Lady Rachel în disperare - din cauza mașinațiunile matusa ei viclenie ea va pierde în curând nu numai proprietatea sa, dar, de asemenea, libertatea, forțat să se căsătorească cu un bărbat pe care îl ura. Ea caută ajutorul ducelui frumos de Westley, dar răceala și indiferența lui la farmecele ei împinge frumusete tineri pe un act indraznet si periculos. Pentru a se căsători cu un duce, Lady Rachel decide să-l răpească.
Și nglia. 1740
- Hei, omule! - suficient hangiul privirea trecătoare pentru a evalua călăreț, cal, de echitatie în spatele transportului, și din toate acestea încheie la glorioasa armăsarul Kaur prances slujitor al unui domn.
Prin urmare, el nu a ezitat, repetat:
"Hei, băiete, iată Nobilele Jack." Ai fi grijuliu "și a clătinat din cap în direcția echipajului ornat.
Jerome și-a ținut calul și sa uitat în jur. Taverna de la drum strălucea cu un semn proaspăt vopsit "White Swan" și mai mic și mai mic - "Thomas Asker, proprietar".
Acest foarte Thomas Asker și acum sa uitat la Jerome din partea de sus în sus, nu fără plăcerea de a stabili o altă poveste despre bine-cunoscut în aceste locuri tâlhar, beneficiul a fost găsit ascultător.
- A fost chiar aici ieri și a păcălit. Domnul Krajwa a jefuit în lumina zilei pe drumul spre Wingate Hall. "Haneritul a dat un zâmbet slab. - Acolo, în grovă, foarte aproape și la o jumătate de milă distanță nu o va face. Doar în fața podului peste râu am oprit căruciorul și apoi am mers mai departe. Este mai ușor pentru cai, domnule. Un sac întreg de monede de aur.
Jerome a ascultat în tăcere, dar nu și-a ascuns deloc plăcerile. Era clar citit pe fața lui. Bineînțeles! Jerome a imaginat furia Lordului Krajv atat de viu! Nu a fost nici un alt astfel de ticălos. Probabil, pe restul drumului, bătrânul mizerabil plângea separat fiecare monedă.
Da, se pare că Noble Jack nu a stat aici inactiv. Cu toate acestea, indiferent ce ingrijorator respectabil credea, Jerome nu avea nici cel mai mic motiv de ingrijorare. Dacă dl Asker știa de ce a apărut aici, în Yorkshire uitat de Dumnezeu, acest călăreț, ar fi fost surprins. Jerome căuta o întâlnire cu Jack Noble, hoțul despre care aveau atât de multe zvonuri.
Dar Tom Asker nu știa nimic despre asta și nici măcar nu ghicea. Da, că, în general, l-ar putea interesa, când, alături de nerăbdător, a urcat de la picior la picior asemenea kauri.
- Oh, și bine! Chandlerul admira. "Pentru Dumnezeu, eu însumi aș fi plecat la slujbă pentru oricine, doar pentru a vă arăta un astfel de armasar!" Și maestrul tău, văd, nu este de la cei săraci.
Și adevărul este că antrenorul cu perdele de piele strâns trase, deși era destul de murdar - vremea a plecat până la capăt, dar nu putea să înșele pe nimeni. Caii sunt frumosi, iar finisajul abanosului costa in mod evident o gramada de bani, iar totul altceva nu a dezamagit. Bineînțeles, ce altceva trebuie să gândiți - proprietarul antrenorului este bogat și foarte. Aceasta, se pare, a fost cursul gândurilor domnului Asker. Cu toate acestea, acum el a dorit să clarifice:
"Cui slujesti, norocos?"
- Duke Westley, răspunse Jerome.
Zâmbetul răzuit pe fața hanarului ieși. El și-a scărpinat bărbia și a spus într-un ton complet diferit:
- Da? Mă duc înapoi. Fericirea este mică. Ei spun că răul ca iad, cuvintele prin dinți este un mare mândru. În nici măcar nu te uiți. Cred că crezi că suntem aici pentru a cobesc lordului - proprietar a spus încet, numai pentru propria lor, cu care a crezut în mod naiv Jerome și un alt tip de a păstra în apropiere. Asker nu era nici măcar stânjenit de faptul că al doilea călăreț se sufoca din râs.
Jerome, trebuie să spun, a încercat să atenueze cumva condamnarea gravă a duhului nefericit.
- Nu e arogant. El. uh. doarme. M-am săturat de drum, adică am adormit.
"De cât timp ați servit cu el?" - Asker se întreba deja deja cu simpatie.
Jerome a vrut să oprească o glumă lungă, dar când a văzut că toate pregătirile pentru plecarea s-au terminat, el a decis să-l lase pe dl. Asker fără să știe.
- Nu, nu prea mult.
Ferry râse în spatele lui, adevăratul mire al ducelui. Jerome se ridică în etrieri și doi călăreți, râzând, trecură în curte, înconjoară cu ușurință căruța în mișcare și în curând îl lăsaseră mult în urmă.
Ferry, care nu se teme cel puțin de furia stăpânului său, a spus:
- Și mirele tău sa întors oriunde. Încă râzând, Jerome se uită la tinuta lui. Pe drum, el a preferat întotdeauna haine confortabile. Ei bine, cine ar fi crezut că Duke Westley mers călătoresc în acest fel: jacheta din piele ponosit protejează de vânt și pantaloni și cizme de piele de căprioară bătătorit așezat ca o mănușă și nu restrânge libera. Ce altceva ar trebui să facă un călător? Numai o cămașă făcută dintr-o batistă subțire sugerează că pur și simplu acest tip, prafuit generos cu praf de drum, era atât de simplu.
Jerome a decis să rămână lângă râu. Corect, este o idee bună să înoți și chiar să te schimbi într-o cameră curată ar merita. Acolo, și echipajul cu tot ceea ce este necesar va ajunge cu ei. În Wingate, nimeni nu s-ar gândi vreodată că a fost onorat de vizita sa la ducele de Westley.
Cu toate acestea, Ieronim nu iubise niciodată o expresie atât de înaltă, și nu a urmărit în mod particular moda, și-a dat seama că este o prostie în inima lui. Iată tatăl său, vechiul duce, - era extrem de scrupulos, că în ritual, în haine. Westley nu-și permite să arate ca ceva, în care tatăl era neobosit. Originea nobilă necesită haine decente.
"Ar fi amuzant să mă uit la acest om gras, îi spun că eu sunt chiar ducele", a spus Jerome. - Poate că nu ar fi crezut. Și?
Ferry, care era amuzat de tot ceea ce se întâmplase, strălucea cu un zâmbet.
- Mai degrabă ar fi crezut că ești un Jack Noble! Da, nu numai în afaceri de îmbrăcăminte. Judecă-te pentru tine, ducele va fi prieten cu mirele lui.
Ferry a fost pentru Jerome nu doar un mire. Au fost prieteni de la cea mai timpurie copilărie, când a fost important să alergi rapid, să urci cu abilitate, să nu minți și să nu-ți fie teamă și fiul unui duce sau al altcuiva - care e diferența? Acestea au fost momente de fericire și atât de mulți tineri dintre familiile nobile și-au petrecut tinerețea. Un altul era neobișnuit. Crescând Jerome Westley a rămas credincios acestei prietenii pentru totdeauna. Ferry a fost unul dintre puțini cu care ducele sa simțit liber și a fost el însuși.
Jerome a apreciat momentele rare când se simțea simplu și natural. În mod surprinzător, el a fost cu adevărat împovărat de nevoia de a respecta eticheta, să fie mereu în gardă să nu spună prea mult. Deși expresia curajoasă pe care Ieronim a învățat-o să o păstreze în toate împrejurările era o armă eficientă împotriva tuturor vânătorilor plictisiți și a doamnelor frumoase. Acesta din urmă doar a visat să fie în patul lui, preferabil ca soție.
El a zâmbit la gândul ca ar fi uimit tatăl a văzut fiul său în hainele de commoners și fără a masca obișnuită de aroganță pe fața lui - o armă eficientă împotriva lingușitori, chiulangii arogant blocat, plictisit si temptresses frumoase care visau a fost să-l atragă atenție.
Drumul se înfășura între dealuri înalte, îngroșat de vânt și de ferigă. Toate ploile ploioase ploioase și în cele din urmă norii s-au despărțit și soarele a strălucit. Totul s-a schimbat odată, a înviat. O turbă fără copaci, bineînțeles, nu este mesajul lui Dumnezeu atît de pitoresc, iar vîrful încă nu a înflorit, dar aici și acolo existau deja flash-uri de aur de flori gorse. Ferigii de pește nu s-au uscat încă și au stralucit în picături mici, jucând și strălucind sub razele strălucitoare.
Jerome se uită peste umăr. Antrenorul lui a tras încet mult în urmă. Și nu e de mirare că drumul a fost așa, deși nu se compară cu mlaștina zugrăvită, pe care au mers înainte. Desigur, s-au dus - nu cuvântul potrivit: s-au târât, s-au scuturat, au ieșit din niște gropi - în general, au suferit inexplicabil. Nu, acum este destul de tolerabil.
Un iepure anxios, sărind din nicăieri de unde, o săgeată trasă sub nasul cailor. Feribotul Mare sa retras în frică.
- La naiba! - mormăi mormăi, încercând să se descurce cu calul lui rahat. N-aș fi sunat dezastru pe capul nostru.
Soarele se dispersa cu seriozitate, plictisit timp de o saptamana sub norul impenetabil de nori, acum ars nemilos. Călăreții se grăbeau spre o grotă mică care promitea răceala dorită. Apropo, se pare că acolo Jack Noble a jefuit lordul Kraev ieri. Prin urmare, cu atât mai mult merită să se grăbească.
Jerome și Ferry au demontat, au intrat în pădure și, nu mai încet, au mers alături de cai. Dacă Jack Noble nu a părăsit aceste locuri, el va fi simțit în curând.
Ei au înconjurat râul lung, învârtit, îngroșat de fecioarele tinere și erau destul de pregătiți să meargă mai departe, din când în spatele lor se auzi o voce zdruncinată:
- Stai! Sau altfel, Dumnezeu știe, veți afla rapid cum mănâncă câinii mei de fier.
Jerome și Ferry se întoarse. Un pui mare în toate negrele stătea în fața lor pe un cal negru imens. Părea înfricoșător - o mască neagră pe față, o pălărie trasă pe frunte, în fiecare mână pe un pistol.
Noble Jack a surprins prada și acum avea să o facă cu grijă.
Jerome nu a simțit nici o teamă. Se pare că sa bucurat chiar de această întâlnire. Privind liniștit la tâlhar, spuse cu un rânjet:
- Sunt mușcăturile lor împrăștiate la fața locului? Morgan? Chiar și eu?
- La naiba! Nu poate fi!
Vocea lui Jack se schimbă imediat, disprețuirea stofă a dispărut, iar prin surpriza omenească evidentă era evidentă nemulțumire.
- Văd că nu ți-am adus nici o bucurie deosebită, Noble Jack, continuă Ducele calm. "Și vă rog să nu vă loviți, așa cum le numiți". cu câini de fier.
Robul a conectat liniștit tunurile la talie. El era fără mantie, cu o cămașă neagră deschisă pe piept.
- Am crezut că era un bietard Birkhall. Potrivit informațiilor mele, ar fi trebuit să călătorească exact pe acest drum. Spun că merge la proprietatea lui.
Jerome îi dorea mental lui Noble să-și pună bine libertatea. Poate că Lordul Birkhall se va gândi la altceva, cu excepția divertismentului lui dezgustător.
- Ce dracu faci aici? L-am întrebat pe hoț cu supărare.
- Trebuie să vorbim! De ce altfel aș putea să mă duc în acest pământ uitat de Dumnezeu? Tu chiar știi, nu-mi place nordul.
- Nu este locul sau timpul să vorbim, spuse Noble Jack, schimbându-și tonul. "Nu rămân aici, este prea aglomerat". Este drumul către Wingate Hall, proprietatea de țară a județului Arlington.
- Știu. Acolo mă voi opri. Morgan izbucni în râs.
- Nu, trebuie! Doar să nu-mi spui că nu te duci acolo din cauza frumoasei și irezistibilei doamne Rachel!
Jerome îl privi întrebător.
- Cine dracu e asta?
"Nu știam că are o soră".
- Atunci ce vei face acolo? La urma urmei, tu, îmi amintesc, nu mi-a plăcut Arlington.
Jerome nu a avut nimic de spus. El a fost întotdeauna rău cu privire la raidurile fără griji, cum ar fi Arlington. Au fost mulți oameni în jur. Jerome a crezut că frivolitatea este inacceptabilă pentru un om adevărat.
- Despre ce vorbești? Jerome a fost nemulțumit de aceste întrebări. - Știi că Arlington nu se află în moșie. A dispărut fără urmă în urmă cu un an, când sa întors în Anglia de pe continent.
"Ei bine, de ce diavolul vrei să mergi acolo?" - Morgan fie e încăpățânat, fie chiar dorea să înțeleagă ce sa întâmplat. "Acum este de o sută de ori mai rău decât în grafic." Sunt surprins, dar Arlington a fost un nebun complet. El a dat domnie unchiului său Alfred. Doar imaginați-vă! Se pare că nu mai văzuse o asemenea stupiditate în urma lui.
- Deci, unchiul său își conduce afacerile la Wingate Hall?
- Nu atât de mult însuși, ci de soția lui. Îți amintești acest monstru?
Jerome șuieră. Soția lui Alfred Wingate, frumusețea strălucită a Sofia, a întrupat tot ceea ce urăște atît de mult la femei. Un gunoi mincinoasă, ciudat, gândindu-se doar ca să-l ghideze încă o dată pe soțul ei. Ceea ce a fost, a fost clar pentru toată lumea, cu excepția bătrânului ăsta Alfred, pentru care sa căsătorit numai pentru titlul său și numele de nobil Wingate.
"Este o mare surpriză pentru mine că veți trăi sub același acoperiș cu Sofia, știu cum vă simțiți despre astfel de femei". Cu siguranta nu te va lasa in pace. Jack Noble era vesel. Sau ai decis să renunți? Este cu siguranță bună, dar nu vei fi înghesuită în pat. Pentru o astfel de linie!
Jerome știa perfect că Sofia face planuri pentru contul său, așa că la invitat la Wingate Hall. Cu toate acestea, el nu a putut suporta astfel de glume, chiar de la Morgan. De aceea, în glasul lui era o frigă evidentă:
"Am acceptat invitația Wingate cu un singur scop - să ascund adevăratul motiv pentru sosirea mea". Vroiam să te văd, Morgan.
"Deci, din nou am venit cu îndemnuri, bine." Morgan se opri în mod clar pentru ca Jerome să-și dea seama de lipsa de speranță a asociației. Apoi a întrebat: "De ce ești atât de grăbit?" Sa intamplat asta?
- Poate, răspunse Jerome într-un ton. "Împăratul a oferit o mie de lire pentru capul tău."
Robul a fost uluit, apoi a izbucnit în blesteme și, în cele din urmă, a tăcut din nou, foarte moros.
"Văd că înțelegeți ce va duce la aceasta." Acum, fiecare vânător se va grăbi să vă găsească pentru bani simpli.
Dintr-o dată, au auzit voci puternice ale cuiva.
- Nu mai pot rămâne aici. Mulțumesc pentru avertisment și la revedere. Te întorci, nu-i așa?
- Nu, în timp ce sunt la Wingate Hall. Trebuie să vorbim, și nu așa, în mijlocul drumului, Morgan. Dacă vrei să scapi de mine cât mai curând posibil.
"Încăpățânat și incompetent, ca întotdeauna," a mormăit Jack-ul Noble. - În regulă. Voi fi la ora unsprezece mâine dimineață la ruine. Mirele din imobil va va arata calea.
Ducele îl privi cu îndoială în ochi.
- Ți-am spus. La naiba, Jerome, mi-am rupt vreodată cuvântul?
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: