Note despre viață
și munca lui Dovid Knuth
„Înmormântare Chișinău“ Knuth (adesea menționată ca prima linie de „Îmi amintesc Chișinău seara plictisitoare.“), Din punctul de vedere al unui critic literar remarcabil (și poet), George Adamovich - cel mai bun poem din literatura rusă-evreiască din secolul XX. Fără multă întindere, poate fi chiar numit un mic poem. Scris în 1929 la Paris poemul a câștigat faima mondială: el a fost transferat mai întâi în franceză, și mai târziu în alte limbi europene, a fost inclus în toate antologii de poezie ruse în străinătate.
Îmi amintesc de dimineață
ne-am descurcat pe Dealul Inside,
unde a trăit o dată Pușkin.
unde a trăit scurtă
celebra lauda si rake -
cu ochi arabi calzi
pe o față urâtă și plină de viață.
Cineva ar putea întreba ce la începutul poemului pe o temă strict evreiesc este vorba despre Pușkin, despre Inzovskoy Hill, numit astfel în onoarea lui Ivan Inzov, un prieten și patron al Pușkin, guvernatorul Basarabiei. Nimic nu este surprinzător, însă, nu este aici: Pușkin a fost cel mai preferat poet al lui Dovid Knuth. Și destul de bine un alt fratele său în exil Yuri Ivask: „Cel mai bun poem el (Knut) dedicat Chișinău, Evreiesc, ci și rusă, cu amintirile tinerilor exilați - Pușkin, care-l, au conceput“ Evgheni Oneghin“. Mulți amintesc de cele două linii ale acestor versete albe foarte de succes: "Aerul special, evreu-rus. / Binecuvântat este cel care le-a suflat vreodată. "
Tema lui Puskin a primit o extensie curioasă în eseul lui Dovid Knuth "Ivan Bunin în viața de zi cu zi".
Voi spune pentru un exemplu despre cazul care a avut loc în 1937. În legătură cu centenarul morții lui Pușkin, Serghei Lifar a organizat la Paris o expoziție remarcabilă dedicată geniului poetic al Rusiei. La deschiderea sa, Lifar a invitat mai mulți poeți ruși să citească poeme dedicate lui Pușkin. Am citit poezia despre înmormântarea evreilor din Chișinău, folosind pretextul că în această lucrare există mai multe linii despre Pușkin. Când am terminat de citit, tăcerea domnea în hol, a cărui semnificație mi-a fost clar în avans. Asta, spun ei, o seară dedicată poetului național rus, și dintr-o dată a fost unul dintre evrei, „evreii care a ruinat Rusia“ se bucură de un caz convenabil și poartă niște ochi ale evreilor. Nu știu cât va dura tăcerea în hol, dar Ivan Bunin sa sculat pe scenă, mi-a îmbrățișat și ma sărutat. Și în aceeași clipă au auzit aplauze.
Ecoul "Legendelor" este palpabil în "înmormântarea de la Chișinău", dedicată, de fapt, aceluiași eveniment. Cu toate acestea, în poemul lui Knut, influența povestirii lui Vladimir Korolenko "Casa nr. 13 (un episod din pogromul chișinăului)" este, de asemenea, prinsă. Aici, în special, Korolenko a scris: "Totul se poate întâmpla la Chișinău, unde aerul însuși este încă plin de vrăjmășie și ură". Apelul rostit de Knut, Bialik și Korolenko, desigur, nu este accidental.
Oare memoria lui Dovid despre înmormântarea de la Chișinău poate supraviețui pogromului? Cred că da. Ei s-au prăbușit pentru totdeauna în memoria copiilor și au înghețat în ea. Impresii din primii ani de viață - în general, de la cei mai mulți
În spatele unui prăfuit, sumbru, mort
Pe pereții rigizi ai spitalului de maternitate
Au purtat un iudeu mort pe bastoane.
Sub acoperirea veșnică de înmormântare
Bony a văzut contururile
Oblagannannogo viața omului,
Obligat, aparent, atât de mult,
Că după ce nu a profitat nimic
Viermi subțiri ai cimitirului evreiesc.
Pentru bătrânii care purtau targă,
Era o mână de evrei Mane-Katsov,
Verde-galben și globos.
Desigur, evreii "Mane-Katz" sunt aceiași oameni care au fost pictați pe pânzele lor de către artistul Mane-Katz, prietenul parizian al lui Dovid Knuth. Apoi poetul povestește despre o femeie evreiască la o înmormântare evreiască. Despre o femeie evreiască într-un albastru (exil).
Înainte de ei - pentru negru trist
O femeie se plimba și în amurgul prăfuit
Nu am putut să-i vedem fața.
Dar cât de frumos a fost vocea înaltă!
Poetul, care a crescut într-o familie evreiască patriarhală, și-a purtat toată viața nu numai memoria copilăriei, ci și spiritul Sfintei Scripturi.
Evreul a mers, aproape fără să se împiedice,
Și de fiecare dată o crudă
Aruncând un cadavru pe bastoane, ea
Se aruncă cu un strigăt la el - și o voce
Dintr-o dată sa răspândit, a devenit mai puternică, a sunat
Respirația triumfător amenință Gd
Și amuzat de blestemurile furioase.
Și femeia a amenințat cu pumnii
Celui care a înotat în cerul verzui
Deasupra copacilor cu praf, deasupra cadavrului,
Deasupra pământului dur și stângace.
Puterea artistică a imaginii, puterea dolului și impulsul theomachist sunt cu adevărat uimitoare. Este greu să nu reamintim aici cartea lui Judith: "Cine îndrăznește să neglijeze poporul care are astfel de neveste!"
Dar - femeia sa temut singură
Și sa bătut în piept și a înghețat,
Și sa pocăit cu înverșunare și încet,
A supărat complice voința lui Gd,
Screamed frenetic despre iertare,
Pe credință, pe umilință, pe credință.
Aici puteți auzi deja profetul biblic Iov, care a respins dreptul muritorilor de a plasa răspunderea G-d pentru nenorocirile pământești.
Ce sa întâmplat? Seara, liniștită, gard, stea,
O simplă ceremonie de înmormântare evreiască
Și o femeie din Cartea Genezei.
Dovid Knut (Duvid Myronovych Fixman) sa născut în 1900 în orașul Orhei, în Basarabia, provincia sudică a fostului Imperiu Rus. Orhei înainte de nașterea lui Knut a fost cunoscut doar de faptul că numai în spital Moldova pentru bolnavi mintal. Copilăria, adolescența și tineretul scriitorului au avut loc la Chișinău. În „povești de la Chișinău“ lui (“The Boy la răscruce«»Mony - theomachist«»înțelepți«»Glory„), el este spus nu numai despre copilăria lui, dar, de asemenea, despre Chișinău la începutul secolului XX, a vorbit despre ele cu entuziasm autentic, nu regretând culorile.
"Dimineața sufocantă basarabeană. Peste Chișinăul este un nor de vară beat de salcam și praf, lichefiat de căldura pe care oamenii o fac pe jumătate de somn. Seara, toate străzile intră în grădina orașului. Prin fluxurile lor, fluxuri de oameni curge neîncetat la locul în care muzica, răceala mirositoare și poezia contagioasă a aventurilor de dragoste.
Flăcările albe și albe s-au stânjenit pe fundalul cerului și al verii, stelele mari, apropiate, seamănă cu principalele, cele veșnice, copacii importanți suflați noaptea, parfum și praf. "
Din amintirile lui Knuth despre copilăria școlară: "În băieții de stat evrei, școala a fost intensificată. Personalul didactic a constat în studenți de la Institutul Profesoral din Vilna, special instruiți pentru cauza rușinii populației evreiești.
Cu o săptămână înainte de sosirea familiei regale la Chișinău cu ocazia aderării secolului Basarabiei la Rusia Stepan Petrovich Rabinovich, șeful școlii, a chemat pe toți elevii și le-a explicat marele eveniment. "
În povestea umbrelor de la Chișinău, D. Knuth povestește în detaliu despre acest eveniment. Dar memoriile se încheie cu un pic neașteptat: „Deci, rusificare a fost bun, dar în spatele zidurilor unei școli evreiești a început din stradă. Și pe stradă a început deruzificarea. Surprins băieți trezit dintr-un vis, de ecusoanele hipnotice pe drumul lor de la Vilnius Institutului, și o curiozitate nedumerit pentru a descoperi că ei nu sunt ruși, și nu evreii, și nu poporul și - evreii.
În spatele zidurilor școlii din jurul lor, au început de multe ori zgomote: evrei - evrei - evrei - evrei - despre evrei. "
Prima colecție de poezie a tânărului poet "Mileniile mele" (Paris, 1925) a fost deschisă cu stânze solemne:
Dovid-Ari ben Meir,
Cine a cântat la Saul furios,
Israel pentru fiii rebeli
Nisipurile și datele palestinei fierbinți,
Suspiciunea guturală a caravanelor arabe,
Cedrul libanez și plictiseala zidurilor vechi
Toată viața mea, probabil din copilărie, în sufletul Dovid Knut a trăit unele inexplicabile, cel mai probabil genetice, dragostea pentru pământul strămoșilor lor, Eretz Yisroel. O vizită în mijlocul anilor '30 în Palestina, apoi un mandat britanic, el a dat seama că această țară - nu casa lui ancestrală, o adevarata patrie.
Dovid-Ari ben Meir,
Millennium vin rătăcitor,
Sa oprit pe nisipurile de nisip,
Să-ți spun, fraților, cuvântul
Despre o încărcătură mare de dragoste și dorință -
Fericită încărcare a mileniilor mele.
Tragedia evreilor din secolul al XX-lea, precum și o mare piatră de hotar în viața poporului, crearea statului Israel, a găsit o reflecție cu adevărat artistică în opera lui Dodid Knuth.
Familiarizarea cu Skryabina Ariadne, fiica marelui compozitor rus Alexander Scriabin, căsătoria ei - una dintre cele mai importante evenimente din viața lui Knut. Andrey Sedykh amintește povestea vieții lor comune în cartea „aproape și departe“: „Ultima dragoste a lui a fost Ariadna Scriabin - o tânără, femeie fragilă, exaltat, memoria pe care doriți să prețuim:-a dat viața pentru prietenii săi. Ariadne nu știa pe jumătate, nu știa cum să se oprească la jumătate. Ea sa îndrăgostit de Dovid Knuth, sa îndrăgostit de evrei și ea însăși a devenit evreiască. La fel ca toți prozeliții, în noua ei credință era extraordinar de pasională, uneori chiar intolerantă. Odată ce Knut a venit cu ea la redacția "Ultimele știri". iar cineva a povestit un anecdot evreiesc ca o glumă. Cât de îngrijorată era Ariadne! Am Dovid mult timp încercat să o calmeze, dar nu ne-a putut ierta anecdotă evreu.
Câțiva ani mai târziu, în timpul ocupației germane, ea a mers cu soțul ei la Rezistență (Resistance.-MG), unde a fost instruită să transfere grupuri de evrei în Elveția. Dovid Knuth și-a transferat în siguranță grupul, Ariadna a fost prins în ambuscadă, a fost capturată de polițiști și împușcată la fața locului.
„Pierderea Ariadna (ea a fost ucisă de germani din Toulouse în 1944, înainte de a merge la evrei, iar în Toulouse, este un monument), - spune Nina Berberova în memoriile sale (“ Sublinierea mea „este foarte bine cunoscut cititorului rus), - el cu toată lumea - ea, propria lor și generalul - copiii au mers în Israel. Una dintre fiicele Ariadna a aparținut unei organizații teroriste Irgun Tsevan Leumi. În Tel Aviv, a creat Arca lui Noe, înconjurat de toți acești pui și noua lui soție, și aparent fericit, a murit în 1955, în vârstă de cincizeci și cinci de ani. "
Mi se pare că am ghicit corect: era Ariadne Scriabin, Dovid Knuth, care a dedicat liniile sincere:
Dar, de parcă mi-ar fi fost prezis
Ca și cum mi s-ar fi promis
Cineva (pe care - nu-mi amintesc),
uneori și uneori
În această seară, și o întâlnire, pete
Noapte nelimitată pe cer.
Ca și cum i sa promis odată:
Mâinile tale sunt însetate,
Vântul, mirosul părului, mirosul târziu
Vulturul grozav, cu durerea iubirii
Aerul întunecat al ultimei iubiri.
El descrie viața în Paris, în 1934: „Timp de 13 de ani, a schimbat o mulțime de profesii (era un muncitor, un om într-o bucătărie restaurant, însemnări sorter, inginer chimist [la Paris, Knut a absolvit un colegiu tehnic - MG.], A fost director al întreprinderii privind colorarea chimică a pielii etc.)
În prezent servesc ca ciclist în firma automată.
El a iubit viața în toate formele sale, dar mai ales a iubit poezia - cu o scrisoare de capital. În versetele Dovid Knut împletește ciudat cele două lumi: lumea a lumii ruse și evreiești, și întotdeauna, în mod constant, în sufletul poetului auzit aceste două teme principale - umanitatea universală din Rusia și vocile profeților evrei, și ambele aceste subiecte au fuzionat imperceptibil ".
"Sunt destul de mulți tineri și nu foarte tineri poeți aici, dar nu văd talente semnificative. Mai bun decât alții este David Knut, care scrie versuri destul de curioase într-un spirit foarte evreiesc ".
Voi cita un extras din "Kursiv. "Nina Berberova.
“. Knut, Ladin, Smolensk au fost dat afară din Războiul civil rus și în istoria Rusiei au fost o generație unică sărac, rupt, redus la tăcere, toate lipsit, fără adăpost săraci, celor lipsiți de putere și pentru că - poeți educați jumătate, apuca cineva care ar putea include război civil, foame, represiune în primul rând, de zbor, generație de oameni talentați, care nu au reușit să citească cărțile potrivite, se consideră a se organiza, oamenii ieșit din dezastru goale, pentru a face cât au putut de tot ce au pierdut, dar nu prinde până la ani pierduți.
Knut avea surori și frați mai mici decât el, cărora trebuiau să-i îngrijească, soție și fiu.
Probabil nu chiar aici este N. Berberova. Cu toate acestea, este atât de important că Knut citea la acel moment? Este important ca el să scrie.
"Paris Paradise" a rămas în sufletul lui Dovid Knuth pentru totdeauna. Deja din Israel (1953) îi întreabă pe Bunin: "Ce trăiește Parisul rus?" Colecția "Paris Nights" - una dintre cele mai bune pagini ale poeziei lui Knut. Dar chiar și atunci, scriind poezii despre un oraș european incomparabil, sa gândit la pământul strămoșilor săi:
Tot ce a fost construit pe o zi de muncă grea,
Noaptea se prăbușește - în gunoi și bucăți.
El dispare, Erihonul care pierde ziua pierde
Din muzica spațială a nopții.
Cu o precizie remarcabilă, filozoful lui Knut, Georgy Fedotov, a definit particularitățile poeziei lumii poetice: "Dovid Knuth este unul dintre cei mai importanți poeți ai Parisului rus, dar probabil forma rusească a fost un accident pentru el. Inspirația sa, tema sa era atât de evreiască încât pare ciudat că nu a scris în ebraică. Aceasta este diferența față de mulți poeți evrei din literatura rusă, dintre care cel puțin un Osip Mandelstam are toate șansele de a deveni un clasic rusesc. Dar Knuth în literatura rusă nu poate conține. Se aude vocea mileniilor, vocea Israelului biblic și lipsa de iubire, pasiunea și dorința lui ".
Și sper că vocea clară sunet mai tare și mai încrezător, linii complete de Vladislav Hodasevici, scrise înapoi în 1932: „Knut a luat poziția de bine-cunoscut în poezia noastră tânără. Capacitatea specifică de a vedea și experimenta lumea darurile spirituale, pe care o persoană nu este dat deloc, iar celălalt dat de Gd stie ce, de ce și cum - Dovid Knut departe nu lipsit. În cazul în care dezvoltarea planificată a poeziei lui Knuth va continua (și se pare că avem toate motivele să cred), care au speranța că nimeni nu îi sunt atribuite mine nu este dezvoltat, nu fațete, dar talentul evident. "
Paris. Palestina. Israel.
Stelele strălucesc din albastrul nimicnicie
case, o sinagogă și un pătrat.
Vântul revine la normal
și rustles în pădure de eucalipt.
Vântul revine la normal,
ridică o frunză de eucalipt.
Aici, pe aceste margini inconfundabile,
au mers, au plâns, sclavi din Egipt.
Vântul revine la o sută de mii
ia pantele canaanite.
Ca martori ai adevărului, O, Eclesiastul,
stânci adânci de Hermon.
Viața se întoarce: aici este Rebeca
pe umăr. A fost și va fi.
Moartea revine. Dar sub asta
nu sclave mor, ci oameni.
Poetul care a creat astfel de poezii în limba rusă este demn de a deveni faimos în Rusia. Justiția - să sperăm - va prevala.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: