Capitolul 2. TERAPIA ARTEI
§ 1. CARACTERISTICI GENERALE ALE METODEI
Arta terapie a apărut în anii 30 ai acestui secol. Prima lecție a utilizării terapiei artistice se referă la încercările de a corecta problemele emoționale și personale ale copiilor care au emigrat în SUA din Germania în timpul celui de-al doilea război mondial.
Primele încercări de a folosi terapia prin artă pentru corectarea dezvoltării personale provocări se referă la 30-lea an al acestui secol, când tehnicile de terapie de arta au fost utilizate în lucrul cu copii, pentru a experimenta stresul în lagărele naziste și exportate în Statele Unite ale Americii. De atunci, terapia artistică a devenit larg răspândită și este folosită ca o metodă independentă și ca o metodă care completează alte tehnici.
Termenul "terapie artistică" (literal: terapie artistică) a fost introdus de Adrian Hill (1938) în descrierea muncii sale cu pacienții cu tuberculoză din sanatoriu. Această expresie a fost folosită în legătură cu toate tipurile de artă, care au fost realizate în spitale și centre de sănătate mintală.
Este o formă specializată de psihoterapie bazată pe artă, în principal activitate vizuală și creativă.
Inițial, a existat terapia de artă în contextul ideilor teoretice ale lui Freud și CG Jung, iar mai târziu a luat pe un cadru conceptual mai larg, inclusiv dezvoltarea modelului umanistă a personalității K. Rogers (1951) și Abraham Maslow (1956).
Scopul principal al terapiei artistice este de a armoniza dezvoltarea personalității prin dezvoltarea capacității de exprimare și de auto-cunoaștere. Din punctul de vedere al reprezentantului psihanalizei clasice, mecanismul principal al acțiunii corective în terapia artistică este mecanismul de sublimare. Potrivit lui Jung, artele, mai ales mituri și legende, și terapia prin artă care folosește arta într-o mare măsură facilitează procesul de auto-dezvoltare a individualizare bazată pe stabilirea unui echilibru matur între inconștient și conștient „I“.
Cea mai importantă tehnică a terapiei artistice este tehnica imaginației active, menită să aducă față în față fața conștientă și inconștientă și să le reconcilieze prin interacțiune afectivă.
Trimiteți-le prietenilor: