- Nu există nici un rău în asta, spuse sultanul, pisica mea și copilul meu.
A doua zi, pisica a luat vițelul departe.
- Nu există nici o pierdere, pisica mea și vițelul meu.
Apoi pisica a scos vaca, măgarul, calul, cămilă și, în cele din urmă, a apucat un cioban.
"Pisica mea și păstorul sunt și ale mele", a spus sultanul.
Am intrat în porțile orașului și m-am așezat în mijlocul drumului. Dimineața ia apucat pe cei care umblau în sandale și în seara celui care se plimba desculț.
"Pisica mea și orașul sunt și ale mele!"
Audind acest lucru, oamenii și-au părăsit casele și au fugit la savană.
De asemenea, pisica nu a vrut să rămână în oraș. Se așeză în pădure.
Într-o zi, sultanul ia spus celor șase fii mai mari:
Au urmat unul după altul printr-o groapă: sultanul din față, urmat de doi tineri, doi adolescenți, doi copii, toți cei șase.
Brusc, o pisică a sărit din tufișuri, a luat toate cele șase și a târât-o spre el.
- Oh, sultanul gemu, ridicându-și mâinile, "oh, vai!" Această pisică nu face o alegere. Nu-și spune: "Aceștia sunt copiii sultanului și nu îi voi atinge". Se apucă de toate fără deosebire.
Sultanul Majinun sa întors în colibă și a strigat:
"Cine va ucide monstrul care mi-a furat copiii?"
Și apoi fiul cel tânăr, copilul, al cărui mama îl purta în spatele ei, înfășurat într-o bucată de pânză roșie, răspunse brusc:
Mama era înspăimântată, foarte înspăimântată:
"Fiul meu, nu mergeți la război cu monstrul". Ești încă mic, nu l-ai văzut niciodată.
- Nu, mă duc.
După jumătate, a cântat:
- Mamă, am învins monstrul, răpitorul.
"Nu, fiule, nu, nu-i așa. Gâtul scurt nu are coarne pe frunte.
Fiul a părăsit girafa, sa întors și a plecat. A mers și a văzut o bestie mare cu un munte. Cu urechile, ca un ventilator, fiara a îndepărtat muștele, cu un trunchi a tras nisip de pe fundul râului și și-a curățat spatele cu nisip.
"Are un gât scurt și nu are coarne pe frunte". Am crezut fiul sultanului. A urcat la elefant, a legat-o și la târât acasă.
Dar mama a spus:
- Monstrul, răpitorul, nu are trunchi, are picioare scurte și urechi mici.
Fiul a părăsit elefantul, sa întors și a plecat. Ea a mers, și spre el o fiară cu un corn pe nas.
"Nu are un trunchi", se bucura fiul sultanului, "are un gât scurt, picioare scurte, urechi mici și coarne pe frunte".
A legat un rinocer și la târât acasă.
După jumătate, a cântat:
"Aici este, aici este, un monstru, un răpitor!"
"Fiul meu, monstrul nu are cornul pe nas. Are un nas mic, un cap rotund și o coadă pufoasă.
Și mama a spus:
"Copil, fata ta a devenit gri, corpul sa uscat la oase. Ai prins girafa, ai învins pe elefant, ai biruit rinocerii. Nu te-ai liniștit?
- Nu! Sunt supărată.
"Trebuie să gătiți terci pentru a putea mânca." Veți fi mulțumiți și furia voastră se va răci.
- Nu, mă duc. Asta mi-a spus inima mea.
El a mers, a mers și a venit la un copac cu frunze rotunde. Ea doarme pe un animal de ramură, ceea ce nu a mai văzut: picioare scurte, un gât scurt, urechi mici, nas mic, cu cap rotund și o coadă stufoasă.
"Hei, pisică!" - a strigat fiul sultanului, - Trezește-te! Vreau să mă lupt cu tine.
Pisica sa trezit, sa întins, a sărit și a început o mare bătălie. S-au luptat în pădure și în savană, au luptat o zi strălucitoare și o noapte neagră, s-au luptat în soare și în ploaie.
Fiul sultanului a câștigat. El a râs cu voce tare din bucurie, și-a scos centura elegantă de la pisică și a spus:
"Oameni, întoarce-te la casele tale!"
Și au mers: în fața fiului mai mic al sultanului, pentru păstorul ei, și apoi doi băieți, doi băieți, doi dintre băiat, și apoi a mers un om cu o suliță în mâinile sale și femeie cu bagajele pe cap și copiii lor au fugit.
Ei au mers și au cântat:
- pentru a proteja copilul sultan nu ar fi atins vițel pisica nu s-ar fi apucat de pastushonka, n-ar deveni un monstru, un răpitor. Și nu am pleca din orașul Mnazimodia.
Și pisica a mers în spatele tuturor și a strigat:
- Oameni, dă-mi centura mea.
A auzit acest sultan Majinun. El a spus:
"Pisica mea și centura mea sunt ale mele."
De atunci, pisicile nu poartă centuri, oameni, vaci, cămile și cai nu se apucă. Acum protejați pisicile de soarecii noștri.
Asta e tot. A fost un basm și nu ea. Ei bine, eu sunt bun la minciună. Această minciună este pentru fericirea atât a celui care a ascultat, cât și a celui care a vorbit. Și pentru asta, mâine, când mă trezesc, voi vedea o grămadă de argint lângă patul meu sau cel puțin o tărtăcuță amară.
Anna Garf a povestit.
Desenele N. Muratov.
Trimiteți-le prietenilor: