“ - oricare ar fi citit Bagritsky, era imposibil să asculte fără a strânge gât de emoție - un vestitor de lacrimi.
Din port am mers la Bazarul Grecesc. A fost o cameră de ceai, unde au dat pentru zahărul de ceai o felie de pâine neagră și brânză. Din dimineața devreme nu am mâncat.
În Odessa, la vremea aceea, a trăit un cerșetor vechi. El a insuflat teama pentru intregul oras cerandu-si alimente nu asa cum fac ei in mod obisnuit. El nu sa umilit, nu și-a ținut mâna tremurândă și nu a cântat nazal: "Domnilor milostivi! Fiți atenți la portofelul meu! "
Nu! Era înalt, barbă gri, cu ochi roșii sclerotice, mergea doar la ceai. Înainte de a trece pragul, a început să trimită blesteme pe capul vizitatorilor cu o voce groaznică și tumultoasă.
Cel mai crud profet biblic, Ieremia, glorificat ca un maestru de blesteme de neegalat, ar putea, așa cum spun odiseții, "să vină la nimic" înaintea acestui cerșetor.
"Unde este conștiința ta, oameni sau nu oameni". - strigă omul cel vechi, și apoi el răspunde propria întrebare retorică: - Ce oameni, atunci când stai și mănâncă pâine cu brânză de grăsime, fără nici o atenție, iar bătrânul merge în dimineața foame și goale, ca un butoi! Mi-ar fi cunoscut pe mama ta, ceea ce arata ca, ei bine, poate că s-ar fi bucurat că nu a trăit să vadă astfel de obrăznicia. Și de ce te întorci de la mine, tovarăș? Nu ești surd, nu-i așa? Mai bine calmați-vă conștiința neagră și ajutați-l pe vechiul om flămând!
Toată lumea a dat acest cerșetor. Nimeni nu și-a putut suporta atacul. Se spunea că bătrânul spela pe bani colectați cu sare.
În ceainărie am fost serviți ceai și o minunată brânză picantă, învelită într-o cârpă umedă de lenjerie. Din această brânză gingiile erau bolnavi.
În acest moment cerșetorul a intrat și de la prag a strigat deja blesteme.
- Aha! Bagritsky spuse zîmbind. - Se pare că a fost prins. Lasă-l să vină la noi.
Lasă-l doar să încerce să vină! Lăsați-l să îndrăznească să se apropie!
- Atunci ce se va întâmpla? Am întrebat.
- Va fi rău pentru el, răspunse Bagritsky. - Oh, e rău! Dacă doar el a venit la masa noastră.
Cersetorul se apropia inexorabil. În cele din urmă, el sa oprit lângă noi, timp de câteva secunde, se uită la brânză cu ochi furioși și ceva în buzna în gât - poate că era o furie atât de puternică încât bătrânul a respins și nu a putut să-i spună. Dar totuși și-a îndepărtat gâtul și a strigat:
- Când, în sfârșit, acești tineri își vor trezi conștiința! Este necesar să privim de partea noastră, cum se grăbesc să mănânce brânză, ca să nu dea un sfert din ea, nu spun jumătate, bătrânului nefericit.
Bagritsky sa ridicat în picioare, a pus mâna la inima lui și în liniște și cu seriozitate a început să vorbească, să nu-și ia ochii de pe bătrânul sclerotic - vorbind cu o voce tremurândă, cu lacrimi, cu angoasa tragic:
Prietenul meu, fratele meu, este un frate obosit, suferind,
Oricine sunteți, nu vă îndrăgostiți!
Cersetorul sa oprit. Se uită la Bagritsky. Ochii îi erau albi. Apoi, el a început să se retragă încet, iar la cuvintele: „Credeți că vine timpul să moară, și Baal“ - întors, răsturnate un scaun și a fugit pe picioarele indoite din ceai.
- Vezi tu, spuse serios Bagritsky, chiar și cerșetorii Odesei nu-l pot rezista pe Nadson!
Tot ceaiul fulgerase din râs.
Timp de zile, Bagritsky a dispărut în stepa dincolo de Limanul uscat și a prins bastoanele de păsări.
Zeci de celule cu păsări sălbatice atîrnau în camera de calcar albă a lui Bagrițki pe Moldavanka. El sa lăudat foarte mult despre ei, mai ales cu niște jurubițe neobișnuite. Erau niște ciuperci de stepă, la fel de dezordonați ca toate celelalte păsări.
Din celule tot timpul, oaspeții și proprietarul cojii au fost stropiți pe cap de pe semințele nou decojite.
Bagritsky a cheltuit ultimii bani pe hrană pentru aceste păsări.
Ziarele din Odesa i-au plătit un ban: cinci până la zece ruble pentru poezie magnifică. Câțiva ani mai târziu, toți tinerii știau și memorau aceste poezii.
La Moscova, el sa oprit la subsolul meu pe Obydensky Lane. Sosind, el a avertizat: "Voi sta de lângă tine postoyem." Într-adevăr, pentru o lună întreagă el a intrat în oraș doar de două ori, iar tot restul timpului stătea pe tată, cu picioarele înăbușite în turcă, gâfâind de tusea astmatică.
Pe tatăl a fost înconjurat de cărți, manuscrise de poezie ale altor oameni și cutii goale de țigări. Pe ei și-a scris poezile. Uneori le-a pierdut, dar nu a durat mult.
Așa că și-a petrecut toată luna, admirand „Ulalaevschinoy“ Selvinsky spune povești incredibile și vorbesc cu un „băieți literare“ - imediat vorbindu, transportat cu avionul la el nor de îndată ce a apărut la Moscova.
Curând sa mutat complet la Moscova și, în loc de păsări, a pornit acvariu uriaș cu pește. Camera lui era ca lumea subacvatică. Putea să stea ore întregi pe canapea, să se gândească și să privească peștii colorați.
Despre aceeași lume subacvatică misterioasă a fost vizibil din digului Odessa - doar leganandu tulpini de argint ierburi subacvatice, cum ar fi corali, și încet plutea meduze albastre, stoarcere împinge apa de mare.
Mi se pare că trecerea la Moscova a fost o greșeală. Bagritsky nu a putut fi separat de sud, de mare și de Odessa, chiar și de la produsele alimentare preferate Odessa - vinete, roșii, brânză, macrou proaspăt. Totul a fost încălzit de sud, căldura calcarului galben, spongios din care a fost construită Odessa, miroase de pelin, sare, salcâm și mare.
El a murit devreme, încă nu a fost fermentat, nu este gata să ia, după cum a spus el, câteva vârfuri mai dificile de poezie.
În spatele sicriul mers tsokaya tare potcoave pe trotuar de granit, un escadron de cavalerie. Și îmi amintesc „gândesc la Opanas“ cal Kotovskogo că „paiete de zahăr alb-Boy“, o poezie prerie largă care a mers împreună cu Bagritski ținea de mână de-a lungul prăfuit Shlyakhov la cald, poezie - succesorul lui „Lay“ și Taras Șevcenko , puternic, cum ar fi mirosul de cimbru, bronzat ca o fată pe litoral, vesel, ca un vânt proaspăt „Levante“ pe coasta Marii Negre nativ.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: