Surse de finanțare a activităților de investiții
Într-o economie de piață activitățile oricărei companii ar trebui să vizeze creșterea pe termen lung sistematică și în valoarea sa pentru beneficiul proprietarilor, în caz contrar în timp organizația va pierde competitivitatea, atractivitatea și poate eșua în cele din urmă, astfel încât compania are nevoie de dezvoltare constantă.
Întreprinderile care măresc valoarea de piață (creând valoare pentru acționari) au mai multe oportunități de a atrage noi capitaluri pentru a crea noi produse, pentru a îmbunătăți calitatea celor existente, pentru a intra pe noi piețe și pentru a consolida pozițiile pe cele vechi sau pentru a crea noi locuri de muncă. În prezent, proprietarii, în special cei mari, sunt din ce în ce interesați nu de dividende ca atare, ci de valoarea cotei de proprietate pe care o dețin.
Principala componentă a creșterii valorii capitalului propriu (capital pe acțiuni) este creșterea constantă a ratei de rentabilitate și a fluxului de numerar rămas la dispoziția întreprinderii. Prin urmare, toți - atât acționarii, cât și piața în ansamblul său - urmăresc mișcarea profitului ca principală componentă a fluxului de numerar și, în special, pentru un astfel de indicator ca randamentul propriului captal. Aici trebuie subliniat faptul că piața și acționarii sunt mai interesați de valorile non-absolute într-o singură etapă a acestui indicator și de tendințele, de posibilitatea dezvoltării sale durabile și pe termen lung.
Creșterea pe termen lung a valorii întreprinderii este asigurată de proiectele de investiții, al căror scop este actualizarea bazei materiale și tehnice existente, creșterea volumului activităților de producție, dezvoltarea de noi activități etc. Cu alte cuvinte, economia de piață își asumă implementarea activității investiționale de către întreprinderi. Activitatea investițională eficientă a întreprinderilor presupune o soluție complexă de probleme interdependente - creșterea eficienței activității economice actuale și creșterea eficienței investițiilor și a activităților financiare.
Practic, toate tipurile de activități economice ale întreprinderilor sunt legate de necesitatea de a investi în activele reale. La majoritatea întreprinderilor, această investiție este, în condițiile moderne, singura direcție a activității de investiții. Aceasta determină rolul important al gestionării investițiilor reale și al surselor de finanțare a acestora în sistemul de activități de investiții al întreprinderii.
În ce măsură conducerea companiei poate determina în mod corect și precis sursele activității lor de investiții, depinde eficiența întreprinderii în ansamblu. La urma urmei, nu este vorba doar de a hotărî "unde să găsești bani", ci și de a structura sursele de investiții. Formele de surse afectează în mod inevitabil natura managementului întreprinderii asociată cu lichiditatea și rentabilitatea întreprinderii. Iar raportul dintre sursele proprii și cele împrumutate determină în multe privințe relațiile cu subiecții relațiilor economice, în care întreprinderea intră pe parcursul activității sale.
În această lucrare o încercare de a analiza principalele surse de finanțare a activității de investiții într-un singur construct: compus dintr-un lanț de fundamentele teoretice ale investițiilor, activități de investiții la valoarea practică a surselor de investiții în întreprindere în toate etapele ciclului său de viață.
Pentru a atinge acest obiectiv, următoarele sarcini sunt stabilite în lucrare:
- determinarea esenței finanțării activităților de investiții;
- analiza tipurilor de surse de finanțare a activităților de investiții;
- să ia în considerare specificul utilizării surselor de finanțare a activităților de investiții.
Baza lucrării este lucrările unor experți naționali și străini pe această temă, precum și materiale din periodice tipărite.
1 Esența finanțării activităților de investiții
2 Tipuri de surse de finanțare a activităților de investiții
Toate direcțiile și formele de activitate investițională ale întreprinderii se desfășoară în detrimentul resurselor de investiții create de aceasta. Din natura formării acestor resurse, nivelul de eficiență nu numai al investiției, ci și al întregii activități economice a întreprinderii depinde în mare măsură.
Resursele de investiții ale întreprinderii sunt toate formele de capital atrase de acestea pentru a investi în obiecte de investiții financiare și reale.
Pentru comparație, să luăm în considerare practica dezvoltată în unele țări industrializate de formare a principalelor surse de finanțare.
Economiile de piață dezvoltate sunt fondurile proprii ale societăților sub forma rezultatului reportat și amortizare Principalele surse de finanțare a investițiilor în lumea industrializată. Acestea sunt completate de o anumită cantitate de venituri din vânzarea de valori mobiliare (acțiuni și obligațiuni) și creditele primite de pe piața de capital.
Eficiența autofinanțării și nivelul acesteia depind de proporția surselor proprii în volumul total al resurselor financiare ale corporațiilor. În practica țărilor industrializate (SUA, Canada, CEE, Japonia) se consideră ridicat dacă ponderea fondurilor proprii depășește 60% din valoarea totală a finanțării (internă și externă) [11, p. 162].
În corporațiile americane din anii 90. Următoarele tendințe în finanțarea pe termen lung a companiilor au fost observate în ultimul secol:
- fondurile proprii au dominat ca sursă de finanțare. Acestea au reprezentat 70-90% din totalul fondurilor strânse;
- veniturile au fost direcționate în principal către investiții de capital. Acestea au reprezentat 70-80% din totalul investițiilor. Astfel, investițiile de capital și fluxurile de capital sunt aproximativ egale în volum;
- în câțiva ani a existat un deficit financiar datorită divergenței valorilor volumelor de investiții necesare și a valorii fondurilor proprii. Acest deficit a fost acoperit de emiterea valorilor mobiliare (acțiuni și obligațiuni).
În perioadele de depresie, ponderea investiției de capital în PNB SUA scade, în perioada de creștere economică este în creștere. Relația dintre investițiile productive și profiturile corporațiilor este de asemenea ciclică. Ponderea profitului investit crește pe parcursul perioadelor de scădere a activității economice și este redusă în perioade de creștere și prosperitate datorită creșterii puternice a ponderii plăților de dividende către acționari. Trebuie avut în vedere faptul că investițiile în sectorul real al economiei au un impact asupra valorii viitoare a PNB. Cu alte cuvinte, creșterea investițiilor reale de capital conduce la o creștere a productivității muncii și o utilizare mai completă a capacităților de producție, contribuie la creșterea progresului științific și tehnologic în activitatea de producție a întreprinderilor. În mod similar, o reducere a investițiilor reale (decizia de a nu investi în economie) are consecințe importante. Astfel, disponibilitatea unor resurse suficiente de investiții și utilizarea rațională a acestora este un factor pe termen lung de dezvoltare economică națională [11, p.163].
Deci, următoarele surse de finanțare sunt utilizate pentru susținerea financiară internațională a proiectelor promițătoare:
- fonduri ale companiilor private (corporații) și ale investitorilor individuali;
- posibilitățile pieței bursiere mondiale;
- credite acordate de organizațiile financiare și de credit internaționale (FMI, Banca Mondială, BERD etc.);
- împrumuturi de la agenții internaționale de export;
- împrumuturi acordate de băncile comerciale naționale etc.
Desigur, niciuna dintre sursele de mai sus nu este singura posibilă și garantată pentru investițiile mari și mijlocii în economia Rusiei. Pentru multe proiecte mari, este recomandabil să atrageți surse de finanțare combinate (mixte). Acest lucru se datorează faptului că Federația Rusă nu a format încă o piață de valori mobiliare cu drepturi depline. Procesul de investiție este limitat la ochi prin reproducerea simplă a capitalului fix. Aceasta presupune deturnarea unei mari părți din produsul intern brut (PIB) de la consumul curent la acumulare. Resursele de investiții sunt excluse din reproducerea extinsă pentru întreaga perioadă până la punerea în funcțiune a capacităților și a instalațiilor de producție. În viitor, fondurile investite sunt returnate investitorului în procesul de operare a obiectivelor proiectului de investiții implementat. Durata lungă a ciclului de investiții și costul ridicat al obiectelor (rezultatelor) create ale proiectului de investiții necesită alocarea de resurse speciale (materiale, echipamente etc.) a căror cifră de afaceri economică mediază banii [3, p.77].
Printre sursele de finanțare a activităților de investiții în Federația Rusă se numără de obicei:
- resursele financiare proprii și rezervele investitorilor în exploatații agricole (profitul net, deprecierea, fondurile plătite de organismele de asigurări sub forma compensării pierderilor cauzate de dezastrele naturale);
- fonduri împrumutate (împrumuturi bancare, împrumuturi împrumutate etc.);
- fonduri atrase (fonduri primite din emisiunea de acțiuni, acțiuni și alte contribuții ale persoanelor juridice și ale persoanelor fizice în capitalul de partajare);
- numerar, uniuni centralizate voluntare (asociații) ale întreprinderilor și grupurilor financiar-industriale, precum și constructori mobilizați (contractanți) în vederea participării la cota de construcție (de proiectare și de muncă sondaj);
- fonduri bugetare federale acordate pe bază gratuită și rambursabilă, precum și fonduri bugetare ale entităților constituente ale Federației Ruse;
- fondurile furnizate de investitorii străini sub formă de împrumuturi de împrumut, contribuții la capitalul social al întreprinderilor ruse.
Acum, analizați în detaliu fiecare tip de sursă de finanțare a activităților de investiții.
resurse financiare proprii și în exploatațiile agricole rezerve investitorilor (autofinanțare) ca metoda fondului de investiții este utilizat, de regulă, punerea în aplicare a proiectelor de investiții la scară mică. Această metodă se bazează exclusiv pe finanțarea din surse interne (profitul net, taxele de amortizare, rezervele din exploatație). Figura 1 prezintă structura surselor proprii de finanțare.
Fig. 1 Surse proprii de finanțare [7, p.142]
Trebuie remarcat faptul că taxele de amortizare au un impact semnificativ asupra capacității de autofinanțare. Valoarea acestora la întreprindere depinde de următorii factori:
- costul inițial sau de înlocuire al activelor de producție fixe;
- Structura speciilor de active productive fixe (OPF). Cu cât cota activă a OPF este mai mare, cu atât este mai mare valoarea deprecierii;
- structura de vârstă a OPF. Cu cât este mai mică structura, cu atât este mai mare valoarea deprecierii;
- politica de amortizare a întreprinderii etc.
Esența politicii de amortizare a societății este determinată în primul rând de ceea ce obiectivele companiei utilizează amortizarea acestora, care utilizează metode de amortizare, dacă utilizarea stimulentelor în domeniul amortizării mijloacelor fixe (amortizare accelerată).
Trebuie menționat că din toate sursele de finanțare, sursele proprii sunt cele mai fiabile. Dezavantajul lor constă în faptul că acestea pot fi utilizate numai pentru implementarea unor proiecte de investiții mici, adică resursele de investiții ale surselor proprii sunt limitate. Prin urmare, mari proiecte de investiții, de regulă, sunt finanțate nu numai din surse proprii, ci și din cele împrumutate.
Următoarele surse de finanțare pentru activitatea de investiții sunt fondurile împrumutate (finanțarea creditelor)
Sursele de finanțare a creditelor pot fi:
- credit;
- împrumuturi împrumutate;
- atragerea fondurilor împrumutate ale populației (pentru organizațiile de cooperare cu consumatorii).
Un împrumut este un împrumut în formă monetară sau marfă în termeni de rambursare și de obicei cu dobândă plătită. Împrumuturile utilizate pentru finanțarea investițiilor sunt grupate în funcție de diferite caracteristici, clasificarea cărora este prezentată în tabelul 1.
Creditarea bancară a investițiilor reale se realizează sub diferite forme, printre care:
- un împrumut pe termen, care prevede acordarea unui împrumut pe o perioadă și rambursarea ulterioară a acestuia;
- creditul de gardă este similar cu un împrumut pe bază de contract, dar este emis pe baza garanției de inventar sau a valorilor mobiliare;
- creditul contabil este furnizat de bancă prin achiziționarea (contabilizarea) facturii unei întreprinderi până la data scadenței;
- Creditul de acceptare se utilizează, de regulă, în comerțul exterior și se acordă prin acceptarea de către bancă a cheltuielilor cheltuite pe acesta prin export.
Tabelul 1
Clasificarea împrumuturilor
Clasificarea caracteristicilor Principalele tipuri de împrumuturi
După tipul creditorului
× Credite externe
× împrumut de stat
× împrumut bancar
Prin forma de acordare
× Credit comercial (furnizat de vânzător sub formă de mărfuri)
× Împrumut de mãrfuri
În scopul furnizării
× Credit financiar
× Credit pentru investiții
× Credit ipotecar (garantat cu bunuri imobiliare)
× Credit fiscal (plăți amânate, taxe)
După maturitate
× Credit pe termen lung (peste 3 ani)
× Împrumut pe termen scurt (de obicei până la 12 luni)
3 Caracteristicile utilizării surselor de finanțare a activităților de investiții
Mai multe activități în domeniul bancar
Trimiteți-le prietenilor: