Trei dintre ei stăteau lângă foc. Cel din stânga stătea pe podea. Culoarea părului aripii corbului. Ochii sunt ca un abis, și în ea se reflectă flăcările. Cel de-al doilea era în dreapta, în fața focului. Fața lui era la fel de palidă ca un om mort. Ochii îi erau închise, iar părul scurt blond se strecura în mod distractiv în direcții diferite. A treia a fost o fată. Se așeză în fața focului și se uită la ambele: cel din dreapta și cel din stânga. Ochii ei sunt albastri ca lentilele de gheata. Și părul până la picioare și încă pe pământ tresări. Culoarea lor purpurie era ca inima unei flacari. În tăcerea pădurii înconjurătoare se auzea doar cântatul liniștit al fetei. Ea cânta într-un limbaj vechi complicat. Și deși ceilalți doi nu au înțeles cuvintele acestui cântec, ei au pătruns-o chiar în suflet.
Dintr-o dată, fata nu mai cânta, își închise ochii și se gândi la ceva.
-La ce te gândești? Întrebat pe cel din dreapta.
-despre povestea care se spune în acest cântec - a răspuns fetița, zâmbind ușor.
-Despre ce este vorba? Întrebat pe cel din stânga.
-este vorba despre cel care cânta lumea pentru cei care sunt împovărați în război.
-spune-i - au întrebat-o.
-bine - a răspuns și a început povestea.
Acest cântec este despre o fată pe nume Yuki. Pielea ei era albă ca laptele, cu ochii ca niște mici gheață. Iar părul lung îi amintea fire de mătase de culoare noroasă într-o iarnă rece.
Călătorind de la sat la sat, ea a cântat despre cât de frumoasă este soarele și cerul. Cânta despre dragoste și prietenie. Cântă despre vise și visuri. Yuki a cântat lumea. Dar oamenii care erau îngropați în păcate, lumea care era zdruncinată de războaie nesfârșite, nu-i păsa de fata care cânta despre lume. Deoarece oamenii au uitat pur și simplu ceea ce înseamnă acest cuvânt.
Yuki a fost condus din toate satele. Dar nu era supărată. Continuând spre nord, Yuki a continuat să cânte.
Într-unul din sate a aflat că există un sat, al cărui locuitori, la fel ca visul ei de pace, cântă și se bucură în fiecare zi. De îndată ce Yuki a aflat despre asta, ea a plecat imediat în căutarea acestui sat.
Satul se afla dincolo de golul de gheață care se întindea între lanțurile muntoase. Totul acoperit de zăpadă, ca o mare de argint, îi întâlnea pe toți cu tăcerea ei înghețată.
Mulți dintre ei au rămas acolo, în argintul zăpezilor sale. Dar Yuki nu se teme. Continuă și mai departe, continuând să cânte la cerul neclintit, la soarele palid și la ninsoarea nesfârșită. Și, deși părea că sălbaticul de gheață nu avea sfârșit, Yuki nu a renunțat.
Curând alimentul a început să se termine și apa a înghețat. Deșertul ia îmbrățișat pe Yuki cu tăcerea lui sumbră și, cu fiecare zi trecutoare, strânse brațele mai strâns.
Yuki nu mai cânta. Rece s-au urcat în suflet.
Când consumul de alimente a fost epuizat, gândurile de pace au fost mai puțin vizitate de Yuki, până când au încetat deloc să viziteze.
Yuki era deja foarte aproape de sat, când și-a pierdut toată speranța și a căzut în zăpadă. Tremurând cu frig, nu a găsit puterea să se ridice.
Iar când Yuki era gata să-și dea sufletul în mâinile osoase, pe cer se auzi un strigăt. Deschizându-și ochii goi, Yuki ridică privirea. O pasăre a zburat într-un cer fără viață.
Se pare că nu a observat cum a venit iarna, a întârziat cu un zbor spre sud.
Stând pe picioarele rigide tremurânde, Yuki începu să se uite frenetic în buzunarele ei. Găsind câteva semințe uscate, crăpate în una dintre ele, își întinse palma spre cer. În vocea răgușită și înverșunată pe care a cântat-o odată cu lumea cu o voce, ea a chemat pasărea pentru sine. Pasărea strigă cu voce tare la mâncare. Dacă numai ea știa ce se va întâmpla pentru ea. Dar păsările nu știau și au început să-și piardă palma.
Un moment separă viața de moarte. Un moment și Yuki, uitând de pace și umanitate, ca și cum o bestie sălbatică se uita la corpul unei păsări fără apărare. Sângele a suflat zăpada și fața lui Yuki. Câteva picături i-au lovit părul alb de zăpadă. După ce și-a pierdut toată frumusețea, Yuki și-a satisfăcut foamea. După ce Yuki termină, se așeză pe zăpadă. Toată pătată cu sânge pe care nu putea să o vină. Părul rotindu-se blocat pe față. Se părea că sângele din mâinile tale nu poate fi spălat. Într-o privire întoarsă spre cer, nu era nimic.
Unii locuitori au spus că l-au văzut pe Yuki printre sudari. Ochii i-au pierdut strălucirea, iar părul ei a devenit o culoare verde-roșie, amintind de sângele vărsat. Nu mai cânta, pentru că cineva care a vărsat sânge odată nu poate să cânte despre lume.
Această lucrare conține 2 recenzii. aici este afișată ultima, restul în lista completă.
Articole similare
-
Cum sa te descurci cu o femeie excesiv de subtire (4 fotografii)
-
Cum să te îndrăgostești de o fată video, exemple și super-interviuri
-
Cum se realizează recomandările și sugestiile fetiței - ziua femeii
Trimiteți-le prietenilor: