Relațiile sintagmatice sunt relațiile elementelor dintr-un lanț secvențial, raportul unităților de vorbire într-un flux de vorbire. Caracterizat de raportul de timp. Există în discurs, în momentul comunicării. Primii doi membri ai atitudinii în comunicare - Syntagma (de la grecescul „ceva legat“) - o combinație de doi membri, într-un fel sau altul legătură cu inegalitatea de atitudine și orientarea membri: un membru - definit, celălalt - determină.
Membrii sintagmelor pot fi:
Parte morfologice ale cuvintelor - morfeme și combinații de morfeme
· Frazele care acționează ca un membru, de exemplu, lucrează prin mâneci.
Sintagmele interne și externe:
1) Sintagma internă = sintagma ascunsă - forma cea mai simplă:
-cuvinte derivate (home-house-ik, unde casa este definită, -ik-definind)
- cuvinte complexe (o jumătate definește altul), de exemplu, o locomotivă, o agricultură, o fermă colectivă, un sindicat.
2) Sintagmele externe sunt perechi de cuvinte, dintre care una definește cealaltă. De exemplu, un câine mănâncă.
2) Relațiile neprajitoare: atribut, obiectiv, relațional.
Noi numim o conexiune sintactică orice conexiune semantică formală exprimată între unitățile lexicale care sunt conectate una cu cealaltă în vorbire, în actul de comunicare. De obicei se disting două tipuri principale de conexiune sintactică: scrierea și prezentarea.
Exemple de conexiune coerentă a cuvintelor: o masă și un scaun; Eu sau tu. Pentru conexiunea coeziunii, egalitatea elementelor este caracteristică, care se manifestă în posibilitatea unei permutații fără o schimbare semnificativă a sensului. La scriere, elementele legate sunt omogene, apropiate funcțional; de obicei, nu se remarcă faptul că unul dintre ei și-a schimbat cumva forma sa gramaticală sub influența altui.
Exemple de subordonare: piciorul mesei, perna de pene, am citit cartea, am citit cu voce tare. Aici relațiile sunt inegale: un cadet este dominant, celălalt element este subordonat, dependent, definitoriu, clarificând sensul celor dintâi.
Unii lingviști numesc fraze cu o legătură subordonată de sintagme. Într-un discurs coerent, legăturile sintactice sunt interconectate, iar subordonarea este folosită mai larg și joacă un rol mai important în organizarea cuvântului decât compoziția.
funcția sintactică a unității (cuvinte, sintagme) este raportul dintre această unitate în ansamblu, din care face parte, rolul său sintactic într-o propoziție sau o frază într-o variabilă. Aceasta se referă la funcția de teză, precum și plug-in elemente de vorbire (cuvinte introductive, apeluri) etc. Metodele de expresie formală a relațiilor sintactice și funcții sintactice ..:
A. Expresia legăturilor și funcțiilor sintactice cu ajutorul formelor de cuvinte, adică morfologic. Aceasta include: 1) coordonarea, 2) managementul.
1. Reconcilierea constă în repetarea a câte unul, mai multe sau toate gramemele unui cuvânt în alt cuvânt asociat cu acesta. Aceasta include coordonarea predicatului cu subiectul în limba rusă și multe alte limbi, de exemplu: am citit. Ai citit. Ea cântă, lucrăm, și așa mai departe (în verbul grammemes repetate față și numerele conținute în subiect) ..; Citea. A scris. Ei au lucrat carte a fost interesant, cărțile au fost interesante (în genul predicate repetate grammemes și numărul), și așa mai departe. D. Reconcilierea este utilizat pe scară largă ca un mijloc de exprimare a relațiilor atributive, și grammemes determinată (hotărâri) în cuvintele definitorii sunt repetate. În limba rusă, în acest caz, repetate grammemes de gen, număr și caz: .. O nouă carte, o nouă carte, o carte nouă, cărți noi, etc specifice de potrivire de utilizare are loc atunci când înlocuirea cuvântului-name cuvânt-substituent, de exemplu, „Brother a cumpărat o carte. Sa dovedit a fi interesant "(o repetare în cuvântul-substitute grama de sex și număr).
2. Controlul este acela că un cuvânt determină apariția anumitor gramemite într-un cuvânt înrudit, fără a repeta totuși gramatica primului cuvânt. Managementul este folosit pe scară largă ca mijloc de exprimare a conexiunilor subordonate. Deci, verbul tranzitiv cere în alte producții limbile rusă și multe completează în acuzativ ( „Am citit o carte celelalte verbe cifre guverna caz diferit fără prepoziții -. Dativ (“ primăvară fericit „), genitiv (“ obține rezultate „“ a pierdut pacea " „cum ar fi bun“), ablativ ( „buze-sincronizare“, „părea fericit“) și diverse combinații prepoziționale ( „lupta împotriva vulgaritate“, „participa la concert, și așa mai departe. d.). performanţele depind de aceste cuvinte, în anumite cazuri și cu anumite pretexte și prieten Cuvintele s - substantive (vezi „sete de cunoaștere“, „excepție de la regula.“), adjective ( „plin de energie“, „cumpărături fericit“, „predispuse la aventuri“), adverbe ( „la același nivel cu mine“), predicatives neglagolnye ( „a fost un păcat om sărac“) caracteristicile sale de management sunt (în special, în limbile slave rusă și alte) propoziții negative (vezi scrie poezie - .. eu nu scriu poezie).
B. Expresia relațiilor sintactice și a funcțiilor prin aranjament (ordine de cuvinte). Următoarele cazuri se disting.
1. Conjuncția (adică, stabilirea prin număr) a ceea ce este conectat în sens, o expresie a legăturii semantice a cuvintelor prin afinitatea lor pozitivă. Atunci când juxtapunerea este singurul mijloc de a denota o conexiune sintactică, se numește joncțiune pozițională. Miercuri în adverbe contiguitate ruși: „El a argumentat cu voce tare pentru o lungă perioadă de timp nu au fost de acord, dar în cele din urmă a recunoscut“, „foarte harnic, dar lipsit de experiență“, „harnic, dar foarte lipsit de experiență“, etc, în adjectiv contiguitate angliyskom- la un substantiv-determinare.. : o carte engleza "carte engleza", un miros dulce "miros dulce", rosu "trandafiri rosii".
2. Tendința de consolidare a anumitor locuri în propunerea de membrii anumitor oferte observate în mai multe limbi, dar în cazul în care propoziția delimitată în mod clar mijloacele morfologice, această tendință poate fi violată în mod constant. Aceasta este imaginea în limba rusă: aproape de cea mai obișnuită „directă“ ordinea cuvintelor (subiect - verb - complement) este reprezentat pe scară largă inversiune, sau „inversă“ ordine în diferite moduri. De exemplu, nu numai tatăl iubește fiica, ci și alte cinci soiuri: fiica iubește fiica. Tatăl îmi iubește fiica. Fiica mea îmi iubește fiica. Tatăl îi iubește pe fiica sa, iar fiica îi iubește fiica. Dar, uneori, în rolul limbii ruse ordinea cuvintelor în delimitarea este decisivă a sentinței, de exemplu, în cazul în substantive care acționează ca subiect și obiect, caz nominativ coincide cu acuzativ: Mama iubește (iubit) fiica. Vâsla atinge rochia. Determinarea conștienței. Motociclete preia camion (depășit), și așa mai departe .. În toate aceste propuneri nu sfârșitul termenului de cazuri, nici acord verbul nu indică care face obiectul a două substantive. Numai ordinea cuvintelor ne face să înțelegem primul substantiv ca subiect, iar al doilea drept un complement direct.
În exemplele de acest tip de inversare de subiect și obiect nu sunt fie aplicate sau este posibilă numai în cazuri speciale, în care distincția dintre acești membri, propunerile oferă o serie de factori suplimentari: paralelismul de construire a propunerilor învecinate (susținute de intonație paralele), în tip „exemple în fiul acestei familii iubește tată și fiică a iubit mama „(mama rămâne subiect) sau înțelesuri lexicale ale cuvintelor, fapt care ia determinat o anumită direcție de comunicare ca singurul naturale (“ rochie cu zbaturi rupt „cu inversie - "Rochia a rupt paleta", deoarece rochia este ruptă, dar vâsla nu este). Limbile în care este și cazul să fie adăugate nu sunt diferențiate morfologic în toate sau în marea majoritate a cuvintelor, o secvență specifică a sentinței nu mai este doar un „trend“. Ea devine o regulă obligatorie și spunem că pentru o anumită limbă este caracteristică o ordine fixă de cuvinte. Deci, în engleză. Tatăl îi iubește pe fiul "tatăl iubește fiul" sau fr. Le Père aime Le se potrivește cu aceeași valoare a inversării subiect și obiect nu este posibilă (transpunerea cuvintelor relevante va crea un sens diferit: „fiul iubește tatăl“), cu toate că și alte tipuri de inversiune (promovarea în partea de sus oferă circumstanțele de timp, circumstanțele locului, obiect indirect, și așa mai departe. etc) în aceste limbi sunt întâlnite.
3. Ordinea cuvintelor caracterizează tipurile de propoziții. Deci, în limbile rusă și în alte limbi, în clauzele condiționale necondiționate, verbul este întotdeauna pus pe primul loc:
„.Nazvalsya bănuț, pentru a primi în caseta“ (de ex., E. «Dacă-l numesc.»), «Dacă ar fi fost în jur, nimic nu sa întâmplat în condiții de siguranță» (t. E. «Dacă el a fost.»), Și așa mai departe .. În germană în clauza principală verbul propriu-zis este pe locul al doilea, dar într-o clauză subordonată (cu excepția condiționată conjunctionless) - la sfârșit. Într-un număr de limbi în teza obschevoprositelnom, adică. E. Un astfel că conține o cerere de corectitudinea sau falsitatea anumitor ipoteze și este proiectat pentru a răspunde da sau nu, verbul vine întotdeauna la început. Miercuri narațiuni și sentințe de interogatoriu: engleza. "Casa are o grădină" "La casă există o grădină" - "Are casa o grădină?" "Este o grădină la casă?", Germană. "Er kommt morgen" "Va veni mâine" - "Kommt er morgen?" "Va veni mâine?" În limba rusă, după cum arată traducerile exemplelor, o asemenea schimbare în ordinea cuvintelor este de asemenea observată, dar nu a devenit o regulă obligatorie pentru noi
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: