Două pui de urs au ieșit din pădure, pagina 46

Căruța sa apropiat. figura ei a câștigat o claritate și numele Waggoner a fost fratele mai mare lui Dov, copacul a fost tânăr dud din curtea părinților săi, taurul a fost taur lor puternic, iar cifra din coș a fost Ruth Blum - fiica vecinilor în Moshav lor în Galileea, pe care îl știa de la Atâta timp cât era adolescentă, era o fată, și-a cerut părinții să-i spună ei și părinților ei.







Căruța sa apropiat. Fratele țipăt a oprit un taur puternic, Ruth a sărit de pe coș, a mers la Zeeva și a stat în fața lui:

- Îți amintești de mine, Zeev?

Așa că ea a întrebat direct: "Îmi mai amintești de mine, Zeev?" - care în limba acelor zile însemna: "Îmi amintesc de tine, Zeev. Nu m-am gândit la tine de când ai plecat.

- Da, Ruth, îmi amintesc de tine. Esti o fetita din familia Blum, care a insemnat: "Te iubesc".

"Dacă da, atunci sunt foarte fericit". - Pentru că astfel exprimat: "Și eu".

"Ați crescut", adică: "Înainte, ați umplut numai amintirile și visele mele și acum îmi umpleți ochii și inima".

- Ești bucuroasă că am crescut, Zeev? - Așa că ea a întrebat direct: "Ești bucuroasă că am crescut?" - ceea ce însemna: "Totul e al tău."

- Da, mă bucur foarte mult că ai crescut. - Și Ruth a auzit și a înțeles fiecare cuvânt: "Da, vreau tu, acea fată mare și frumoasă pe care ai devenit-o. Vreau să te ating, să te ating de tine și de tot ce a crescut și a înflorit în tine.

- Și ești bucuroasă că am fost de acord și am venit, Zeev?

Era puțin cam jenat, degetele se strângeau în jurul bățului, dar buzele lui ziceau:

- Da, mă bucur că ați fost de acord și ați venit.

Și Ruth și-a tradus: "Nu plecați, vă rog să rămâneți la mine".

Fratele său mai mare Dov, care în tot acest timp a fost de așteptare la o distanță de politețe și la început a pretins pentru a verifica axa roții și conectarea frâiele, și apoi a început să toarne apă într-o găleată - în special pentru taur, apoi vaca - acum îndreptată în sus, se uită la ei, am înțeles - prelate gât lor, de mișcările mâinilor lor și apoi corpurile lor - așa cum se spune, și în cele din urmă a strigat:

- Destul, Zeev, că ești atât de amabil cu ea. Uite, te-am scos din casă și chiar o vacă, și dud, și cel mai important ... - și a scos de sub ceva scaunului alungit, înfășurat într-o pătură colorată și legat la ambele capete - pistol, pe care le-au promis! Tot ce trebuie să înceapă un om!

El le-a abordat - o armă în mâinile sale - și a adăugat:

- Tata ai pus într-un coș și semințe, și ham, și un scaun să stea pe timp ce muls, și alege și sapă și o lopată, și un al doilea brăzdar la plug, și această pătură pentru un pistol trimis o mamă, și flori pe ea, ea brodate în sine. Le-am spus că vă dau prea mult, mai mult decât a rămas pentru mine și pentru Aryeh, dar tatăl meu a decis astfel. Du-te uite, toată lumea e în căruță.

Zeev a venit. Taurul i-a scos gâtul puternic și i-a blocat limba pentru a linge. Zeev-l mîngîie pe nas și frecat oase frunte cu degetele, apoi se uită în coș și a văzut instrumente și pungi de semințe, precum și piatră de bazalt negru, aproximativ patruzeci de centimetri lungime, din roci de bazalt din Galileea de Jos, cu pete aspre de licheni pe partea, cu fața la soare, cu miezuri de pământ și fire de păr de păianjen pe partea inferioară, partea netedă.







A luat-o, a ridicat-o și la apăsat în piept. Greutatea acestui bloc - și era greu - era plăcută mâinilor sale puternice. Și căldura ei - căldura acelei lave, pe care această piatră era la naștere, și căldura soarelui, pe care o absorbea în timpul vieții - îi încălzea pieptul și ochii.

"Tatăl a spus că ar trebui să faci această piatră în peretele casei pe care tu și Ruth o construiți aici", a spus Dov. "Așa că l-ai pus la o înălțime de aproximativ un metru și jumătate și nu l-ai acoperit cu tencuială". Cea din partea lui neagră era pe stradă, iar cealaltă parte neagră - în casă. Așa că vă veți aminti de cine sunteți și de unde, și vecinii voștri vor ști că există un om care a venit din Galileea, care nu ar trebui să înceapă.

El a dezlegat nodurile de pe pătură, florile brodate pe țesătură au fost agitate, iar sub ele sa găsit o armă.

- Dar asta e arma ta, Dove! Întrebă Zeev cu surprindere.

Știu că este arma mea. Dar tatăl meu a decis să vă dea asta.

Germanul Dowsus și-a luat mauserul german de la un soldat turc în timpul retragerii turcilor la sfârșitul primului război mondial. El era încă foarte tânăr și în acea zi tatăl său ia spus să ardă unul dintre parcele. Dov se trezise devreme dimineața, luă mâncare cu el, strângea cartul într-un cărucior, aruncă plugul în el și se duse la lucru. Apropiindu-se de locul specificat al tatălui, a văzut un bărbat așezat pe marginea câmpului, la umbra unui palmier mare. Se apropie cu precauție și își dădu seama că era un soldat turc care dormea ​​și că avea o armă în mâinile lui.

Pentru un moment era înspăimântat, dar nu surprins. La acea vreme, britanicii au avansat deja departe la nord, iar soldații turci au apărut în retragere aici și acolo, singuri sau în grupuri mici, foame înghițitură, sete, zdrențăros și speriat, uneori, răniți sau bolnavi.

Soldatul sa trezit și sa așezat. Dov văzu mâinile tremurânde, buzele crăpate, ochii obosiți, pledoari, dar ochii lui s-au săturat în arme și s-au săturat de frică și poftă. El a oprit catârul la o distanță sigură, a zâmbit la soldat, a făcut un gest liniștitor cu mâna, și apoi a scos un pătrat din pâine și a făcut-o cu mâna în fața turcului.

Tipul de pâine a produs un efect imediat: turcul a eliberat pistolul de pe mâini și sa târât la Dove pe toate patrulea. Se târâse, ca un animal torturat, dar încăpățânat. Fără a părăsi căruța, Dov îi aruncă o bucată de pâine. Soldatul a apucat pâinea și a înghițit-o în grabă, dând un buimănit înghesuit și mulțumit. Și Dov, între timp, a sărit de pe coș și, alergând spre copac, a apucat pistolul.

Arătă pistolul la Turk. Dar soldatul nu era înspăimântat. El și-a întins mâna, iar Dove și-a închis arma pe umăr și sa întors în cărucior. El a rupt o bucată de pâine din pâine, a aruncat-o pe turc și chiar și-a scos o cuvă de tablă cu măsline din geantă. Apoi sa apropiat și a început să arunce soldatul de măsline unul câte unul.

Turcul nu avea suficientă forță pentru a prinde măsline în zbor. Se târâse pe toate patrulele, luă măslinele căzute la pământ și le aruncă grăbit în gură, împreună cu praful și paiele care se lipesc de ele. Ochii îi străluceau cu bucurie și recunoștință. Dov îndrepta cu atenție la el, își pună borcanul de apă pe pământ și, întorcându-se câțiva pași, îl făcu semn să se târască și să se îmbețe.

Când soldatul a golit balonul, Dov a ordonat să-i scoată bandolierul și să-l arunce la pământ. Apoi el ia strigat în arabă: "Fugiți!" - și pentru o mai mare persuasivitate el a dat o mână peste gât și a arătat cu degetul în ce direcție să alerge.

Ostașul, care se recăpătase puțin, era înveselit, cu un efort ridicat de la pământ și se îndrepta spre înălțimea lui. Dov era înspăimântat. El nu văzuse niciodată un bărbat înalt și înalt de umăr în viața lui. El a îndreptat din nou pistolul spre el, dar uriașul și-a apăsat mâna în inima lui cu acel gest de recunoștință care este ușor de înțeles pentru fiecare persoană și este același în toate limbile și se înclina puțin. Buzele lui înțepenite au zâmbit. Picioarele rigide au pășit o dată, iar celălalt l-au dus, departe de Dov și de coșul lui. Nici nu încerca să-și ia armele. Se pare că el a fost doar bucuros să scape de el - din ceea ce permite să facă, din ispita ascunsă în el, din greutatea lui.







Articole similare

Pagina anterioară

Pagina următoare

Trimiteți-le prietenilor: