Construcția monumentului la Pușkin, la care au participat, care simpatizează cu toate educat celebrare Rusia și care a adunat atât de mulți dintre cei mai buni oameni și reprezentanți ai terenurilor, guvern, știință, literatură și artă - această structură pare să ne un tribut adus iubirii recunoscătoare societății la una dintre cele mai demn de sale membri. Vom încerca în câteva moduri să determinăm sensul și semnificația acestei iubiri.
Pușkin a fost primul poet de artă rus. Arta, luând cuvântul în sensul cel mai larg, care include în zona sa, iar poezia - arta ca joc, întruchiparea idealurilor care stau la bazele vieții naționale și care definesc chipul său spiritual și moral - este una dintre calitățile fundamentale ale persoanei. Premonition și deja specificate în natură, arta - arta - este, cu toate acestea, de asemenea, ca o imitație, dar inspirat în cea mai timpurie existența porilor naționale ca fiind ceva uman distinct. Savage Stone Age, este înscris pe capătul dispozitivului al fragmentului sticlos os al unui urs sau cap de elani, el a încetat să mai fie o fiară sălbatică. Dar numai atunci când puterea creatoare de alegerile oamenilor ajunge în mod conștient pe deplin, o expresie aparte a artei sale, poezia lui - el declară, astfel, dreptul său final la locul lor în istorie; el își face apariția spirituală și vocea sa - intră într-o fraternitate cu alții care și-au recunoscut poporul. Nu e de mirare că Grecia se numește patria lui Homer. Germania - Goethe. Anglia - Shakespeare. Noi nu cred că a nega importanța altor manifestări ale vieții naționale - în domeniul religiei, a statului, etc.; dar această trăsătură, pe care am subliniat-o acum, îi dă oamenilor arta, poezia. Și acest lucru nu este surprinzător: arta poporului - este viu suflet, personal, mintea lui, limba lui în cel mai înalt sens al cuvântului; atingând valoarea sa totală, ea devine proprietatea întregii omeniri, chiar mai mult decât știință, tocmai pentru că este - sunetul, omul, sufletul de gândire, iar sufletul este nemuritor, pentru că poate supraviețui existența fizică a corpului său, a poporului său. Ce a rămas din Grecia? Sufletul ei a rămas pentru noi! Formele religioase, urmate de cercetare, sunt, de asemenea, se confruntă cu națiunile în care au apărut, dar datorită faptului că acestea au în comun, etern; poezie, artă - datorită faptului că există în ele o viață personală.
Să ne întoarcem la Pușkin. Întrebarea este dacă poate fi numit poet național, în sensul lui Shakespeare, Goethe, etc., vom pleca pentru moment. Dar nu există nici o îndoială că ne-a creat limbajul nostru poetic, literar și că noi și descendenții noștri putem merge doar pe calea stabilită de geniul său. Din cuvintele de mai sus, ați putea deja să vă asigurați că nu suntem în stare să împărtășim opiniile acelora, desigur, oameni conștiincioși care pretind că adevărata literatură literară rusă nu există deloc; că ne va fi dat de un popor comun împreună cu alte instituții de salvare. Dimpotrivă, găsim în limbajul creat de Pușkin toate condițiile de vitalitate: creativitatea rusă și receptivitatea rusească au fuzionat armonios în această limbă magnifică, iar Puskin însuși a fost un magnific artist rus.
Da, Pușkin a fost artistul central, un om apropiat de centrul vieții rusești. Acest lucru ar trebui să fie atribuită proprietăților sale și puternică forță de însușire originală a formelor exotice care străinii înșiși ne recunosc, cu toate acestea, de la un nume ușor disprețuitoare a capacității de a „asimilare“. Această proprietate a dat posibilitatea de a crea, de exemplu, monologul „The zgarcite Knight“, care este mândru de a fi semnat Shakespeare. Lovirea ca în temperamentul poetic al Pușkin, acest amestec special de pasiune și seninătate, sau, mai precis, că obiectivitatea talentului său, în care subiectivitatea personalității sale afectează doar o căldură internă și foc.
Toate acestea ... Dar putem să-l numim pe Pușkin drept poet național în sensul universalului (aceste două expresii coincid adesea), așa cum numim Shakespeare, Goethe, Homer?
Nu este locul și nu timpul să îi arătăm o parte din lucrările sale: alții o vor face mai bine decât noi. Noi ne limităm la observația că Pușkin în creațiile sale ne-a lăsat o mulțime de tipuri de probe, (un alt semn sigur de talent geniu!) - tipuri care se face apoi în literatura noastră. Amintiți-vă totuși taverna scena a „Boris Godunov“, „sat Analele Gorohina“ și așa mai departe. D. Și imagini, cum ar fi Pimen ca figură principală a „Fiica Căpitanului“, nu servesc în cazul în care dovedesc că trecutul a trăit în ea cu o astfel de aceeași viață , precum prezentul, precum și viitorul care este prezis de ea?
Poet, nu prețuiesc iubirea oamenilor!
Lauda entuziastă va fi un zgomot mic,
Ai auzit judecata nebunului și râsul mulțimii de frig,
Dar rămâi ferm, calm și supărat.
Ești regele: trăiește singur. Dragă liberă
Du-te unde te atrage mintea ta liberă,
Îmbunătățirea fructelor doomei tale preferate,
Nu pretinde premii pentru fapte nobile.
Sunt în tine. Tu ești instanța ta cea mai înaltă,
Știți cu toții cum să vă evaluați munca.
Ești mulțumit de el, un artist perfecționist?
Mulțumit? Așa că mulțimea la certat
Și scuipă pe altar, unde focul tău arde,
Și în jocul copiilor tăi, trepiedul tău se scutură.
Pușkin aici nu are totuși dreptate - în special în ceea ce privește generațiile următoare. Nu în "încercarea unui nebun" și nu în "râsul mulțimii de frig" a fost cazul; motivele acestei răciri au fost mai profunde. Ei sunt bine cunoscuți. Trebuie doar să le apelez în memorie. Ei stabilesc în însăși soarta dezvoltării istorice a societății, în condițiile în care o nouă viață de brand, care a venit de la literar la epoca politică. Au fost neașteptate și, cu toată neașteptatea, aspirații legitime, nevoi fără precedent și convingătoare; au existat întrebări la care nu se putea răspunde ... Nu până la poezie, nu înainte ca arta să devină atunci. La fel de admirat „Suflete moarte“ și „Călărețul de bronz“ și „noapte egiptean“ ar putea doar nota de limbă și literatură, care a fugit trecut puternic, deși valurile noroioase ale noii vieți. Worldview Pușkin părea să restrânge simpatia caldă a noastră, uneori formală, slavă - depășite, sensul său clasic al proporției și armoniei - anacronism rece. Din templu din marmură albă, în cazul în care poetul este un preot, care, cu toate acestea, a fost un foc ... dar pe altar - și să ardă tămâie ... unul - oamenii mergeau la piață zgomotos, în cazul în care este nevoie ... a fost găsită o mătură și mătură. Poet-ecou cuvintele lui Pușkin, poetul centrale, pentru a se graviteaza pozitiv, ca viață la pensie - a fost înlocuit de un poet, crainic, centrifuge, gravitând spre alte, negativ, cum ar fi viața în mișcare. El este șeful, primul interpret al lui Pușkin, Belinsky. a fost înlocuit de alți judecători care nu apreciau poezia. Am rostit numele lui Belinski - și, deși o laudă remiză nu ar trebui să fie auzit astăzi de lângă lauda lui Pușkin, dar probabil ne va permite să-și onoreze memoria cuvânt plin de compasiune al acestui om remarcabil, atunci când afla că el a avut destinul să moară în ziua 26 mai, în ziua de naștere a poetului, care a fost pentru el cea mai înaltă manifestare a geniului rus! Ne întoarcem la dezvoltarea gândirii noastre. În urma vocii care a fost întreruptă în curând de Lermontov. Când Gogol a devenit un maestru al gândurilor umane, voce de „răzbunare și durere“, poetul și alții au mers după el - și a dus după el generația în creștere. Arte, a câștigat creațiile dreapta Pușkin a cetățeniei este, fără îndoială, existența, limba pe care a creat - pentru a servi alte principii, după cum este necesar în dispensația publică. Mulți au văzut și încă mai văd o scădere simplă a acestei schimbări; dar ne permitem să observăm că aceasta cade, doar morții, anorganicul, se prăbușesc. Modificările vii din punct de vedere organic - creștere. Și Rusia crește, nu căzând. Că o astfel de dezvoltare - ca orice creștere - boli asociate în mod inevitabil, crize dureroase, cele mai rele, contradicțiile aparent fără speranță - pentru a dovedi, se pare, nu este nimic; Suntem învățați acest lucru nu numai de istoria generală, ci și de istoria fiecărei persoane individuale. Știința în sine pentru noi: vorbește despre bolile necesare. Dar această tulbure, plânge, încă relativ calm vechi, încercați să se întoarcă la ea - și să se întoarcă la celălalt său, chiar și prin forță - pot oamenii doar învechite sau cu deficiențe de vedere cu durată scurtă. În epoca vieții oamenilor, numite fenomene tranzitorii, persoana de afaceri minte, un adevărat cetățean al țării lor - merge mai departe, în ciuda dificultății și de multe ori o cale de murdărie, dar du-te fără a pierde un singur moment din vedere tex idealurilor fundamentale pe care este construit întreaga viață a societății, de care este membru viu. Și acum zece și cincisprezece ani - festivalul care ne-a atras pe toți, ar fi salutat ca un act de justiție, ca un tribut adus mulțumirii publice; dar, poate, nu ar exista acel sentiment de unanimitate care ne infectează pe noi toți, fără deosebire de rang, ocupație și ani. Am subliniat deja faptul că tinerii se întorc la lectură, la studiul lui Pușkin; dar nu trebuie să uităm că de câteva generații spodryad a trecut în fața ochilor noștri - generația pentru care însăși numele lui Pușkin nu era altul decât doar numele, printre altele sortită nume uitare. Cu toate acestea, nu vom învinovăți prea mult aceste generații: am încercat să evidențiem motivul pentru care această uitare a fost inevitabilă. Dar, de asemenea, nu ne putem bucura de această întoarcere la poezie. Ne bucurăm în el mai ales pentru că băieții noștri se întorc la ea nu ca un popor care se pocăiesc, dezamăgit în speranțele lor, obosit de propriile greșeli, să caute refugiu și consolare în faptul că acestea au întors de la. Mai degrabă vedem în acea întoarcere un simptom, deși o anumită satisfacție; a se vedea dovezi că, deși unele dintre scopurile pentru care a fost considerat nu numai permisă, dar de asemenea, să suporte toate nu va provoca un sacrificiu, pentru a comprima o viață într-o singură direcție - că acestea sunt unele recunoaștere obiectivă a realizărilor pe care viitorul promite să atingă celălalt - și nimic nu va opri poezia, al cărei principalul reprezentant este Puskin, să-și ia locul potrivit printre alte manifestări legitime ale vieții sociale. Era timpul ca literatura grațioasă să servească aproape singura expresie a acestei vieți; apoi a venit momentul când a dispărut complet din arenă ... Prima zonă era prea largă; al doilea se restrânge la nimic; găsind limitele sale naturale, poezia va fi stabilită pentru totdeauna. Sub influența profesorului vechi, dar nu depășite - credem cu tărie acest lucru - legile artei, tehnici artistice vor veni din nou în puterea lui și - cine știe? - probabil, va fi noul, încă necunoscute celor aleși, care va depăși profesorul său și să câștige destul de numele poetului național al lumii, pe care noi nu îndrăznesc să Pușkin, cu toate că nu îndrăznesc să-l ia de la el.
Fie ca atare, meritele lui Pushkin în Rusia sunt mari și demne de recunoștința oamenilor. El a dat tratamentul final limbii noastre, care este acum recunoscută chiar de filologii străini drept bogăția, puterea, logica și frumusețea formei, aproape prima după greaca antică; el a răspuns cu imagini tipice, sunete nemuritoare la toate tendințele vieții rusești. El a fost primul care a ridicat în cele din urmă bannerul de poezie adânc în pământul rusesc cu o mână puternică; și dacă praful bătăliei care a urmat-o ascundea acest banner lumină pentru o vreme, acum că praful începe să cadă, bannerul victorios ridicat de el începu din nou să strălucească în cer. Shine ca el, nobil fata de alamă, ridicat în inima capitalei antice, și vocea generațiilor viitoare de dreptul nostru de a fi numit un neam mare, pentru că printre acești oameni sa născut, printre alte somitatilor, și un om! Și Shakespeare a spus că fiecare re-a învățat să citească și să scrie, devine în mod inevitabil, noul cititor - și sperăm că fiecare descendent nostru, cu dragoste oprindu-se în fața unei statui de Pușkin și înțelege importanța acestei iubiri, prin aceasta dovedește că el, ca Pușkin, a devenit un om mai rusesc și mai educat, mai liber! Să nu vă surprindă ultimul cuvânt, um. gg. În poezie - eliberarea, pentru înălțare, forța morală. De asemenea, sperăm că într-un timp scurt, chiar și fiii poporului nostru comun, care acum nu citesc poetul nostru, devine clar ce nume acest lucru: Pușkin! - și că vor repeta deja conștient ceea ce am auzit recent de la buzele inconștient bâzâitoare: "Acesta este un monument al profesorului!"
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: