Citiți cartea Magic Calypso, autorul Catherine Catherine, pagina 1 online

Constientul temperamental Lionel Sainte-Leuven se folosea pentru a trata femeile ca și pentru jucăriile minuscule. Dar înainte de el a fost o întâlnire cu cel care și-a schimbat pentru totdeauna viața, tânărul văr Diana, născut pe insula caldă exotică Calypso. Magia lui Calypso strălucea în ochii lui Diana, sună în vocea ei încântătoare - și inima lui Lionel se supunea acestei puteri magice ...







SETĂRI.

În căutarea logodnicei sale, Lionel Ashton, cel de-al șaselea conte al Sfântului Leuven, a trecut prin grădina înverzită a Haversham Manor.

În grădina din Charlotte nu era, doar servitorul, aplecându-se asupra florilor timpurii, le alesese pe cel mai frumos dintre ele pentru buchet. Contele a plăcut norocul lui Charlotte.

Vărul său, Lucia, sa oferit să caute o fată în grajd. Ea nu a vrut să-i fie disprețuită pe Charlotte și nu a încercat să-și ascundă disprețul față de Lordul Havershem. În opinia lui Lionel, bunica îi trata pe toți membrii familiei Haversham într-un mod cu totul politicos. Mă întreb de ce a insistat la sosirea ei astăzi? Argumentele ei neconvingătoare despre vremea frumoasă erau la fel de false ca și craniul ei. Lionel Ashton oftă, se întoarse și se duse în curtea din spatele grajdului. Lordul Haversham și fiica sa iubesc cu pasiune vânătoarea. Prin urmare, grajdurile acoperite cu ardezie au fost păstrate în stare mai bună decât casa însăși.

Pe creionul curățat cu grijă în fața grajdurilor, toți grosii și servitorii păreau să se adune, dar Charlotte nu era cu ei.

Apoi Lionel intra în grajdurile răcoroase. Nu erau cai înăuntru, erau luați pentru o fugă. Se duse în camera unde se ținea hamul. De acolo a auzit vocea lui Charlotte. Zâmbind, Lionel a mers la ușa închisă, a fost pe cale să-l deschidă, dar dintr-o dată tras înapoi mâna, a auzit o altă voce - de sex masculin, scăzut, profund ... mangaieri. Apoi a strigat Charlotte.

Lionel simți că sângele îi strălucea în temple. El nu putea să înțeleagă nimic, ca într-un vis, și-a luat automat mânerul și a apăsat-o. Ușa încet, fără zgomot, se deschise.

Îl văzu pe Charlotte întinzându-se pe spate. Capul ei era pe o șa spaniolă, cu genunchii adânci în genunchi, Dancy Moressi, Lordul Danvers.

Lionel intra în cameră, ridicând încet biciul. În acel moment, Charlotte la văzut și a țipat.

Biciul se prăbuși spre fesele albe ale lui Moressi. Dancy a țipat și a reculat brusc din Charlotte. Pe fața lui erau atât durere, cât și uimire. Lionel a lovit din nou biciul, apoi la aruncat. Contele îl ridicase pe Moressi, fostul său prieten, și-l ridică în picioare și își dădu pumnul cu greu în față. Apoi a urmat oa doua lovitură. Moressi a încercat să reziste, dar nu a putut. Lionel la lovit din nou și a auzit crăparea unui os rupt.

- Lionel, oprește-te! Îl vei omorî! - Charlotte își scoase fustele în jos și se repezi la conte. Se agăță de umăr, începu să-l scuture, continuând să strige.







Dintr-o dată, totul sa încheiat. Lionel se uită la fața ruptă a lui Moressi: era inconștient. A încetat să-și dea drumul adversarului, urmărindu-l să se scufunde pe podea. Cu pantalonii până la genunchi, el nu arăta prea mult ca un bărbat mândru.

Lionel simți în această cameră mirosul de paie, piele și poftă, apoi se întoarse spre trădător.

"Sper că veți anunța în ziare despre dizolvarea angajamentului nostru", a spus el nefiresc. - Acesta este primul. În al doilea rând ... de îndată ce Lordul Danvers vine la el însuși, dă-i provocarea mea.

- Lionel, începu Charlotte, întinzându-și mâinile spre el: "Te întreb ... Nu asta ești tu ..."

"Poți păstra inelul de logodnă, nu am nevoie de ea, pentru că l-am cumpărat recent și nu este valoarea familiei contelui Sf. Leuven". "A văzut lacrimi pe ochii ei frumosi și a continuat cu același ton calm:" Poate ar trebui să ai grijă de iubitul tău ". Nu mă îndoiesc că mi-am rupt nasul. Se întoarse pe tocuri și ieși din grajduri.

"Lionel, vino înapoi acum." Ești naibii! Se întoarse, fața lui era rece și neacoperită.

"Sper că, draga Charlotte, te vei căsători cu Lordul Danvers?" Cred că o să ai nevoie de el ca asistență când îl împușc pe umăr. Toate astea sunt foarte trist, pentru că am crezut că Dancy este prieten. În ceea ce-i privește, nu am nimic de spus.

El a mers în casă și a continuat să reflecteze la ceea ce se întâmplase: "Dumnezeule, ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi găsit-o cu alt bărbat după căsătoria mea?"

Nu era surprins să-l vadă pe Lucia stând lângă vagon.

Lionel se uită la ea.

- Îmi pare rău, băiete, spuse ea, atingându-și ușor mâneca cu vârful degetelor.

- Asta e motivul pentru vizita ta brusc?

"Ai avut dreptate, vremea este frumoasă.

- Lionel, nu te voi minți: mă bucur că totul a fost deschis la timp.

- De unde știi? Știai că mă înșela pe Moressi?

"Du-te în cărucior, vei afla totul pe drumul spre Londra". După ea, Lionel stătea în căruță, cu fața fără expresie. Coborârea, carul se rostogoli pe un drum larg.

Lionel nu sa întors niciodată.

Între ei nu se încheiase luptele verbale.

"Sună-mă mătușa Lucia!" A spus bătrîna doamnă imperială lui Diana. - De fapt, nu sunt nici mătușa, nici mătușa mea, dar asta e mai bine.

Și Diana a ascultat. A fost posibil să se oblige bătrâna doamnă cu un aspect atât de imperios de ochi albaștri palid?

"Ar fi frumos să aprinzi un șemineu", a spus Diana, în cele din urmă, uitându-se la grătarul gol al șemineului.

- Într-adevăr, draga mea? Nu, puneți mai bine pe un călcător de șal.

"Nu am șaluri mai calde".

- Atunci încercați să vă obișnuiți, copilul meu. Ai fost aici aproape o săptămână.

Lucia continuă să citească romanul gotic, din care părul se afla la capăt, unde totul era incredibil și înspăimântător. Diana deschise ochii larg cu un singur nume. Atunci Lucia a spus:

"Nu am murit încă, dragul meu copil." Îmi plac romanele care ajută să uite de cei cincizeci și șase de ani. Adevărat, eroina aici este un nebun nervos, dar romanul este bun, foarte bun.

- Mătușa și eroina deja leșinată în acest capitol?

- De două ori, răspunse Lucia. "O dată din cauza răufăcătorului, celălalt din cauza eroului". Ea o face foarte bine. Mi-e teamă că aceasta este singura ei demnitate, cu excepția, așa cum am menționat aici, a ochilor albastru-albastru, a căror mărime este comparată cu farfuriile de porțelan. Mă întreb ce plantă, probabil, Wedgwood. Apropo, dragă Diana, în seara asta vom merge la minge pentru Lady Bellermain. Trebuie să îți puneți rochia nouă albastră de mătase, care vă va fura bronzul.

Diana însăși îi plăcea această rochie, dar nu pentru că a ajutat la ascunderea bronzului; în ea părea înalt și subțire, ca un copac tânăr. "La minge!" Aceste cuvinte i-au sunat neașteptat, a existat o alarmă. Și dacă acolo, într-o sală plină de străini, se dovedește că nu știe cum ...

"Doamna," începu Diana cu disperare în vocea ei, "trebuie să-ți spun că nu sunt ..."

Toate drepturile rezervate Booksonline.com.ua







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: