Stadiul clasic în dezvoltarea sociologiei (XIX - începutul secolului XX).
Școlile și direcțiile de sociologie occidentală ale secolului al XX-lea.
Probleme de dezvoltare și perspective ale sociologiei ruse.
1. Este obișnuit să începem istoria sociologiei din momentul în care noțiunea de "sociologie" a fost introdusă în revoluția științifică. Prin urmare, tot ceea ce sa întâmplat înainte de O.Cont este considerat o preistorie a sociologiei. Aceasta este o perioadă foarte lungă în dezvoltarea științei sociale. Până la începutul secolului al XIX-lea. A fost acumulată o vastă experiență în studiul societății, care a dus la realizarea necesității de a crea o știință separată și independentă a societății.
Primul pas în crearea unei noi științe a societății a fost făcut de O. Kont (1798-1857). Rolul istoric și științific al lui O. Kont constă în primul rând în faptul că a pus problema studierii societății în cadrul unei științe separate, pe care a numit-o sociologie. Este această afirmație de a pune doctrina societății pe o bază științifică și a fost începutul faptului care a dus la formarea și dezvoltarea sociologiei. Cu toate acestea, O.Cont nu a reușit să definească în mod clar subiectul științei noi și să găsească o metodă științifică care să permită studierea cuprinzătoare a legilor dezvoltării sociale.
L. Ward a dezvoltat ideea că cerințele publice fundamentale sunt o creștere a plăcerii și o reducere a suferinței, credeau că forțele sociale sunt forțe psihice și, prin urmare, sociologia ar trebui să aibă o bază psihologică.
Potrivit lui F. Giddings. sociologia este o știință care studiază fenomenele psihice în complexitatea și opoziția lor. Ideea sa teoretică centrală a fost exprimată de conceptul de "conștiință auto-similară" ("conștiința genului", "conștiința generică"), prin care s-a implicat simțul identității pe care unii oameni l-au avut în relație cu ceilalți.
Direcția principală în sociologie și psihologie G. Lebon poate fi considerată cercetarea sa în domeniul psihologiei popoarelor și a maselor. G.Lebon credea că fiecare națiune are o structură spirituală stabilă, de unde își au originea sentimentele, gândurile, instituțiile, credințele și artele. Un loc important în lucrările omului de știință a fost ocupat de problemele "mulțimilor" și "raselor".
Pentru clasici ai sociologiei ar trebui atribuită și omologul italian Vilfredo Pareto (1848-1923). El a căutat să pună capăt argumentelor metafizice și speculative despre societate și să dezvolte astfel de principii de construire a cunoștințelor sociologice care să-i asigure fiabilitatea, fiabilitatea și validitatea. V.Pareto a aderat la concepția pozitivistă a științei societății și a crezut că sociologia este o sinteză a diferitelor discipline sociale speciale - legea, economia politică, istoria politică, istoria religiilor etc.
V.Pareto a propus o metodă logică și experimentală de investigare. Sociologia ar trebui să devină aceeași știință exactă ca și fizica, chimia și astronomia, să folosească doar judecăți descriptive bazate empiric, să urmeze strict regulile logice atunci când merg de la observații la generalizări. El credea că utilitatea teoriei este determinată de rezultatele aplicării sale. Dacă rezultatele sunt utile pentru societate, atunci teoria este de asemenea utilă.
O contribuție imensă la dezvoltarea sociologiei clasice a fost făcută de savantul german, economistul, istoricul și sociologul Max Weber (1864-1920). Lucrarea sa creativă se caracterizează prin pătrunderea profundă în subiectul cercetării, căutarea elementelor elementare de bază, prin care se poate ajunge la o înțelegere a legilor dezvoltării sociale. Weber și-a dezvoltat propria teorie sociologică, care are acum o influență decisivă asupra tuturor școlilor științifice sociologice.
Articole similare
Trimiteți-le prietenilor: