1. Semnarea limbii
Limbajul pe care îl folosește o persoană în mentalitatea obișnuită nu este doar o formă de cultură formată din punct de vedere istoric care unește societatea umană, ci și un sistem complex de semne. Înțelegerea semnelor limbii este necesară pentru a înțelege mai bine structura limbii și regulile de utilizare a acesteia.
Cuvintele limbajului uman sunt semne de subiecte și concepte. Cuvintele sunt cele mai numeroase și principalele semne ale limbii, alte semne ale limbii sunt și ele.
Un semn este un substitut al unui obiect în scopul comunicării, un semn permite vorbitorului să apeleze imaginea subiectului sau conceptului în mintea interlocutorului.
· Semnul are următoarele proprietăți:
o semnul trebuie să fie material, accesibil percepției;
o semnul este direcționat spre destinație;
· Proprietățile de mai sus ale semnului iau în considerare o serie de cerințe ale culturii de vorbire.
o În primul rând, vorbitorul (scriitorul) trebuie să aibă grijă ca semnele discursului său (cuvinte sau litere sondare) să fie convenabile pentru percepție: suficient de clar, audibil, vizibil.
o În al treilea rând, trebuie avut în vedere faptul că interlocutorul poate fi mai puțin conștient de subiectul conversației și, prin urmare, este necesar să îi furnizeze informații lipsă, care numai în opinia vorbitorului este deja cuprinsă în aceste cuvinte.
o În al patrulea rând, este important să se asigure că sunetele de vorbire orală și literele scrise sunt distincte între ele.
o În al cincilea rând, este important să ne amintim legăturile sistemice ale unui cuvânt cu alte cuvinte, să luăm în considerare multivalitatea, să folosim sinonimia, să ținem cont de conexiunile asociative ale cuvintelor.
Astfel, cunoștințele din domeniul semioticii (semnele științifice) contribuie la creșterea culturii vorbirii.
· Un semn lingvistic poate fi un cod și un semn al textului.
o Semnele textului există sub forma unui formular și în sensul secvenței asociate a unităților. Cultura de vorbire presupune o atitudine atentă a vorbitorului la coerența textului scris sau scris.
· Distingeți între semnificația obiectivă și conceptuală.
o Sensul obiectiv este în corelarea cuvântului cu obiectul, în desemnarea obiectului.
o Semnificația conceptuală este folosită pentru a exprima conceptul care reflectă subiectul, pentru a specifica clasa obiectelor indicate de semn.
2. Limbi naturale și artificiale
Semnele care fac parte din limbi ca mijloc de comunicare în societate se numesc semne de comunicare. Semnele de comunicare sunt împărțite în limbi naturale și semne ale sistemelor semnelor artificiale (limbi artificiale).
Semnele limbajelor naturale constau atât în mărci de sunet, cât și în semne de scris (scrise de mână, tipografice, tipărite, imprimante, ecran).
În limbile naturale de comunicare - limbile naționale - într-o formă mai mult sau mai puțin explicită există reguli de gramatică și regulile de înțeles și de utilizare - într-o formă implicită. Pentru forma scrisă de vorbire, există și reguli de ortografie și punctuație fixate în arcade și directoare.
În limbile artificiale, atât regulile gramaticii, cât și regulile de semnificație și de utilizare sunt date în mod explicit în descrierile corespunzătoare ale acestor limbi.
Limbile artificiale au apărut în legătură cu dezvoltarea științei și tehnologiei, sunt utilizate în activitățile profesionale ale specialiștilor, iar limbile artificiale sunt sisteme de simboluri matematice, chimice, care servesc nu doar ca mijloc de comunicare, ci și pentru deducerea noilor cunoștințe.
Printre sistemele de semne artificiale, se pot uni sisteme de coduri destinate codării discursului obișnuit. Acestea includ alfabetul Morse, semnalizarea marcajului marc al literelor alfabetului, diverse cifre.
Un grup special constă din limbi artificiale concepute pentru a controla funcționarea sistemelor informatice, a limbajelor de programare. Ei au un aranjament strict al sistemului și reguli formalizate pentru corelarea marcajelor de cod și a semnificației, care necesită sistemul informatic să efectueze exact operațiile necesare.
De exemplu, sistemul de simboluri matematice transcende limba naturală prin înregistrarea pe scurt a informațiilor, minimizând codurile de caractere. Limbile de programare se caracterizează prin claritatea regulilor și prin corespondența clară a sensului și formei.
La rândul său, limbajul natural este mult mai flexibil, mai deschis și dinamic.
O limbă naturală este aplicabilă pentru a descrie orice situație, inclusiv cele care nu au fost încă descrise cu ajutorul acestei limbi.
Limbajul natural permite vorbitorului să genereze semnale noi și astfel inteligibile pentru interlocutor, precum și să utilizeze semnele existente în noile sensuri, ceea ce este imposibil în limbile artificiale.
Limba naturală este cunoscută în întreaga societate națională, și nu doar un cerc îngust de specialiști.
Limbajul natural se adaptează mai rapid nevoilor meteorice ale interacțiunii interpersonale ale oamenilor și, prin urmare, este principalul și, în ansamblu, un instrument indispensabil al comunicării umane.
3. Principalele funcții ale limbii
· Principalele funcții ale limbii sunt:
o Comunicare (funcție de comunicare);
o Formarea minții (funcția întruchipării și expresia gândirii);
o Expresiv (funcție de exprimare a stării interioare a vorbitorului);
o Estetică (funcția de a crea un limbaj frumos înseamnă).
Funcția de comunicare este abilitatea de a vorbi ca un mijloc de comunicare între oameni. Limbajul are unitățile necesare pentru construirea de mesaje, regulile pentru organizarea lor și asigură apariția unor imagini similare în mintea participanților la comunicare.
Limbajul are, de asemenea, mijloace speciale de stabilire și menținere a contactelor între comunicatori.
Din punct de vedere al culturii discursului, funcția de comunicare presupune instalarea participanților în comunicarea verbală, fructuozitatea și utilitatea reciprocă a comunicării, precum și concentrarea generală asupra caracterului adecvat al înțelegerii vorbelor.
Realizarea eficacității funcționale a comunicării este imposibilă fără cunoașterea și respectarea normelor limbajului literar.
„Cuvântul pe care unul este capabil să facă unitate ponyatiesamostoyatelnoy în lumea gândurilor, se adaugă la ea o mulțime de la sine“ - a scris fondatorul lingvisticii Wilhelm von Humboldt (V.Gumboldt Izbrannyetrudy lingvisticii M. 1984. S. 318 ..).
Aceasta înseamnă că cuvântul separă și formalizează conceptul și, în același timp, relația dintre unitățile de gândire este determinată de diferitele unități ale limbajului. De aceea, V. Humboldt a crezut că "limba trebuie să însoțească gândurile". Trebuie să gândim, fără să rămânem în urmă de limbă, să urmăm un element în altul și să găsim în limbaj o desemnare pentru tot ceea ce face să fie conectat "(ibid., P. 345). Potrivit lui Humboldt, "pentru a corespunde gândirii, limbii, pe cât posibil, structura ei ar trebui să corespundă organizării interne a gândirii" (ibid.).
Discursul unei persoane educate se distinge prin claritatea propriilor gânduri, acuratețea relatării gândurilor altora, coerența și informativitatea.
Funcția expresivă permite limbii să servească ca mijloc de exprimare a stării interioare a vorbitorului, nu numai pentru a comunica unele informații, dar și pentru a exprima atitudinea vorbitorului la conținutul mesajului, la interlocutor, la situația de comunicare. Limba exprimă nu numai gândurile, ci și emoțiile unei persoane.
Funcția expresivă implică luminozitatea emoțională a vorbirii în cadrul etichetei acceptate în societate.
Limbile artificiale nu au o funcție expresivă.
Funcția estetică presupune bogăția și expresivitatea cuvântului, corespondența sa cu gusturile estetice ale părții educate a societății.
4.Russian ca limbă mondială
· Limba rusă și discursul scris electronic în domeniul tehnologiilor informatice
La începutul secolului XXI, peste 250 de milioane de oameni din lume sunt mai mult sau mai puțin fluenți în limba rusă. Cea mai mare parte a vorbitorilor de limbă Naruss locuiesc în Rusia (143,7 milioane în conformitate cu Recensământul populației din 1989) și în alte state (88,8 milioane) care făceau parte din URSS.
În limba rusă, reprezentanții diferitelor națiuni ale lumii vorbesc, comunicând nu numai cu rușii, ci și cu ceilalți.
La fel ca engleza și alte limbi, rusa este folosită pe scară largă în afara Rusiei. Este utilizat în diferite domenii ale comunicării internaționale: la negocierile țărilor membre ale CSI, la forumurile organizațiilor internaționale, inclusiv ONU, în sistemele de telecomunicații mondiale (în televiziune, pe Internet), în aviația internațională și în comunicațiile spațiale. Limba rusă este limba comunicării științifice internaționale, folosită la numeroasele conferințe științifice internaționale din științele umaniste și naturale.
Limba rusă este studiată ca străină în multe țări ale lumii. Limbajul și literatura rusă sunt studiate în universitățile de top din Statele Unite, Germania, Franța, China și alte țări.
Limba rusă, ca și alte "limbi ale lumii", este foarte informativă, adică posibilități largi de exprimare și transmitere a gândirii. Valoarea informațională a unei limbi depinde de calitatea și cantitatea de informații furnizate în limba dată în publicațiile originale și traduse.
sfera tradițională de utilizare a yazykaza Rusă din afara Federației Ruse a fost o republică în cadrul Uniunii Sovietice, a studiat în Europa de Est (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, Germania de Est), precum și studenți din întreaga lume, care a studiat în URSS.
După începutul reformelor din Rusia, țara a devenit mai deschisă pentru contacte internaționale. Cetățenii Rusiei au devenit mai des în străinătate, iar străinii sunt mai predispuși să viziteze Rusia. Limba rusă a atras multă atenție în unele țări străine. Este studiat în Europa și SUA, India și China.
Interesul în limba rusă în străinătate, în mnogomzavisit atât din factorii politici (stabil sociale de mediu actualizate, dezvoltarea instituțiilor democratice, dorința de a se angaja într-un dialog cu zarubezhnymipartnerami) și factorii culturali (interes în Rusia pentru limbi străine ikulturam, îmbunătățirea formelor și metodelor de predare a limbii ruse) .
Cu creșterea oameni internaționale de calitate de limbă de comunicare narusskom de voce pentru care rusa este limba lor maternă, acesta devine un factor important în dezvoltarea sa în continuare, în calitate de vorbitori nativi rechevyeoshibki percepute de oameni care studiază yazykv rusă drept limbă de comunicare internațională, sau ca o limbă străină, cum ar fi dreptul de exprimare eșantioane, ca normă de vorbire rusească.
Procesele de integrare care au loc în lumea modernă ajută la creșterea rolului "limbilor lumii", aprofundând interacțiunea dintre ele. Un fond internațional de vocabular științific, tehnic și cultural este în creștere, comun pentru multe limbi. Diseminarea pe plan internațional a termenilor de calculator, a vocabularului referitor la sport, turism, bunuri și servicii.
În procesul de interacțiune a limbilor, limba rusă este completată de vocabularul internațional și este ea însăși o sursă de împrumuturi lexicale pentru limbile țărilor vecine.
Limba rusă și discursul scris electronic în domeniul tehnologiilor informatice
Libertatea de exprimare este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru ca cuvântul să îmbunătățească viața oamenilor. Prin urmare, în noul usloviyahustnogo (publice, televiziune, interactivă) și în scris (electronic) rolul de comunicare de exprimare trebuie să fie sporită și, mai presus de toate, datorită profundă conștientizare interioară a actorilor în informațiile obmenasvoey rolul cu caracter personal și responsabilitatea pentru modul de a dezvolta limba maternă andother Limbi se bucură de o persoană.
5.Russian ca limbă de stat
· Legătura dintre limba rusă și istoria și cultura poporului
Cunoașterea limbii de stat este obligatorie pentru funcționarii instituțiilor de stat, toate documentele oficiale sunt pe aceasta.
Deoarece limba rusă de stat funcționează în mod activ în toate sferele vieții publice, având semnificație tot-rusă. În limba rusă există instituții centrale și locale de nivel federal, comunicarea fiind efectuată între subiecți ai federației. Limba rusă este folosită în armată, în presa centrală și locală, în televiziune, educație și știință, în cultură și sport.
Rusa este a doua limbă de stat în Belarus, limba oficială din Kazahstan.
Svyatrusky limbă cu istoria și cultura poporului
Limbajul nu este doar un sistem de semne, ci și o formă istorică a culturii oamenilor. Potrivit V.Gumboldta, „limba nu este Clockwork mort, ci o ființă vie care vine izsamogo-te“ (V.Gumboldt lucrări de lingvistică MA Selectat: ... 1984 S. 275) Limba .Estestvenny nu apare ca rezultat al unui calcul matematic grup „yazykotvortsev“, și ca urmare a eforturilor de secole de oameni care aparțin aceleiași comunități naționale, pentru a face un discurs larg înțeles vramkah echipa națională.
Limba rusă a evoluat de-a lungul multor secole, vocabularul și structura sa gramaticală nu s-au format imediat. Dicționarul a inclus treptat noi unități lexicale, apariția cărora a fost dictată de noile nevoi de dezvoltare socială. Sistemul gramatical sa adaptat treptat la un transfer mai precis și mai subtil al gândirii în urma dezvoltării gândirii sociale și științifice naționale. Astfel, dezvoltarea potrebnostikulturnogo au devenit motorul de dezvoltare a limbajului, iar limba se reflectă sohranilistoriyu și viața culturală a națiunii, inclusiv cele ale etapelor sale, care au trecut deja vproshloe.
Datorită acestui fapt, limba este pentru oameni un mijloc unic de a păstra identitatea națională, cea mai mare valoare culturală.
După cum V.Gumboldt a scris „limba, oricare ar fi formuon nu au fost luate, există întotdeauna o zhizninatsii individuală incarnare spirituală“ (V.Gumboldt. Lucrări selectate de lingvistică. M. 1984, p 72) ibolee că „limba este respirația, chiar sufletul națiunii "(Ibid., P. 303) Astfel, cultura discursului este o parte importantă a culturii naționale ca întreg.
Pentru pregătirea acestei lucrări s-au folosit materiale de pe site-urile web.pfu.edu.ru/IDO/ffec/
Mai multe lucrări despre lingvistică, filologie
Trimiteți-le prietenilor: