Natura economică a existenței firmei; maximizarea profitului; trei forme legale de organizare a firmelor: proprietate individuală, parteneriat, corporație; avantajele și dezavantajele proprietății individuale; avantajele și dezavantajele parteneriatului; avantajele și dezavantajele societății
Natura economică a firmei
Natura economică a existenței firmei
Economia de piață constă în sectorul privat și cel public. Actorii din sectorul privat - firme, publice - alegători, politicieni și birocrați.
Firmele sau întreprinderile de afaceri, care produc o varietate de bunuri și servicii, operează într-un mediu competitiv, care se schimbă în mod constant, sunt expuse și controlate de diferiți factori ai mediului extern.
Întreprinderile încheie acorduri cu lucrătorii și angajații lor, precum și cu alte firme. Întreprinderile cumpără materiale și servicii de la alte firme și le vând produsele. Deci, "General Motors" cumpără oțel și plastic în furnizorii săi și vinde mașini produse de aceștia către alte firme. Resursele sunt, de asemenea, distribuite intern prin intermediul managementului. Întreprinderile au anumiți factori de producție (cum ar fi echipamentele). Firmele au, de asemenea, relații contractuale cu proprietarii factorilor de producție. Întreprinderile încheie contracte de muncă cu angajații, acorduri cu proprietarii de clădiri și terenuri. Managerul companiei controlează factorii de producție din cadrul întreprinderii, oferind instrucțiuni și ordine fără participarea pieței.
Apariția unei companii nu este o coincidență. Pentru aspectul lor, au existat și continuă să fie motive serioase. Producția modernă nu poate fi imaginată fără munca comună a zeci sau chiar sute de oameni. Firma are nevoie de management. În plus, firmele combină factorii de producție pe care managerii sau directorii îl îndreaptă spre îndeplinirea unor sarcini. În munca comună, lucrătorii și angajații folosesc adesea echipament special, îndeplinesc sarcini speciale, prin care câștigă mai multă experiență decât alți lucrători. Firmele produc incomparabil mai mult volum de producție decât producătorii individuali.
Companiile utilizează efectiv beneficiile muncii în echipă. Ele sunt de stabilire a unui specializare, să ia riscul unor posibile erori și responsabilitatea pentru rezultatele operațiunilor.
Firmele sunt predispuse la risc. Prin urmare, ei încearcă să o prezică și, dacă este posibil, să o minimalizeze. Poate, bunurile vor fi vândute la un preț bun, și poate nu. Pot fi consecințe ale dezastrelor naturale. În firmă, singura persoană care își asumă toate riscurile este proprietarul. El își asumă riscul de capital, angajând lucrători și semnează acorduri privind închirierea de terenuri și furnizarea de echipamente. Proprietarul companiei furnizează (pe baza tranzacțiilor) un anumit nivel de garanție pentru lucrătorii și proprietarii factorilor de producție. În condiții normale, acești oameni primesc bani indiferent de succesul sau eșecul firmei (a se vedea exemplul 3.1) [14].
Firmele și maximizarea profitului
Profitul companiei este venitul obținut din vânzarea de bunuri, minus costurile de producție. Scopul fiecărei firme este maximizarea profiturilor, care se realizează prin conectarea resurselor într-un anumit mod (în procesul de producție) și prin comercializarea produselor. Astfel, compania efectuează căutarea cantității necesare de bunuri, a calității și a prețului, ceea ce va aduce cel mai mare profit companiei.
Distribuția riscurilor în firme
Unul dintre motivele pentru crearea de noi firme este că unii oameni sunt mai predispuși la risc decât alții. Dar aceasta nu înseamnă că aceștia ar trebui să coopereze, să intre în relații de afaceri, numai cu acei lucrători sau proprietari de firme care sunt capabili să asume același risc.
Proprietarul „risc al societății“, a încheiat contractul de muncă cu lucrătorii angajați, este de acord să le plătească un salariu predeterminat, indiferent de succesul sau eșecul companiei (cu excepția cazului când societatea intră în faliment). Astfel, în cazul în care activitatea companiei merge bine și profiturile creștere, veniturile antreprenorului să crească și veniturile angajaților și partenerilor rămân la nivelul de atunci. Atunci când o afacere proastă, proprietarul, ca și mai înainte, trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale, dar veniturile sale vor scădea. Angajații și partenerii au pierdut unele venituri, dar în schimb vor primi o garanție de venit constant și fiabilitatea. Ei bine-cunoscut economist Frank Knight susține că un astfel de sistem are avantajul că factorii de risc pune într-o poziție favorabilă, în timp ce acei oameni care evita riscul, trebuie să fie conținut intretinuti (angajați sau parteneri junior).
Unii economiști susțin că firma ar putea avea și alte obiective sunt mai importante decât maximizarea profitului: Maximizarea volumului de producție, veniturile muncitorilor și angajaților societății recurente și, în final, o funcționare silențioasă. Cu toate acestea, există un motiv bun pentru care întreprinderile ar trebui să caute modalități de a maximiza profiturile, în special pe termen lung: compania trebuie să-și păstreze capacitatea de a concura cu alte firme. Firmele care nu trec testul de maximizare a profitului, poate eșua în lupta, în cazul în care „supraviețuirea celui mai adaptat.“ ei pot învinge competitorii care știu cel mai bine cum să folosească beneficiile disponibile care rezultă din profit maxim - și anume, modernizarea și extinderea producției, îmbunătățirea calității produselor, etc.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: