Limba germană (germană germană, deutsheSprache) este vorbită de germani, Liechtenstein, austrieci și cea mai mare parte elvețiană. Este recunoscut ca limbă oficială a Germaniei, Liechtenstein, Austria și ca unul dintre oficiali - Elveția, Luxemburg, Belgia. Face parte din ramura germană a familiei lingvistice europene. În inima scrisului este alfabetul latin.
Caracteristicile alfabetului german
alfabet german include douăzeci și șase perechi de litere mari și mici, cu literele folosite pentru a marca umlautirovannyh sunete (Ä, ö, ü), și ß ligatură (Eszett) din alfabetul exclus. Un fel de cuvinte germane în ordine alfabetică nu permite diferențe ä, ö, ü cu o corespunzătoare, o, u, cu excepția cuvintelor care diferă doar de o tremă: cu cuvântul care conține o tremă, este în locul al doilea; ligatura ß este transmisă pe litera printr-o combinație de ss. În același timp, ordinea literelor poziției germane în alfabetul nu permite setarea literelor Ä, ö, ü lângă literele a, o, u: diacriticele sunt la sfârșitul anului. Dar când compilarea dicționarelor are cuvintele germane, fără a include umlaut.
Istoria limbii germane
Începutul secolului XI. Comunitatea germană multi-tribală și-a realizat propria unitate și a vorbit aceeași limbă - germană. Apropo, chiar cuvântul "deutsch" vine de la o "tiodă" învechită, adică "vorbind în limba poporului";
Începutul secolului al XIV-lea. În acest timp, limba germană a devenit limba principală de comunicare în afaceri. El a îmbogățit de o parte mixte dialecte est-germană, pe de altă parte - sud-german tradiția literară, astfel încât forma finală „fundație“ obschenemetskogo limba literară;
Perioada din secolele XVII-XIX. Datorită eforturilor unor figuri și scriitori culturali, vocabularul german, gramatica și stilistica se dezvoltă intens. Se dezvoltă normele limbii literare germane. În 1781, în Germania a fost publicat un dicționar, editat de I.K. Andelunga, în 1852 - un dicționar editat de lingviștii fraților Grimm, mai bine cunoscut pentru poveștile lor. Filologul Konrad Duden a publicat un "dicționar ortografic", care standardizează ortografia multor cuvinte germane. Până acum, dicționarul său a fost republicat de mai mult de douăzeci de ori și este încă în căutare în zonele de vorbire germană.
O singură limbă germană înlocuiește treptat dialectele locale din nordul Germaniei, în timp ce în sud, unele adverbe, amintind limbii literare germane, în unele locuri conservate. Limbajul a fost îmbogățit cu cuvinte străine, inclusiv franceză și slavă. Acest proces a avut loc în paralel cu dezvoltarea economiei.
Media în limba engleză și recunoașterea limbii engleze ca limbă de comunicare internațională au inundat limba germană cu un număr mare de cuvinte în limba engleză. În anii 90 ai secolului al XX-lea, cancelarul german, Gerhard Schroeder, a încercat să reformeze ortografia, dar cea mai mare parte a populației țării a respins-o.
În mod constant, suplimentat cu cuvinte împrumutate din alte limbi, germanul a devenit, fără îndoială, mai bogat și mai interesant, dar structura sa a devenit mult mai dificilă pentru percepție și traducere. Astfel, de exemplu, traducătorii împart în mod clar lucrarea pe materiale scrise sau orale în anumite subgrupe, de exemplu:
În prezent, situația nu sa schimbat. Reforma nu a dat rezultate tangibile. Noile norme vor fi introduse și absorbite pentru o lungă perioadă de timp, deoarece o mulțime de surse germane au fost păstrate, folosind regulile vechi.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: