Lis eroul povestii Micul prinț al scriitorului francez al poetului și al avionului profesionist spune că ești pentru totdeauna responsabil de toți cei pe care i-ai îmblânzit. Cu toate acestea, conceptul acestei afirmații a fost mult uitat în opinia eroului.
Acordând grijă afecțiunii și iubirii, vă asumați fără rezonanță responsabilitatea și duceți-o pentru cineva pe care l-ați îndrumat odată. Fox a susținut că, după ce sa îmblânzit cu Micul Print, el ar deveni singur pentru el în întreaga lume, viața lui s-ar schimba și soarele va străluci. Pașii lui vor face distincția între mii de alții și mersul său va numi Fox exact muzica și el va părăsi adăpostul. Trandafirul tău este atât de drag pentru tine, pentru că ți-ai dat tot sufletul lui Lis, spunându-i la revedere lui Micul Print.
Rezumând cele de mai sus, vreau să observ că Fox a fost cu adevărat consacrat micului prinț și, în ciuda faptului că oamenii au uitat acest adevăr, ești responsabil pentru totdeauna de aceia pe care i-ai îmblânzit.
Vântul sufla din stepa.
Și era frig pentru copil în scena nașterii
Pe deal.
El a fost încălzit de respirația unui boul.
Animale domestice
Stăteam într-o peșteră.
O ceașcă caldă plutea peste iesle.
Doh scutură patul de gunoi
Și semințele de mei,
Urmărit de pe stâncă
Visind la distanța de miez de noapte a ciobanilor.
În depărtare era un câmp în zăpadă și cimitir,
Garduri, pietre funerare,
Foc în zăpadă,
Și cerul de deasupra cimitirului, plin de stele.
Și alături, necunoscut înainte,
Vasele timide
În fereastra casei
Steaua strălucea pe drum spre Betleem.
Era flacără, ca o strângere de fân, deoparte
Din cer și din Dumnezeu,
Ca o reflectare a incendierii,
Ca o fermă în foc și foc în aria.
Era dominată de o luptă arzătoare
Paie și fân
Între întregul univers,
Alarmați de această nouă stea.
Strălucirea tot mai puternică îl rupea
Și asta însemna ceva,
Și trei stele
Ne-am grăbit să chemăm lumini fără precedent.
Au fost urmate de cadouri pe cămile.
Și măgari în ham, un șoim
Alta, coboară de pe munte.
Și o viziune ciudată a erei viitoare
Tot ce a urmat a fost în depărtare.
Toate gândurile veacurilor, toate visele, toate lumile.
Viitorul galeriilor și muzeelor,
Toate zâmbetele zane, toate treburile vrăjitorilor,
Toți copacii din lume, toate visurile copiilor.
Întreaga ființă a lumanarilor, toate lanțurile,
Toată gloria de țigară colorată.
. Toate răul și acerbă suflă vântul de pe stepă ..
. Toate merele, toate bilele de aur.
O parte din iaz ascunde vârfurile arinului,
Dar partea a fost văzută diferit de aici
Prin cuiburile de vârfuri și vârfuri de copaci.
Pe măsură ce măgarii și cămilele mergeau de-a lungul barajului,
Ei puteau vedea bine păstorii.
- Vino cu toata lumea, ne vom inchina un miracol, -
Au spus, mirosind copertele.
De la amestecarea prin zăpadă a devenit fierbinte.
Pe o poiana luminoasa cu foi de mica
În spatele goiurilor goale.
Pe aceste piste, ca și flacăra unui bivol,
Câinii de oi au murmurat sub lumina stelei.
Noaptea înghețată era ca un basm,
Și cineva din zăpadă a acoperit creastături
Tot timpul i-au intrat invizibil rândurile.
Câinii s-au rătăcit, uitându-se în mod îngrozitor,
Și s-au îngrămădit pentru o grămadă și au așteptat necazuri.
Pe același drum, pe același teren
Mai mulți îngeri erau în groapa mulțimii.
Invizibilul le-a făcut necorporale,
Dar pasul a lăsat o amprentă.
O mulțime de oameni s-au aglomerat la piatră.
Era luminoasă. Cedrii erau trunchiuri.
- Și cine ești tu? Întrebată Maria.
- Suntem un trib de păstori și ambasadori ai cerului,
Au venit să vă laude pe amândoi.
"Nu putem merge împreună." Așteaptă la intrare.
În mijlocul cenușii, ca cenușa unei opalisme de dinaintea zorilor
Vânătorii și crescătorii de ovine au vânat,
Pietonii au jurat cu piloții,
În puntea de irigare cu fantă
Camilele râdeau și măgarii lovi cu piciorul.
Era luminoasă. Dawn, ca o specie de cenușă,
Ultimele stele s-au îndepărtat de cer.
Și numai magii din nenumăratele rake
Maria a lăsat în deschiderea stâncii.
A dormit, toate strălucind, într-o iesle de stejar,
Ca o lună, raza în adâncurile golului.
El a fost înlocuit cu un strat de piele de oaie
Mâinile și nările măgarului.
Stăteau în umbră, ca și cum în amurgul unui grajd,
Au șoptit, alegând cu greu cuvinte.
Dintr-o dată pe cineva în întuneric, puțin în stânga
Un vrăjitor ia împins mâna de la iesle,
Și sa uitat înapoi: de la prag până la Fecioară,
În calitate de invitat, starul de Crăciun privea.
Trimiteți-le prietenilor: