Dezvoltarea armonioasă a personalității implică formarea diverselor motivații, abilități și interese. Dezvoltarea unor astfel de formațiuni înseamnă apariția diversității lor, a ierarhiei și a creșterii gradului de conținut. Ele încep să corespundă diferitelor sfere ale activității vieții umane, care, desigur, nu exclude izolarea unei singure persoane, cea mai importantă pentru sine.
Dezvoltarea diversificată a abilităților înseamnă că o persoană are succes nu numai într-o singură activitate restrânsă. Pot fi disponibile diferite sfere de activitate. Pentru aceasta, o persoană ar trebui să fie caracterizată prin dezvoltarea mare a oricăror sposobnos-speciale Tei (tehnic, portretist-TION, muzica, poezie, etc.), pe fondul unui nivel destul de general de dezvoltare-HIGH-te.
Când vine vorba de idealul unei personalități diversificate, se presupune că această dezvoltare va fi armonioasă. Relațiile armonice dintre persoană și lume înseamnă armonia dintre ceea ce personalitatea cere de la ceilalți și ce poate și ar trebui să le dea.
Personalitatea armonică este în unitate cu lumea, cu oamenii și cu ei înșiși. O astfel de persoană este direct o persoană morală. Încălcarea normelor morale este pentru el cu o încălcare a integrității personalității sale.
Formarea unei persoane dezvoltate armonios este asociată cu formarea unei structuri ierarhice de motive sau valori: dominanța nivelurilor superioare peste cele mai joase. Nivelul motivelor sau valorilor este determinat de măsura generalității lor, pornind de la motive personale (cele mai mici), prin interesele oamenilor apropiați, colectivității, societății - până la obiectivele umane universale. Prezența unor astfel de ierarhii într-o persoană nu-i încalcă armonia, deoarece complexitatea, multitudinea de interese, poli-directivitatea în prezența unei dominante oferă o varietate de conexiuni cu lumea, stabilitate generală. Dimpotrivă, simplitatea personalității (prezența unui singur scop, scufundarea într-o singură activitate, îngustarea cercului de comunicare și rezolvarea problemelor) conduce deseori la disharmonie.
parametru de sistem ce caracterizează personalitatea armonioasă, este nivelul ridicat al balanței otno-soluții de structuri diferite de personalitate (are nevoie de mo-tivov, valori, stima de sine, imaginea de sine si real-I-idealul, și așa mai departe).
Scopul educației este de a forma abilitățile de auto-control al proceselor personale ale elevului, de a dezvolta maxim acele abilități care creează direcția dominantă a personalității sale, dau sens întregii sale activități de viață.
Armonia personalității se realizează numai atunci când aspirațiile conștiente ale persoanei sunt în deplină conformitate cu dorințele sale imediate, deseori inconștiente, chiar și de dorințele lor. Puterea motivantă a unor astfel de entități inconștiente este atât de mare încât, în condiții de contradicție cu aspirațiile conștiente ale unei persoane, acestea conduc la cele mai acute conflicte afective care distorsionează și chiar distrug personalitatea. Experiențele afective, care apar ca urmare a unui conflict de tendințe motivaționale multidirecționale, în anumite condiții devin sursa formării unei personalități disharmonice.
Pentru o astfel de personalitate se caracterizează prin diverse încălcări ale sferelor emoționale, cognitive, morale și comportamentale: temeri cauzale, izolare (autism), agresivitate nemotivată etc. Astfel de încălcări pot duce la hipercompensare, la inadecvarea stimei de sine și la nivelul pretențiilor. Efectul psiho-corupŃional și terapeutic în acest caz poate avea: includerea unei astfel de persoane într-o activitate cu un nivel de dificultate reglementat extern în sarcini și rezultate orientate spre subiect; aplicarea relațiilor înalte empatice; utilizarea aprobării sociale intense ("stroking"), etc.
Odată cu vârsta, unii copii au nevoie să-și justifice propriile caracteristici, apoi încep să transforme "vicii în virtuți", adică aparțin caracteristicilor lor negative, ca și celor valoroase. În aceste cazuri, "discrepanța" dintre conștiință și comportament rămâne: acești copii au în mod constant conflicte cu oamenii înconjurători, există îndoieli și sentimente de nemulțumire asociate cu aparenta subestimare a semnificației personalității lor. Alți copii continuă să accepte în mod conștient valorile morale pe care le-au învățat, care, în timp ce sunt în conflict cu caracteristicile personalității lor, îi determină pe acești copii să se confrunte permanent cu ei înșiși. Ca urmare, din copiii cu o afecțiune irezistibilă, se formează oameni care sunt întotdeauna în contradicție cu mediul înconjurător și cu ei înșiși, posedând multe trăsături negative ale caracterului. Adesea, astfel de oameni provin din oameni care nu sunt adaptați social, predispuși la infracțiuni.
Persoanele cu organizare disharmonică a personalității nu sunt doar persoane cu o orientare "de sine". Ei sunt oameni cu o orientare dublă (sau mai multe), în conflict cu ei înșiși; oamenii cu o personalitate divizată, în care viața psihică conștientă și viața inconștientului afectează, sunt în contradicție constantă.
Dominanța uneia sau a altei motivații poate fi diferită la un nivel conștient și inconștient. Ca rezultat, avem o structură de personalitate disharmonică, împărțită în mod constant de conflicte interne. Aceste conflicte sunt deosebit de intense în prezența anumitor condiții, care pot fi externe și interne.
Condițiile externe ale conflictului se reduc în principal la faptul că satisfacerea oricăror motivații profunde și active, precum și a relației dintre individ, devine complet imposibilă sau amenințată. Condițiile interne ale unui conflict psihologic sunt reduse la o contradicție între diferitele motive și relații ale personalității sau între posibilitățile și aspirațiile acesteia. Trebuie să se țină seama de faptul că condițiile interne ale conflictului psihologic dintr-o persoană apar rar în mod spontan, ele fiind condiționate în primul rând de situația exterioară, de istoria formării personalității, de organizarea ei psihofiziologică.
O altă condiție pentru conflictul psihologic poate fi insolubilitatea subiectivă a situației. Conflictul apare atunci când o persoană consideră că nu poate schimba condițiile obiective care au dat naștere conflictului. Conflictul psihologic este rezolvat numai atunci când o persoană dezvoltă o nouă atitudine față de situația obiectivă care dă naștere unui conflict și a unor noi motive de activitate.
Dezvoltarea și soluționarea conflictului este o formă simplă de dezvoltare personală. În conflictul psihologic, se formează fostele schimbări și noi relații personale, însăși structura personalității se schimbă. Mai mult, conflictul intern este o condiție necesară pentru dezvoltarea conștiinței de sine a individului.
Bariera semantic în legătură cu o anumită persoană este de obicei format ca urmare a unor astfel de acțiuni ale adultului (profesor, părinte), care provoacă un conflict cu copilul atunci când adultul nu ia în considerare motivele reale ale comportamentului copilului sau motivele atribuite lui, că copilul în acțiune-pheno- nu.
O astfel de barieră poate apărea chiar dacă profesorul are dreptate în mod obiectiv și studentul nu este de acord cu el, deoarece nu înțelege motivele reale ale comportamentului său. Pentru a preveni apariția unei bariere semantice în cazul unei situații conflictuale, este necesar să aflăm cum însuși copilul înțelege cauza faptei sale. Este important să se respecte bunăvoința față de copil, este necesară o conversație prietenoasă între două persoane, care constă în găsirea împreună a cauzelor conflictului și încercarea de a le elimina.
Pentru a evita formarea unei barieri semantice, nu trebuie să repetați aceleași solicitări fără sfârșit, reproșuri pe care copilul nu le reacționează. Cererea va fi percepută și va avea un efect în cazul în care corespunde poziției interne a elevului.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: