Datorită izolării geografice a anumitor zone ale Norvegiei, există o diversitate semnificativă în vocabular, gramatică și sintaxă în rândul dialectelor norvegiene. Timp de secole, limba scrisă a Norvegiei era daneză. Drept urmare, dezvoltarea limbii norvegiene moderne a fost un fenomen controversat, strâns legat de naționalism, discursul rural-urban și istoria literară a Norvegiei.
Așa cum sa stabilit prin lege și politica guvernamentală, în prezent există două formă „oficială“ a Norvegiană - Bokmål (NOK bokm # 229; l, o carte de scrisori în cauză ..) și Nynorsk (nynorsk norvegiană, scrisori norvegiană nouă ..).
Problema limbii în Norvegia este foarte controversată. Deși acest lucru nu are legătură directă cu situația politică, scrisul norvegian este adesea descris ca un spectru "conservator-radical". Formele actuale ale lui Bokmål și Nyunochka sunt considerate forme moderate ale versiunilor conservative și radicale ale scrisului norvegian.
În ciuda temerilor că dialectele norvegiene ar da în cele din urmă mod de a o limbă norvegiană vorbită comună aproape de Bokmål, dialecte și de a găsi în continuare un sprijin semnificativ în regiuni, opinia publică, și ordinea publică.
Limbile vorbite în Scandinavia au evoluat acum din limba veche norvegiană, care nu a fost foarte diferită în Danemarca, Norvegia și Suedia. Comercianții vikingi răspândesc limbajul în întreaga Europă și Rusia, făcând vechea norvegană una dintre limbile cele mai vorbite ale timpului lor. Regele Harald I Norvegia unită cu părul frumos în 872. Aproximativ în același timp, a fost folosit un simplu alfabet de runică. Potrivit scrisorilor găsite pe plăci de piatră datează din această perioadă istorică, limba a arătat diferențe foarte mici între regiuni. Rune au fost folosite cel puțin pentru secolul al III-lea. În jurul anului 1030, creștinismul a venit în Norvegia, aducând cu el alfabetul latin. Manuscrisele norvegiene scrise într-un nou alfabet au început să apară aproximativ un secol mai târziu. Limba norvegiană a început să se separe în același timp de vecinii săi.
Cercetătorii-vikingi au început să populeze Islanda în secolul al IX-lea, aducând cu el limba veche norvegiană. De-a lungul timpului, vechii norvegieni s-au dezvoltat în versiuni "occidentale" și "estice". Zona scandinavei occidentale a inclus Islanda și Norvegia, zona estică dezvoltată în Danemarca și Suedia. Limbile din Islanda și Norvegia au rămas foarte asemănătoare până în jurul anului 1300, când s-au dezvoltat în vechiul norvegian și vechi norvegian. În 1397, Norvegia a intrat o uniune personală cu Danemarca, care a devenit o parte dominantă a Uniunii (a se vedea. Kalmar Uniunii, Uniunea daneză-norvegiană), iar limba daneză a fost folosit treptat ca un norvegian în scris. Daneză, încă din Evul Mediu a fost trecut printr-o mare influență din partea limbii germane scăzut a devenit limba principală a elitei norvegiene, cu toate că acceptarea ei printre oamenii de rând a fost un proces lent. Uniunea a existat timp de peste 400 de ani, până în 1814, când Norvegia a devenit independentă din Danemarca, dar a fost forțat să intre într-o uniune personală cu Suedia. Norvegienii au început să ceară o independență reală prin adoptarea democrației și a unei declarații constituționale asupra unui stat suveran. O parte a acestei mișcări naționaliste a avut drept scop dezvoltarea unei limbi norvegiene independente. Sunt disponibile două moduri: 1) modificarea elitei daneze sau 2), o încercare de a răsturna secole de dominație străină lucrând cu limba norvegiană a oamenilor de rând. Au fost făcute ambele încercări.
Daneză-norvegiană
În anii '40 mulți scriitori au început să "onorvezhivat" danezi, împrumutând cuvinte care descriu natura norvegiană și viața oamenilor obișnuiți. Ortografia și gramatica au fost, de asemenea, schimbate. Parlamentul norvegian a adoptat aceste amendamente ca standard pentru Riksmole (riksm # 229; l) în 1899.
După ce uniunea personală cu Suedia a încetat să mai existe, ambele limbi și-au continuat dezvoltarea. Riksmol în 1929, a fost redenumit oficial bokm # 229; l (Bokmål, literalmente limbaj de carte) și lannsmol - în Nynorsk (nynorsk, literalmente norvegiană nouă) - numele danezo-norvegiană și norvegiană, respectiv, a pierdut un vot în parlament, a primit o singură voce, ca eticheta „danez“ a fost (și încă este) foarte nepopular printre vorbitori de bokmål și riksmole.
Ca și în alte țări europene, Norvegia are o limbă a Consiliului oficiale (Norsk spr # 229; kr # 229; d) - care determină, după aprobarea Ministerului Culturii, regulile oficiale de ortografie, gramatică și vocabular pentru limba norvegiană. De-a lungul anilor, activitatea Consiliului a fost subiectul multor controverse, iar Consiliul este încă o mulțime de muncă.
Atât Bokmål cât și Nynchok au un număr mare de variante posibile. Aceste forme Bokmal, care este mai aproape de riksmolu numit moderat sau conservator, în funcție de punctul de vedere pentru a exprima, și formele Bokmål mai aproape de Nynorsk, numit radical. În Nynorsk are forme, care sunt aproape de lannsmolu originale, și cele care sunt mai aproape de Bokmål.
"Sovereign Norwegian" este reglementat de Academia Norvegiană, care definește ortografia, gramatica și vocabularul acceptabil.
Există, de asemenea, o formă neoficială de nynorsk, numit h # 248; gnorsk ( «de mare norvegiană"), care nu a adoptat limba de reformă după 1917 și, astfel, rămâne mai aproape de original de proiectare «limba țării», Ivar Osena. Gnorsk este susținut de Uniunea Ivarului Osen, dar nu se folosește pe scară largă.
dialecte norvegiene sunt împărțite în două grupe principale: vostochnonorvezhskie (inclusiv dialecte Trøndelag) și zapadnonorvezhskie (inclusiv dialectele din nord). Ambele grupuri sunt împărțite în grupuri mai mici.
Majoritatea lingviștilor sunt de acord că o diferență prea mare în diferențe face ca calculul numărului de dialecte norvegiene să fie foarte dificil. Diferențele dintre gramatică, sintaxă, vocabular și pronunție în diferite regiuni permit să se vorbească despre dialecte individuale chiar și la nivelul mai multor sate învecinate. În unele cazuri, dialectele sunt atât de diferite încât vorbitorii non-familiari ai altor dialecte nu le pot înțelege. Mulți lingviști notează tendința spre regionalizarea dialectelor, care înnebunește diferențele dintre dialectele locale; Cu toate acestea, recent a existat din nou un interes pentru păstrarea acestuia din urmă.
Exemple de diferențe în variantele lingvistice norvegiene
Mai jos sunt câteva sugestii care ilustrează diferențele dintre Bokmål și Nyunochka în comparație cu forma conservativă (adică aproape de daneză) a lui Rixmol și cu limba daneză în sine:
B / R / D: Jeg kommer fra Norge
N / H: Eg kjem fr # 229; Noreg.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: