Până acum ați învățat deja unele cuvinte japoneze. Dar, cred că cuvintele în cuvinte, și de mult ați dorit să învățați să nu "jurați" doar în monosyllabic în limba japoneză, ci și să compuneți în această limbă câteva fraze semnificative.
Mai întâi, robul tău umil vrea să-ți transmită un gând liniștitor: nu este atât de dificil să construiești propoziții în limba japoneză. Cuvintele potrivite de învățat sunt mult mai dificile! O propoziție ... oferită aici este strict fixată, strălucită de dezvoltarea seculară a structurii limbii japoneze, ceea ce este suficient, spun ei, "să vă amintiți o dată pentru totdeauna viața".
Cu toate acestea, pentru a fi mai precis, va trebui să vă amintiți doar trei reguli simple:
Membrii minori ai propunerii sunt întotdeauna plasați în fața celor principali. Sau, mai precis, pentru cei care depind. Prin urmare, limba japoneză va spune corect "mere roșu", și nu, de exemplu, "mere roșu".
În acest caz, bineînțeles, ar fi bine să vă amintiți curriculum-ul școlii și să știți care dintre membrii propunerii sunt principalii și care sunt secundari. În acest domeniu, din fericire, limba japoneză din limba rusă nu este deloc diferită.
Apropo, să ne amintim acest curriculum foarte școlar și să ne amintim: principalii membri ai propoziției sunt obiectul și predicatul, iar membrii secundari sunt complementul, definiția și circumstanța. Cum să le identificați? Și ca și în școală - puneți întrebarea:
subiectul răspunde întrebărilor "cine?" sau "ce?";
predicatul este "ce ar trebui să fac?";
plus - "cine?" sau "ce?";
definiția "ce?" sau "ale cărui?";
circumstanță - "unde?", "când?" sau "cum?".
Ei bine, acum înapoi la exemplul nostru cu un măr. Ce măr? Roșu. Prin urmare, "roșu" este o definiție care depinde de cuvântul "măr", și în conformitate cu regulile limbii japoneze este pusă înaintea cuvântului dependent:
あ か い り ん ん
aka ringo
roșu de mere
Predicatul este întotdeauna plasat la sfârșitul propoziției. Această regulă urmează logic de la primul: deoarece în ierarhia membrilor japonezi ai propoziției predicatul este cel mai important, atunci toate cuvintele în funcție de el sunt plasate înaintea lui.
Luați din nou mărul nostru mizerabil. Și o vom mânca. În limba rusă, spunem: mănânc un măr. Ce? Mărul. Cine mănâncă? Și dacă restructurăm ordinea cuvintelor în propoziție în modul japonez, obținem: mănânc un măr.
わ た し は り ん ん を す
vatasi wa ringo despre taberu
Mănânc un măr
Toate cuvintele oficiale - particule, fascicule, figuri de caz, uniuni și așa mai departe - sunt întotdeauna puse după cuvântul la care se referă.
Ce fel de cuvinte oficiale? Da, cel puțin acestea sunt singurele は și を din exemplul anterior. Sau sufixele nominale - さ ん, - く ん și - ち ゃ ん. Sau indicatori ai pluralului - た ち / - が た. În general, toate acele cuvinte care în sine nu poartă sarcină semantică - numai împreună cu un cuvânt semnificativ.
Să vedem, de altfel, cuplul は și を din exemplul precedent, care sunt indicatori ai jurisprudenței și se găsesc cel mai adesea în propoziții japoneze.
(citit de VA, nu de HA, ca și cum această silabă a fost o parte a cuvântului) - acesta este un indicator tematic, indicând prin prezența sa subiectul în propoziție. În cazul nostru, acest cuvânt este わ た し [vatasi] i. Apare peste tot, pentru că există o propunere foarte mică fără subiect.
を (este citit O, ca お) este un indicator al cazului acuzativ, iar acest semn nu este găsit în nici o altă formă. De regulă, în propoziții înseamnă adiție - în cazul nostru a fost un "măr". Ce? Mărul.
り ん ご る た べ る [ringo despre taberu]
Acum, credeți că puteți obține o ofertă, ceea ce ar spune că unii dintre rudele dvs. citesc (sau, probabil, scriu) o carte ほ ん [hon]? Servitorul vostru ascultător va da chiar o idee: în această propoziție, vor fi necesari aceiași indici de caz, ca în exemplul cu mâncatul măcinat. Nu fiți timizi, încercați să folosiți cuvintele pe care le cunoașteți și să faceți propria propunere.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: