Cartea laureatului Premiului de Stat al poetului armean Silva Kaputikaan include lucrări de diferite ani, inclusiv cele noi. Ele reflectă în mare măsură realizările creative ale versurilor Kaputikyan, lumea bogată a poetică; vorbește despre marele ei credincioșie față de pământul natal, față de oameni, până la frumusețea unui sentiment cu adevărat grozav.
Pierderea morții, oh mama mea,
Ați fost lipsiți atât de devreme!
Din zilele strălucitoare m-ai lăsat,
Din bucuriile vieții - o rană vie.
Sărăcia tinereții tale era înnebunită,
Îndoire peste leagănul meu.
Nu a udat ramurile de uscare
O altă fericire este distracție luminoasă.
Cât de puternic a cerut viața pentru o altă primăvară.
Manila viața cu dragoste exultant,
Și mi-ai răspuns încet
Și la capul meu plecat.
Am crescut, este ușor pentru mine și pentru lumină.
Fericit, am intrat într-o viață mare.
Cu toată inima mea realizând binele și răul,
Mamă, cât de trist am pentru tine!
După ce voi răsplăti, femeia mea îndurerată!
Sunt atât de clară în legătură cu imposibilitatea de a plăti,
Și pentru voi cu atât mai mult sunt mai mult,
Cu mine toate visele v-au fuzionat.
Nu-mi doresc glorie, mamă,
Dar vreau să devin puternic, înțelept, curajos,
În modul meu veți fi demni de a deveni,
Așa că nu regreți.
Țara armeană, pământul natal,
Lumina alba este imensa, dar sunt credincios pentru tine.
Sunteți un templu vechi pe o stâncă veche,
Și cerul de deasupra ta, că cupola este albastră.
Albastru sub cupola ta,
Deci umbra lui mi-a fost dragă.
Oriunde am zburat - la tine să te întorci din nou,
Sub domul albastru purtați-vă iubirea.
Eu mor - îți ascund tăcerea,
Țară armeană, pământ nativ.
Dacă știți, prin ce nenorociri,
Prin cetele dragostei pe care le-am purtat.
Luminile de întoarcere au dispărut,
Și am mers la atingere, dar am mers totuși.
Inima mea părea o povară inimaginabilă,
Drumul tentează de ispite,
Bea, ca vinul, ispita,
Dar eu - am mers în direcția opusă.
Și dacă este vorba de un cuvânt aleator
Cineva ma urmat uneori,
Lumina verde a unui semafor I din nou
Am schimbat-o în roșu cu ochii mei.
Vacanța este zgomotos
Cu atît mai răsunătoare era rîsul meu, poate,
Și mi se părea că am multe ecouri de fericire, crede-mă.
Și seara târziu,
Spunând la revedere escortei mele,
Cu un zambet bun
A închis ferm ușa.
Și m-am scufundat
În singurătatea sa din nou -
Nu râde, nu râde,
Am rămas credincios soarta,
Iubește-mi lumina,
Dorința de fericire este mare,
În toată esența mea, am rămas adevărat -
Nu pentru tine.
Cântecul pietrelor noastre
Despre pietre -
Esti povestea in sine!
Am trăit în mizerie, în sărăcie
Și clădirile de doliu au fost construite,
Ca monumente ale întunericului.
Creatori cu ochi condamnati
Sângele și transpirația au fost spălate de pe frunte,
Și pietrele din pereți erau negre,
Ca destinul nostru negru.
Mănăstirile din Chernysky sunt gândite,
Iar templele anticilor sunt negre,
Și ele apar în ele epuizate
Caracteristicile mele din Armenia.
Despre pietre în doliu, negru
Sexul,
Și plafoanele,
Și zidurile,
shimbarea,
Zakopchonnye,
Cu lovituri de genunchi!
Și undeva festiv, diferit,
După ce a intrat în tăcere în colțuri,
În pământ erau pietre ascunse de bucurie,
Ca și cum ar fi sub cenușă de cărbuni ...
O pietre care au dormit de secole
Și au știut timpul greu!
Despre pietre, pietre roz,
Liliac și purpuriu!
Dar vă aflați din întunericul metroului -
Nu ar trebui să fii în întuneric!
la etaj
Pe teren,
Oamenii au izbucnit -
Și a devenit mai bucuroasă pentru pământ!
Și noile ziduri de culoare primăvară
Sub culoarea zilelor noastre de primăvară,
Și întreaga soartă a Armeniei mele,
Precum și soarta pietrelor ei!
Cu mâini bune
Ei au fost treziți de un nou moment.
Despre pietre, pietre roz,
Liliac și purpuriu!
Ei vor spune: - Armenia! - amintiți-vă de munți,
Agățat abrupt în zăpada veșnică,
Râurile se vor grăbi brusc înaintea ochilor,
Mișcarea pietrelor ...
Ești ghinionist și umil,
Șopti ceva despre mine în tăcere.
Ei vor spune: - Armenia! - prin toate mijloacele,
Iubitoasă din copilărie, îmi vei aminti de mine.
Ca să te grăbești într-o formă de unul
Sunteți din sub jugul de pietre de piatră ...
Aici, pe pământul valei Ararat,
Imediat bunul se transformă în muncă:
În grădina unui parfum înflorit,
În șoapta urechilor, în fluierul ramurilor,
Piatra va da un discurs el, cântecul - respirația,
Sufletul - țara recunoscătorului tău!
Cu acest pământ toate rădăcinile
Sunt țesută ca strugurii tăi.
În inima Norkului tău și strălucește cu lumini,
Ararat fumează în inima ta.
Totul în tine este tineretul capitalului nostru
Și de secole,
Cu fumul de fabrici amestecând, alergând
Fumul este legendar din stuf **.
Tu - și un pitcher, în Karmir-Bloor *** deschis,
Tu și o fântână de stradă în căldură,
Piatra Zvartnots, acoperită cu mușchi,
Și monumentul este un portal sculptat.
Oriunde eram, oriunde am plecat -
În marginea apropiată și în marginea îndepărtată, -
Generos, plin de viață și putere,
Simt țara ta peste tot.
Și, prin urmare, pe pământ până acum
Stau ferm și încrezător.
Strămoșii ești tu, suflarea unui fiu,
Casa mea, poemele mele, puterea mea.
______________________________
* Nork - împrejurimile orașului Erevan.
** Eroul mitic Vahagn sa născut într-o flacără de stuf.
*** Karmir-Bloor - un loc lângă Erevan, unde monumentele antice au fost descoperite în timpul săpăturilor.
______________________________
AT LENIN SQUARED ÎN YEREVAN
Temple pe stâncile pe care le-am ridicat -
Mai aproape de Dumnezeu și de cer.
Dar chiar și un dușman de piatră a ars
Și au zdrobit templul din spatele templului.
Am construit fortărețe pe munți -
Râurile feroce de dedesubt au fost tunete!
Dar dușmanul ne-a depășit în ceața cheilor,
Dar fortul nostru a fost distrus de inamic
Și le-a tăiat în praf.
Am construit turnurile de deasupra, amenințătorul
Și s-au luptat - încăpățânați, neînfricați.
Și pentru a întări turnurile -
Am strâns pietrele cu propriul nostru sânge.
Tot ce aveam, am pus în temelie -
Credință, credință, lumină legăminte, -
Dar piatra se ruina,
Și întunericul acoperă traseul ...
Dar aici am început să construim din nou.
Pe o bucată de pământ în formă de inimă
Am adus ruinele Ani *
O piatră, din sângele tatălui purpuriu.
Am construit o fierbinte, acerbă, arzătoare,
Și arcuri mândru de la Akhtamar **
Pentru descendenții noștri am fost mântuiți.
Zvartnots strălucește capitale
Am scos din îmbrățișarea întunericului.
Ciment pe un vis am frământat,
Ne-am uitat la stelele viitorului!
Și noi credem, credem cu încredere acum,
Ce e sub ochii tăi
Nemuritorul va fi fortăreața noastră,
Că noua noastră casă este invincibilă ...
________________________________
* Ani este capitala medievală a Armeniei.
** Akhtamar este o insulă pe Lacul Baiskoye unde se află monumentele arhitecturale vechi.
________________________________
Oriunde îl întâlnește: pe față sau pe copil,
Femeia țărănească este încrețită și înfricoșată;
Recunosc acest aspect: sufletul strălucește în ea.
O ochi armeni, ești întotdeauna frumos!
A lovit în vechime,
Prin nefericire și lipsă de drepturi, prin durerea celor vechi,
Cum ai putut să-ți dai frumusețea,
Sinceritatea este clară și clară.
Poporul meu vechi, oamenii mei înțelepți,
Cu un nuc, comparați:
Sunteți în lumea grădinii, în mijlocul înălțimilor muntoase,
Rose de la capăt, sub vânt este uscat.
Atât de puțin este pământul sub trunchi,
Și astfel brațele ramurilor sunt întinse,
Ce a căzut secolul după secol în depărtare
Fructele, hranite de sângele tău,
Pe căile prăfuite ale pământului altcuiva ...
Panteonul nostru nu este magnific, nu spațios:
Doar câteva morminte simple.
O, poporul meu, bogat în moarte, durere,
Unde ai îngropat celelalte mari?
Timp de secole, în gânduri amare despre patria,
Ei au lucrat din afară:
Ei nu și-au găsit propria patrie în timpul vieții,
La moarte nu și-au găsit pământul natal.
Acum, în cimitirele vechi, în țări străine
Acestea sunt între ierburi și mușchi,
Unii - sub cerul îndepărtat al Argentinei,
Alții - lângă malul Senei.
Și câți dintre ei se află sub un scimitar ascuțit
În deșertul prost, sfârșitul a venit!
Mormintele lor sunt nisip uscat cu buruieni
Da durerea celor vii, rănile inimilor lor.
Panteonul nostru ... În tăcere, în uitare
Este împrăștiată peste tot în lume.
Doar lacrimi, lacrimi și binecuvântări
Cadoul nostru pentru mormintele de departe scumpe! ...
Ca și mănăstirile armeane,
Casa ta de tuff negru este construită.
Un plugar venea să te vadă, o vrăjitoare și un războinic,
Ca și în mănăstirile armeane.
Am mers până la Mashtot *, de la zori până la amurg,
Pentru cei care sunt acum nemuritori.
Ca și mănăstirile armeane,
Casa ta de tuff negru este construită.
_________________________
* Mesrop Mashtots, la începutul secolului al V-lea, a creat scenariul armean.
________________________
ÎMPOTRIVA OBSERVATORULUI BURAKAN
Urmărirea oilor cu păr curat,
Pe o autostradă netedă
Băiatul de la sat se îndreaptă.
Ei grăbesc miile în pași mici,
Ghearele lor sunt bătute de un secol ... Și el
Cântă unul din cântecele lui Aznaur,
Flying ca o pistă de stele ...
Lumina dimineții -
Într-o frigă de insomnie: exact la fel
Ca un astronom pal, toată noaptea
Îndreptat la telescop ...
Și turnurile din cupolele de argint,
Ca comandanți în bătălia de la Avarayr *,
Căști sclipitoare
În cerul înalt ...
cântă
Un băiat de mers pe jos, amintindu-mă
Mers liber și independent
Și purtându-și încrederea -
Cine? Nu este el însuși Ambartsumyan?
Relația este misterioasă și ciudată
Între ei - ca între cer și pământ ...
Pacea de noapte ...
Prin sculptate în acoperișul Byurakan
Erdyk ** - universul este vizibil.
Constelațiile sunt împrăștiate de ea
Prin telescop - cu băiatul de pe pernă -
Și promisiunea fericirii,
Ca și în anii vechi
O stea ...
_________________________
* Lupta Avarayr a avut loc în 451 între trupele persane și armene.
** Erdyk - o gaură de lumină în centrul tavanului unei case țărănești.
_________________________
Îmi place confuzia de sâmbătă,
Când, după ce a sosit din sat,
Nepoții - un popor bătătorit -
Ei se vor rupe fără avertizare.
Munca, odihna -
Totul este cu capul în jos!
Mama cere: - Picioare, picioare. -
Unde acolo!
Pe tălpile casei
Purtați aproape jumătate!
Râsul merită! -
Și mirosul de vânt și de sat,
Și se urcă în trunchiul bunicii,
Și receptorul meu antic este torturat ...
Dar din toamna aceasta avem
Băieții se comportă frumos:
Abia am venit la mine - imediat
Băieții se grăbesc la pian.
Și lumea este liniștită,
Și băieții se joacă pe deplin
Toate acestea,
Ce au învățat ei?
Într-o școală rurală nou-născută.
Și seara este strălucitoare și largă,
Și am pus deoparte cartea,
Și micul "Marmot"
Rulează prin camere într-un skydive ...
Beethoven! Sunteți de departe
Vino astăzi în oraș, în casa mea,
Din acel sat care are vârste
Numai cântecul munților era familiar.
Numai tristețea ashuga a cântat acolo,
Era îngrădit în orizontul de piatră.
Mare, vino la noi,
Bun venit, Beethoven.
Noi, armenii,
care din vremuri străvechi
Decese și invazii,
era mereu aproape
Hamlet, în sufletele noastre intrat,
Cu noi pe munții noștri.
Și pentru toate secolele disperate, ca repere,
Și în fiecare destin și în toate casele
"Pentru a fi sau a nu fi?" - a replicat,
"Să fiu sau să nu fiu?" - mă înnebunea ...
Și aici, pe pământul nostru este renăscut,
Pe pământul dulce, din durerile gardurilor,
Pe străzile satelor de munte înalte,
Sub arcurile ușoare ale noilor școli,
La zidurile vechi, care au fost alungate,
- Băieți zgomotoși râd.
Tu, un străin, rătăcind pe pante,
Sprâncenele nu se aruncă în surprindere,
Audierea ca mame le numesc ușor
Numele prințului palid din Danemarca.
Deși se află în sudul regiunii
Și în armeni spun ei:
Deși ochii lor sunt rotunzi în negru
Și cărbuni arde-arde.
Hamlets, mici și amuzante,
Peste cărțile înțelepte nu au fost încă transpirați,
Pantalonii lui rupând prin garduri,
Rularea de la mamele dincolo de prag ...
Încă nu le știi: și că este cel mai bun?
Și unde sunt cele mai bune drumuri?
"Să fii sau să nu fii?" -
îndoială arzând
Nu au fost atinși încă și nu au chinuit,
Dar, cu toată aparența clară,
Fața, lumina soarelui turnată,
Dar, cu un pas tare și veselie,
Sănătatea, care nu poate fi stinsă,
În lume cu o privire fixă în primăvară:
„Fii! Ei pretind. -
Fii. "
Cântece despre mișcări-monumente
Într-o țară străină, în câmpurile teritoriului altcuiva
Fără un nume, a dispărut, fără mormânt,
Deși ar aduce acasă o cămașă,
Pentru ca mama să-i rupe sângele ...
Dar monumentul de primăvară se află în sat,
În umbra piuliței este verde.
Mulți dintre ei pe piatră -
Din război avem o tradiție atât de înțeleaptă.
Exista unde sa plangi mama gri.
Ea vine aici dimineața devreme,
Împiedică lacrimile din turnarea apei,
Lăbind piatra este cărămiziu, ca niște răni.
Deci, în fiecare zi se întâlnesc -
Fiul cu mama, mângâind unul pe celălalt.
Alergarea apei - zile de funcționare după zile,
Gândirea disperată facilitează.
Și zi și noapte - proaspătă, ușor -
Rularea apei din primăvară.
Vor veni pământenii pe câmp -
Bea, setea a fost stins.
O mașină de tuns iarba pe apă va merge -
La ochiul tipului va conduce.
În umbră de nuci de dimineață
Copiii desculți rumegă,
Băieții alerg prin mulțime,
Fiecare altul stropeste apa.
Fluxul de apă și bâlbâiele
Trăiește în viața zgomotului viu.
În soldații căzuți ai inimii,
Și pentru ea, ca viață, nu există sfârșit ...
Dacă conștiința și sufletul tău sunt tulburi,
Arăți uimitor la tot ceea ce faci, decât că viața este bună,
Dacă cu dreptate nu ești în ton,
Căutând o soartă ușoară, o viață în chad inactiv,
Dacă această apă curată sacră
Niciodată nu te transpiră,
Nu vă lăsați să cadă în țara părinților,
Nu va fuziona în pământ cu sângele luptătorilor căzuți
Du-te și nu bei!
Trimiteți-le prietenilor: