Într-un loc de mulțumire de mulțumire, Andzoletto s-a repezit imediat la digul palatului și de acolo gondola lui Corolla a sărit în nas, numărând secundele pentru bătăile rapide ale inimii sale în stare de ebrietate.
Dar chiar înainte de Corilla a apărut pe scări, multe gânduri concurat prin creier lucreaza febril nou venit ambițios. „Corilla atotputernic - el însuși a spus - dar ce se întâmplă dacă, la fel ca ei, am suporta astfel mânia contelui Ce se întâmplă dacă, ca urmare a mea victorie prea repede, el va renunța la amanta lui frivole, și va pierde puterea?“.
Și acum, când rupt de îndoieli Andzoletto măsurarea privirea scara prin care s-ar putea obține chiar și departe, chiar gândit deja despre zbor, porticului brusc luminați de torțe și frumos Corilla într-o capă de hermină a apărut pe treapta de sus, înconjurat de domnilor, pentru a concura între ele pentru onoare conduce-o, conform obiceiului venețian, spre gondolă, susținând cotul rotund.
- Ce cauți aici? - sa îndreptat spre diva confuză Andzoletto gondolier. - Vino repede spre gondolă, dacă ți se permite sau altcuiva să fugi de-a lungul țărmului: contele însuși merge cu semnătura.
Andzoletto, fără să știe ce face el, sa ciocnit în adâncurile gondolei. Și-a pierdut complet capul. Dar, fiind înăuntru, și-a închipuit că ceea ce contele va fi surprins și supărat când, după ce a intrat cu amanta în gondolă, i-ar fi văzut pe animalul său nemișcat acolo. Frica lui a fost cea mai dureroasă, care a durat mai mult de cinci minute. Signora, oprindu-se în mijlocul scărilor, vorbea, râdea, se certa cu suita ei despre un fel de rolădă și chiar o făcuse cu voce tare în moduri diferite. Vocea ei clară și rezonantă răsună printre palate și canopii canalului, la fel cum strigătele unui cocos, trezindu-se înainte de zori, se auzi în tăcerea rurală.
Andzoletto, incapabil să reziste atât de mult timp, a decis să sară în apă din partea opusă scărilor. El a coborât deja paharul într-un cadru neagră de catifea, și-a purtat deja piciorul pe lateral, când cel de-al doilea gondolier, așezat la pupa, se aplecă spre el și șoptea:
"Odată ce cântă, atunci trebuie să stai liniștit și să aștepți fără teamă".
- Încă nu știu aceste obiceiuri, gândi Andzoletto și așteptam, cu adevărat, să nu scap de temerile lui agonizante. Corilla și-a dat plăcerea de a forța contele să o ducă la gondola. Deja stând pe nas, nu a încetat să-i trimită felicissima notte [11] până când gondola nu a părăsit țărmul. Apoi se așeză lângă noul ei iubit atât de calm și pur și simplu, ca și cum nu-și risca viața sau soarta în acest joc îndrăzneț.
- Ce este Corilla? - a spus în acest moment Dzoustinyani Conte Barberigo. - Îmi dau capul de tăiere - nu este singură în gondolă.
"De ce credeți că o astfel de idee?" Întrebat Barberigo.
"Pentru că a insistat să o însoțesc în palatul ei".
- Și tu nu ești gelos?
"M-am recuperat de mult de pe urma acestei slăbiciuni și aș fi dat-o cu drag dacă diva noastră ar fi avut un interes deosebit pentru cineva care ar face-o să preferă o ședere în Veneția viselor călătoriei pe care mi-a amenințat-o". Nu este dificil să mă mângâi, dar să o înlocuiesc, să găsească o altă voce, talentul este mult mai dificil: cine, pe lângă ea, poate să atragă atât de mult publicul în San Samuel și so aducă la o frenezie?
- Înțeleg. Dar cine, totuși, este iubitul fericit al acestei prințesă proastă pentru seara asta?
Apoi contele și prietenul său au început să meargă peste toți cei pe care Corilla le-ar fi putut alege în timpul serii. Andzoletto era singura pe care nu se gândiseră.
Între timp, o luptă amară a avut loc în sufletul celui ales fericit la un moment dat, ca noaptea și valurile în întunecimea liniștit l-au dus într-o gondolă, dezorientat și tremurând, lângă frumusețea faimoasa din Veneția. Pe de o parte, creșterea Andzoletto simțit pasiune, mai mulțumiți alimentat de vanitate; Pe de altă parte, ardoarea sa răcit frica repede cădea din favoare, fiind ridiculizat, vyprovozhennym perfidie a emis grafic. Precaut și viclean, ca un adevărat venețian, el a încercat timp de șase ani pentru a ajunge la scena, am fost foarte conștient de nebunia iubirii de putere și o femeie în picioare la capul de intrigi de teatru. El a avut toate motivele să creadă că domnia sa va fi de scurtă durată, alături de ea, iar dacă nu se va abate imediat de această onoare periculoasă, este doar pentru că nu-mi imaginez victoria lui atât de aproape și a fost cucerit și răpit dintr-o dată. El a crezut că ar suferi doar pentru vitejia lui, și a ajuns deja la dragoste - pentru tineri, frumusețe, pentru slava în curs de formare! „Acum, pentru a evita trezirea grele și amar imediat după victoria mea, am fost nimic de a face mai mult, dar pentru a face frica ei de mine - a decis Andzoletto cu viteza considerațiilor și concluziilor, care au alte cap aranjate surprinzător -. Dar eu, mizerabil tânăr, reușiți să inspirați frica de această regină a iadului incarnat? Se gândi el. Cu toate acestea, el a găsit repede - a jucat neîncredere, gelozie, resentimente, și cu o astfel de pasiune, cu o astfel de pasiune pe care diva a fost impresionat. Toată conversația lor ferventă și frivolă poate fi redusă la următoarele:
Andzoletto. Știu că nu mă iubești și nu o vei face niciodată. De aceea sunt atât de trist și rezervat pentru tine.
Corilla. Și dacă m-am îndrăgostit deodată de tine?
Andzoletto. Aș fi în disperare totală, pentru că atunci aș cădea de pe cer direct în abis și, câștigându-vă cu prețul tuturor fericirilor mele viitoare, voi pierde într-o oră.
Corilla. Ce te face să presupui o asemenea inconstanță din partea mea?
Andzoletto. În primul rând, insignifiția mea și, în al doilea rând, toate lucrurile rele care se vorbește despre tine.
Corilla. Cine este atât de blestemat de mine?
Andzoletto. Toți oamenii, pentru că toți te adoră. Corilla. Deci, dacă aș avea prostia de a te îndrăgosti de tine și de a mă mărturisi despre asta, ai fi putut să mă împingi?
Andzoletto. Nu știu dacă găsesc puterea de a fugi de tine, dar dacă aș face-o, cu siguranță n-aș fi mai întâlnit niciodată cu tine.
- În acest caz, spuse Corilla, vreau să fac această experiență doar din curiozitate ... Andzoletto, cred că te iubesc.
- Și nu cred. Și dacă nu fug de tine, numai pentru că înțeleg perfect că râzi de mine. Dar nu mă vei jenni cu un astfel de joc și nici măcar nu te jignesti.
- Vezi tu, vrei sa ma pacaliti cu viclenie?
- Și de ce nu? Dar nu sunt așa de groaznic, pentru că îți dau un mijloc să mă învingi.
- Încercați să repetați în serios ceea ce ați spus în jest. Mă tem de moarte și mă duc la zbor.
"Cât de ciudat ești!" Văd că trebuie să ții ochii pe tine. Esti unul dintre cei care nu au parfumul unui trandafir, dar trebuie sa o rupi si chiar sa o ascunzi sub un capac de sticla. Nu mă așteptam la vârsta ta să fii atât de îndrăzneț și atât de încăpățânat!
- Și tu mă disprețuiți?
"Dimpotrivă, datorită acestui lucru, îmi plac și mai mult." Noapte bună, Andzoletto, ne vedem curând.
Îi dădu mână frumoasă și o sărută cu pasiune.
"E inteligent coborâm", se gîndi el, plimbându-se de-a lungul galeriilor de-a lungul canalului.
- Ce dracu! - au auzit o voce grosolană, grosolană din adâncuri. - Cine ești tu și ce vrei?
- Tu ești tu, Zanetto? Răspunse Andzoletto, recunoscând glasul gondolierului, care îl tratau de obicei amiabil. "Lasă-mă să mă așez lângă tine și să dorm în submarinul tău."
- Andzoletto. Nu mă recunoști?
"Nu, naibii, nu recunosc!" Aveți haine ca Andzoletto, dacă nu a furat-o. Ieși afară! Dacă ar fi fost Doge, n-aș lăsa pe cineva în gondola mea, care să aibă haine inteligente și nici un colț în care să doarmă.
„Până în prezent, - Andzoletto gândit - protecție și milă Contele Dzustinyani mi-a adus mai multe probleme decât bine trebuie să mă capitalul meu pentru a se potrivi succesul meu este timpul așa că am în buzunar câteva paiete, nu ca eu nu pot juca rolul .. mi-au dat-o.
Trimiteți-le prietenilor: