Prima poezie se numește:
Și toasturile georgiene nu sunt instruite,
Vorbiți-vă pentru vodcă și pescăruș
Echipat cu marele și puternicul
Limba obscene rusească.
În întunericul unui coșmar lurzit
El a murmurat, mai sumbru decât Satana,
Noaptea - care fute femei,
În dimineți - ce falii suntem.
Și când am sforăit, teribil de tare,
M-am gândit încet la mine:
Pentru el, probabil, piticul secret
Scrie, ușor scârțâie peryshkom.
Dar într-o noapte întuneric întuneric
Cu lătrat și ploaie
(Nu o voi spune cu mare bucurie)
Pe spate am ieșit din nevoie.
Realizând această ceremonie legală,
Prietenul meu, ascuns în umbre,
Brusc mi-a spus cu un străin tremurător:
"Uite cum strălucesc!"
Bateți direct în nas de gunoi de grajd și siloz.
Era groaznic, umed și întunecat.
Nimic nu părea să strălucească
Și nu era nevoie să strălucească.
Dar dintr-o dată am văzut, ca și cum ar fi fost
Cu un minut mai devreme am fost orb,
Ca busteni proaspat recoltati
Ei au emis o lumină uniformă.
Și era un nebun în ele,
Mirosul pădurii de nord
Și ceva special,
Deasupra noastră și deasupra lor.
Un partener liniștit și fericit
Expirat din întuneric: "Grație ..."
Ei strălucesc, strălucesc, Zhenya! "-
Și a adăugat din păcate: "Deci, mama lor. "
Eroul poeziei de către Evgheni Yevtushenko. care într-un fel sa îndrăgostit imediat de cel mai larg cerc al iubitorilor de poezie și a fost imediat dezasamblat în citate - un remarcabil scriitor sovietic rus - Yuri Pavlovich Kazakov (1927-1982).
Prima poezie se numește:
Și toasturile georgiene nu sunt instruite,
Vorbiți-vă pentru vodcă și pescăruș
Echipat cu marele și puternicul
Limba obscene rusească.
În întunericul unui coșmar lurzit
El a murmurat, mai sumbru decât Satana,
Noaptea - care fute femei,
În dimineți - ce falii suntem.
Și când am sforăit, teribil de tare,
M-am gândit încet la mine:
Pentru el, probabil, piticul secret
Scrie, ușor scârțâie peryshkom.
Dar într-o noapte întuneric întuneric
Cu lătrat și ploaie
(Nu o voi spune cu mare bucurie)
Pe spate am ieșit din nevoie.
Realizând această ceremonie legală,
Prietenul meu, ascuns în umbre,
Brusc mi-a spus cu un străin tremurător:
"Uite cum strălucesc!"
Bateți direct în nas de gunoi de grajd și siloz.
Era groaznic, umed și întunecat.
Nimic nu părea să strălucească
Și nu era nevoie să strălucească.
Dar dintr-o dată am văzut, ca și cum ar fi fost
Cu un minut mai devreme am fost orb,
Ca busteni proaspat recoltati
Ei au emis o lumină uniformă.
Și era un nebun în ele,
Mirosul pădurii de nord
Și ceva special,
Deasupra noastră și deasupra lor.
Un partener liniștit și fericit
Expirat din întuneric: "Grație ..."
Ei strălucesc, strălucesc, Zhenya! "-
Și a adăugat din păcate: "Deci, mama lor. "
Eroul poeziei de către Evgheni Yevtushenko. care într-un fel sa îndrăgostit imediat de cel mai larg cerc al iubitorilor de poezie și a fost imediat dezasamblat în citate - un remarcabil scriitor sovietic rus - Yuri Pavlovich Kazakov (1927-1982).
În 1958, mentorul său la Institutul literar, Konstantin Georgievich Paustovsky scria:
34 de ani din 55 de ani, acordat lui prin soartă, Kazakov a locuit la Moscova, pe Arbat, în casa nr. 30. În ultimul secol a apărut ideea de a înființa o placă memorială pe această casă. Dar ea a venit - nu până la timp. În "anii 90" a apărut un "tabu" ciudat în legătură cu acest tip de acțiune, bazat pe opinia unor indivizi de rang înalt, că "nu există nimic care să transforme Moscova într-un columbarium. Oriunde te uiți, toate fațadele sunt acoperite cu plăci! "
La ceremonia de deschidere, Evgheni Yevtushenko a menționat că Kazakov a jucat un rol imens în viața și munca sa. Își aduce aminte de povestea că Yuri Pavlovici la luat de la Moscova în timpul persecuției scriitorilor și artiștilor: "Yura a venit la mine dimineața și a spus:" Am două bilete la Vologda. Mâine plecăm cu tine toată vara. După Vologda vom merge la Arhangelsk. Vei aduce o mulțime de poezii bune.
Evgheni Yevtushenko a citit poezia sa "Vologda Bells". - A fost foarte asemanator cu Jura, spuse poetul. "Și îl dedică tuturor scriitorilor care, în ciuda legăturii limbilor în formă de clopot în literatura noastră, au învățat mereu libertatea, conștiința, dragostea pentru patria lor și credința în viitorul Rusiei".
Clopotele Vologda
Yu Kazakov
În Vologda de mesteacan
odihnindu-se de la munca usoara,
am rătăcit cu un tovarăș liber, -
ca două mâini cu adevărat libere.
După o întâlnire memorabilă cu guvernul
în șaizeci, ca al treilea an
Ne-am întrebat despre viața din provincie,
cum ar fi mersul pe jos.
Și am intrat în muzeul de istorie locală
sub tremurul ușilor de primăvară,
unde era pacea totală a omului
din cauza multor animale atât de multe.
Ne-am uitat la minunatele animale umplute,
pe colecția de monede antice,
și tot ce în capitala am fost chinuit,
treptat a ajuns la zero.
M-am gândit: poate înota
vulcanii temele vulcanice,
că mineralele
sunt colectate de cineva atunci.
Poate că nu era foarte politicos,
doar noi în ultimul pas
a atras un cuier singuratic
într-un dulap gol de sticlă.
Și bătrâna, care stătea tricotată,
a explicat imediat ce putea:
"Aici scriitorul nostru este Yashin
prima linie a fost.
Au fost eliminate astăzi. Voia Domnului,
și trei gloanțe ale unui strat de palton - prin și peste.
El a descris nunta Vologda,
da, autoritățile nu vedeți.
Și ca și cum în mlaștină am înotat,
nu ne-am uitat în jur,
și minerale
a devenit brusc dezgustător pentru noi.
În Vologda de mesteacan,
în cazul în care poșta rust râul,
umblând cu priviri în pământ,
doi shooter înșelător de freestyle.
Ne-am urcat pe clopotnița descendentă
și sa uitat, fumător,
pentru confortul liberilor -
praguri clopote.
Erau încă periculoși.
Am fost tăcuți, întunecați și grei,
și împins cu degete ciudate
limba lor legată.
Trimiteți-le prietenilor: