Perry Mason, avocat criminalist, sa încruntat, sa uitat la asistentul său, Karl Jackson. La marginea mesei, secretara Della Street a fost așezată - genunchii au fost împinși, un creion îndreptat spre un notebook deschis; ea privea calm și cu grijă pe amândoi. Mason a ținut în mână o foaie de scris.
- Despre pisica, atunci? El a întrebat.
- Da, domnule, răspunse Jackson. "El insistă asupra unei întâlniri personale cu voi". E nebun. Nu aș pierde timpul, domnule.
- Cred că ai spus că e un cripcel, pe o cârjă? Reamintind pe Mason, uitându-se cu grijă la hârtie.
- Așa e. Are aproape șaizeci și cinci de ani. Spune că a intrat într-un accident de mașină cam acum doi ani. Șoferul lui era la volan. Ashton - omul care dorește să vă vadă despre pisica lui - ia rupt coapsa și a deteriorat tendonul pe piciorul drept. Lexter, stăpânul său, și-a rupt piciorul drept deasupra genunchiului. Și Lexster nu era tânăr, cred că avea șaizeci și doi de ani când a murit, dar piciorul sa vindecat. Și Ashton nu are. De atunci este pe cârje. Probabil, așadar, Lexster avea grijă de portar în voință. Nu la părăsit pe Ashton cu bani, dar ia ordonat moștenitorilor să îi dea lui Ashton locul de la poarta de gardă până când putea lucra și apoi - să-și cumpere și să-și furnizeze casa.
- Un test neobișnuit, Jackson, se încruntă Perry Mason.
Tânărul avocat a dat din cap în acord:
- Da, neobișnuit. Acest Lexster era un avocat. Are trei nepoți. Nepoata lui nu a lasat nimic. Doi nepoți au moștenit statul în mod egal.
"De cât timp a murit?"
- Acum două săptămâni.
Lexster ... Lexster ... A fost ceva despre el în ziare? Moartea lui a fost legată de un incendiu?
- Așa e, domnule. Peter Lexster. Se spune că era prost. Desigur, el era un excentric. Locuia într-o casă de țară din Carmensită. Pe timp de noapte, casa a luat foc și Lekster a fost ucis. Trei nepoți și câțiva slujitori erau în casă în acel moment, reușind să scape. Ashton spune că focul a început în dormitorul din Lekster sau în apropiere.
- A fost portarul acolo la acea vreme? Întrebă Mason.
- Nu. A păzit casa casei.
"Nepoții trăiesc acum în oraș?"
- Doi dintre ei, moștenitori. Samuel K. Lekster și Frank Oufli. O nepoată, Winifred Lekster, care a fost lipsită de moștenire, nu locuiește acolo. Nu se știe unde este acum.
- Ashton așteaptă la birou? Întrebă Mason. Ochii îi străluceau.
- Da, domnule. Și nimeni nu vrea să vadă, cu excepția ta.
"Deci ce anume este afacerea lui?"
"Sam Lekster admite că, în conformitate cu voința, el este obligat să-l ofere lui Ashton cu opera portarului, dar se asigură că nu este deloc necesar să-și păstreze pisica în casă. Ashton este foarte atașat de pisica persană. Lekster amenință că dacă Ashton nu va scăpa de pisică, va fi otrăvit. Nu ți-aș lua timp, dar mi-ai spus să raportez tuturor clienților care vin la birou. Nu vrei să ne ocupăm de treburile lor.
- Așa e, spuse Mason. "Nu poți ști niciodată în prealabil ce se va transforma în ceea ce pare a fi un lucru mic." Îmi amintesc când Fenwick avea de-a face cu un caz de omor, un bărbat sa apropiat de el despre insultă. Fenwick a vrut să-l trimită la grefier - vizitatorul sa înfuriat și a plecat. Și la două luni după ce clientul lui Fenwick a fost spânzurat, Fenwick a aflat că acea persoană a venit la el să aducă martorul procurorului în instanță - pentru că a insultat acțiunea după coliziunea cu mașina. Dacă Fenvik l-ar fi acceptat atunci, i-ar fi devenit clar că martorul procurorului nu ar fi putut fi acolo unde el, a spus el, era în momentul crimei.
Jackson a auzit deja această isterie. El a dat din cap în apreciere și a întrebat, de parcă ar fi regretat că domnul Ashton lua prea mult timp:
- Deci, spune-i domnului Ashton că nu putem face asta?
"Are vreun ban?" Întrebă Mason.
- Nu cred. Conform voinței, el are un loc de muncă permanent, cincizeci de dolari pe lună, o masă și un apartament.
- E un bătrân?
- Bineînțeles. Aș spune - un excentric vechi.
- Dar el iubește animalele, spuse Mason.
- Foarte atașat de pisica mea, vrei să spui.
- Asta am vrut să spun, spuse Mason.
Della Street, mai familiarizată cu obiceiurile lui Mason decât Jackson, a intrat într-o conversație cu o ușoară familiaritate cu un bărbat care lucrează în birou de multă vreme și nu este foarte obsedat de formalități:
Tocmai ați terminat cazul de crimă, șef. De ce nu părăsiți biroul asistenților în timp ce mergeți în est? Ar trebui să te odihnești.
Mason o privi cu ochii:
"Cine dracu se va ocupa de pisica domnului Ashton?"
- Nu vrea să vorbească cu Jackson.
- Atunci să-l căutați pe alt avocat. Avocații din oraș sunt plini. Nu vă pierdeți timpul cu o pisică?
- Bătrân, zise Mason cu gânduri, - un ciudat ... Probabil singur. Benefactorul său a murit. O pisică este singurul lucru viu la care este atașat. Majoritatea avocaților vor râde doar la el. Nu, Della, acesta este unul dintre acele lucruri care par a fi o provocare pentru un avocat, dar ele însemnă mult pentru client. Avocatul ar trebui să se afle pe partea celor dispăruți.
Înțelegând ce s-ar întâmpla, Della Street dădu din cap lui Jackson:
"Întreabă-l pe dl. Ashton să intre."
Jackson a zâmbit ușor, a strâns actele și a plecat. De îndată ce ușa se închise, degetele lui Della Street se închise în jurul încheieturii stângii a lui Mason:
"Luați acest caz, șef, doar pentru că știți că nu va putea să plătească un avocat bun".
- Poți să recunoști, Mason se încruntă, așa că, uneori, un bărbat bătrân, șchiopăt, apare, gros, cu o pisică persană și fără bani.
O coroană crăpată în coridorul lung, alternând cu sunetul pașilor. Jackson a deschis ușa cu aerul unui om care, sfătuit să evite o mișcare nerezonabilă, refuză să fie tras la răspundere pentru consecințe. Un bărbat în vârstă a intrat, totul încrețit, cu buze subțiri, sprâncenele cenușiu pline de culoare, cheile și nesfârșite.
- A treia oară când vin la tine, spuse el iritabil.
Mason arătă spre scaun.
- Stați jos, domnule Ashton. Îmi pare rău, investighez cazul de crimă. Care este numele pisicii tale?
- clincherul. Este o pisică ", a spus Ashton și sa așezat pe fotoliul din piele neagră din piele mare, ținând cu o mână ambalajele în fața lui.
- De ce Clinker? Întrebă Mason.
- Umorul este așa. - Ochi și buze ale bătrânului și nu au gândit să zâmbească.
- Umor? Mason repetat.
- Da, am lucrat într-un magazin. Clinker-ul a continuat să tune și a sunat [1]. Eu l-am numit așa, pentru că întotdeauna rumbled și răsturnat totul.
"Iubește-l?" Întrebă Mason.
- Este singurul meu prieten din întreaga lume, spuse aspru Ashton.
Mason își ridică sprâncenele.
- Sunt un portar, la urma urmei. Chiar nu lucrez. Casa a fost blocată de mulți ani. Proprietarul a locuit în Carmencet. Afacerea mea este să mă rătăcesc, să curăț curtea și să scot pașii. De trei sau patru ori pe an proprietarul aranjat curățarea, tot restul timpului camerele fiind blocate și obloanele închise.
- Nimeni nu a locuit acolo?
- De ce a închiriat o casă?
- A fost necesar.
- Și proprietarul a lăsat o voință?
- Da. Conform voinței, există un loc pentru mine, în timp ce pot lucra și dacă nu pot - ar trebui să aibă grijă de mine.
- Moștenitori - doi nepoți?
- Trei. Dar în voință au menționat doi.
"Cine era în casă în timpul incendiului?" Întrebă Mason.
- Winifred. Asta e Winifred Lekster, nepoată. Atunci Sam Lexster și Frank Ouffley sunt niște nepoți. Doamna Pixley era o menajeră. Și asistenta e Edith de Wo.
- Cine altcineva? Întrebă Mason.
Jim Brandon, șofer. Un tip strâmb. El știe de unde vine pâinea cu unt. Ai fi văzut cum îi fura pe Sam Lekster.
Ashton a lovit chiar podeaua cu o cârje pentru a-și exprima dezgustul.
Ashton număra pe degetele celor pe care le-a menționat deja și a adăugat:
- Și ce fel de persoană este ea? - Mason, evident, sa bucurat de spectacolul acestor personaje diferite, vazut de ochii cinici ai lui Ashton.
- E o vacă, spuse Ashton. - Nebun, încrezător, plin de îndurare. Dar nu era acolo când casa a luat foc. Vine.
"Când casa a ars, nu a mai rămas nimic pentru ea?"
- Așa e. Nu a venit după asta.
- Deci nu poți conta. Nu se gândește la caz.
- Ai putea, spuse Ashton cu sens, dacă nu era îndrăgostită de Brandon. El își imaginează că Jim se va căsători cu ea și că va face o avere. Am încercat să-i explic ceva despre Jim Brandon și nu vrea să asculte.
"De unde știi atât de bine acești oameni dacă trăiești într-o casă din oraș și sunt în afara orașului?"
- Așa că am mers acolo, sa întâmplat, a venit.
- Ai mers cu mașina?
- Nu, proprietarul a ținut-o lângă mine, ca să pot veni la el pentru instrucțiuni. Urăsc să poată călători în oraș însuși.
- Ce fel de mașină? Întrebă Mason.
- Piciorul bolnav vă împiedică să conduceți?
- Asta - nu. Există o frână suplimentară pe ea. Manual.
Aruncând o privire semnificativă la Della Street, Mason se întoarse spre bătrânul pleșuv,
"De ce Winifred nu este menționat în voință?"
- Așa că ai păzit casa casei?
"East Washington, treizeci și opt douăzeci și patru."
"Mai locuiți acolo?"
- Da, și mai mulți Lexster, Oufli și servitori.
"Cu alte cuvinte, când casa a ars în Carmencit, ei s-au mutat în casă, nu?"
- Corect. Ei s-ar fi mutat după moartea proprietarului. Ei nu sunt cei care îi place să trăiască în țară. Dragostea orașului.
- Și ei se opun pisicii?
- Sam Lexster a obiectat. El este un executor.
Articole similare
-
Book - chase james hedli - viclean ca o vulpe - citit online, pagina 16
-
Cartea - ucenicul vrăjitor - mi dag - citiți online, pagina 12
Trimiteți-le prietenilor: