83. Adunarea Generală a ONU, structura sa. Ordinea de muncă și procedura de luare a deciziilor
84. Conferințe internaționale: concept, reguli de procedură, proceduri decizionale
85. Conceptul și importanța dreptului la soluționarea pașnică a disputelor internaționale
86. Conceptul de litigiu internațional
87. Tipuri de litigii internaționale
Adunarea Generală este unul dintre principalele organe ale ONU, format din reprezentanți ai tuturor statelor membre ale ONU. Delegația fiecărui stat membru al Națiunilor Unite este constituită numai din cinci reprezentanți și cinci dintre deputații lor.
Adunarea Generală în cadrul Cartei ONU, are dreptul de a discuta și de a face recomandări membrilor Consiliului de Securitate al ONU sau cu privire la orice întrebări sau probleme în limitele Constituției, cu excepția chestiunilor de care Consiliul de Securitate cu privire la orice diferend sau situație.
Din punct de vedere structural, Adunarea Generală este formată din șapte comisii, fiecare dintre ele fiind reprezentate de toți membrii ONU:
În plus față de comitetele principale, un număr mare de comisii și comisii subsidiare au fost înființate de Adunarea Generală.
Fiecare membru al Adunării va avea un vot. Deciziile cu privire la chestiuni importante sunt luate de o majoritate de două treimi din membrii ONU prezenți, iar în alte aspecte deciziile sunt luate cu o majoritate simplă de membri. Decizia este luată sub formă de rezoluții, iar cele mai semnificative dintre ele sunt numite declarații. Conform Cartei ONU, toate acestea sunt de natură recomandatoare.
Conferința internațională este o reuniune a delegațiilor oficiale ale statelor în vederea rezolvării diferitelor probleme politice, militare, economice etc. este un caracter temporar și reprezintă un mijloc important de diplomație multilaterală.
Cu participarea unui număr redus de state, regulile de procedură sunt simplificate. Conferințele cu putere largă iau reguli destul de detaliate. Întâlnirile cu puțini participanți se limitează la alegerea unui șef și la înființarea unui secretariat. Conferințele cu o largă reprezentare au o structură organizațională complexă: președintele, comitetele, subcomitetele, grupurile de lucru, secretariatul. Principalele aspecte organizaționale sunt decise de Comitetul General, format din președintele conferinței și președinții comisiilor. Un comitet special este implicat în verificarea autorității.
Regulamentul de procedură (regulile conferinței) determină procedura de votare, de luare a deciziilor. La reuniunile cu compoziție limitată, deciziile sunt luate în unanimitate. În conferințe cu competențe largi, chestiunile procedurale sunt decise printr-o majoritate simplă a celor prezenți care participă la vot. Textul final este de obicei adoptat cu o majoritate de două treimi. Procedura de consens este adesea folosită - decizia este luată în absența obiecțiilor.
Decizia reuniunilor unei compoziții limitate, de regulă, întocmește o declarație comună sau un comunicat. Conferințele mai largi adoptă acte finale, convenții și recomandări care conțin rezultatele muncii, textele deciziilor luate. Ele sunt semnate de participanți, iar semnarea actului care conține textul tratatului adoptat înseamnă stabilirea autenticității.
Rezoluțiile conferințelor nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic, dar sunt respectate de participanți ca obligații morale și politice.
Doar deciziile luate sub forma unui contract au forță juridică obligatorie. Rezoluțiile conferințelor internaționale sunt acte de "lege soft" Acestea sunt formate mai rapid, statele sunt de acord cu ele mai ușor decât cu obligații stricte în temeiul tratatelor și pregătesc terenul pentru normele legale relevante. Semnificația lor este, de asemenea, semnificativă în interpretarea normelor.
Dreptul la soluționarea pașnică a litigiilor internaționale este o ramură a dreptului internațional, a cărei norme și principii stabilesc procedura de soluționare a litigiilor dintre subiecții dreptului internațional prin mijloace pașnice.
Apariția litigiilor dintre subiecții dreptului internațional face parte integrantă din relațiile internaționale. Deoarece eliminarea completă a disputelor din viața comunității internaționale este imposibilă, ar trebui depuse eforturi maxime pentru a le preveni sau pentru a le rezolva cu exactitate. Aceasta determină importanța acestei industrii, deoarece, fără un mecanism de soluționare pașnică a litigiilor, sistemul relațiilor internaționale nu poate funcționa în mod normal.
Mijloace de soluționare pașnică a diferendelor, care s-au dezvoltat în cursul practicii vechi de secole standard de comunicare internațională pentru prima dată consacrat în Convențiile de la Haga din 1899 și 1907 pentru soluționarea Pacific a diferendelor internaționale care avute în vedere, printre astfel de mijloace de bune oficii și medierea Comisiei Internaționale, Curtea Internațională de Arbitraj. Carta Ligii Națiunilor a fost fondat de primul organ judiciar - Curtea Permanentă de Justiție Internațională, adoptat de Liga Națiunilor în 1928 Actul general pentru soluționarea pașnică a diferendelor stabilite jurisdicția obligatorie a Curții Permanente de Justiție Internațională, în cazul în care litigiul internațional a fost soluționat prin negocieri.
Poziția privind soluționarea pașnică a diferendelor internaționale a fost înregistrată în Carta ONU (p. 3 al art. 2) și, ulterior, a fost reiterată, în special, în Declarația privind principiile dreptului internațional în 1970, „Actul final al OSCE din 1975 și Declarația de la Manila soluționarea pașnică a diferendelor internaționale în 1982 de către Carta ONU cu privire la soluționarea pașnică a diferendelor internaționale privind nu numai statele membre ale ONU, dar și de non-membri ai ONU. soluţionarea pașnică a diferendelor internaționale este, prin urmare, principiul comun între arodnogo lege, obligatorie pentru toate statele.
Disputa internațională este un set de cerințe reciproce ale statelor cu privire la anumite probleme nerezolvate. Stările între care au apărut astfel de dezacorduri sunt considerate părți ale litigiului (în situația în care nu există părți, dar există state interesate). Litigiul se caracterizează prin prezența unor dezacorduri specifice între state, trebuie să fie recunoscut (confirmat) de state, într-un alt caz nu este o dispută. În Ch. VI din Carta ONU se referă la conflictele dintre state, care se numesc de fapt cele internaționale.
Litigiile internaționale pot fi împărțite în tipuri:
Prin numărul de părți - la nivel bilateral și multilateral.
Pe această temă - pe tema economică. teritorială etc.
De asemenea, Carta ONU se referă la așa-numitele litigiile locale, care trebuie abordate în special în cadrul organizațiilor regionale relevante. Este importantă împărțirea litigiilor în probleme juridice și politice (sau altele). Alineatul 3 al art. 36 din Carta ONU prevede că litigiile de natură juridică, ca regulă generală, sunt adresate Curții Internaționale de Justiție. La rândul său, art. 36 din statut prevede că astfel de dispute juridice se pot referi la interpretarea contractului, orice chestiune de drept internațional, existența oricărui fapt care, dacă acesta este stabilit, ar constitui o încălcare a obligațiilor internaționale, natura și cuantumul compensației pentru încălcarea unei obligații internaționale.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: