Era o lovitură la ușă. Era deja ora nouă la seară. Fata se apropie și se uită la ochi, acolo îi stătea prietena din copilarie. Deschise ușa.
- vin în Floyd.
- Bună Mary. Floyd o îmbrățișă și trece prin hol.
- Am trecut și am decis să mă opresc. Ce mai faci? Întrebat cu un zâmbet, Floyd
- după cum vezi că totul este bine cu mine. Fata răspunse și un zâmbet frumos apăru pe față.
Buzele lui Mary erau grațioase, și-a accentuat frumos frumusețea cu machiajul.
Dar nimeni nu știa ce stătea în spatele acestui zâmbet. Era frumoasă, o față clară, figura ei, îi atrăgea mereu pe bărbați. Dar cel mai fermecător este ochii ei albastri-gri, ei se pot îneca în ele. Era o fată de frumusețe extraterestră, a cărei viață nu mergea bine.
- Poate vrei ceva ceai. Întrebă Mary.
Floyd clătină din cap: - Nu, mulțumesc. M-am grăbit.
Îl îmbrățișa din nou și repede izbea ușa.
Maria a rămas din nou singură, cu propriile gânduri și sentimente.
În astfel de momente, un sentiment teribil de pierdere a umplut sufletul ei. Era pierdută. Viața ei era plină de durere, nimic nu o putea salva. În fiecare seară, Mary privea soarele, atrăgea cerul, stelele și spațiul maiestuos întotdeauna făcu semn cu ea. Când fetița îi spunea despre stele, nebuloase, secretele cosmosului. De atunci și dependența ei a apărut. S-a așezat pe acoperiș până dimineața și, în fiecare dimineață, în fiecare zor, își pierduse trupul și a zburat, nu mai era chinuită de gânduri despre viața ei și despre inutilitatea ființei. Era fericită și nimic nu o putea opri. În acele momente rare de fericire.
Trimiteți-le prietenilor: